LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

Slujire Arhierească de Sânzâiene, la Catedrala din Giula, Ungaria

Share

La Praznicul Nașterii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, sau de Sânzâiene, cum mai este cunoscut el în popor (24 iunie 2020), Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și Locțiitorul Episcopiei Daciei Felix, s-a aflat în mijlocul credincioșilor de la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria, unde a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească, împreună cu un sobor format din Părintele Protosinghel Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial, Părintele Teodor Marc, Consilierul Economic al Episcopiei și Parohul Catedralei și Arhidiaconul Emanuel Văduva.

La slujbă au participat credincioși români, de diferite vârste, din Giula, dar și de dincolo de graniță, din România, de la Vârșand, sau Chișineu Criș. Răspunsurile liturgice au fost date de cântăreții Catedralei, iar „Crezul” și „Tatăl nostru” au fost rostite de un elev, de la Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula.

În cuvântul de învățătură, Ierarhul a subliniat frumusețea și importanța deosebită, mai ales astăzi, a acestei Sărbători, dedicate Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, care arată valoarea familiei tradiționale, formată dintr-un bărbat și o femeie și importanța nașterii de prunci în viața evreilor de odinioară, dar și a familiilor de acum, deoarece aceștia reprezintă o mare bucurie, binecuvântare și împlinire, în viața părinților și a societății. Odinioară, Drepții Zaharia și Elisabeta își doreau foarte mult să aibă copii și neputând aceasta, au însoțit dorința lor cu multă rugăciune, iar Dumnezeu a făcut o minune în viața lor, dăruindu-le un prunc la adânci bătrânețe. Acesta s-a dovedit a fi nu doar bucurie părinților săi înaintați în vârstă, ci și un ales slujitor al lui Dumnezeu și Înaintemergător al venirii în lume a lui Mesia. Din păcate, familia creștină este supusă astăzi la multe influențe și presiuni, divorțurile au devenit ceva banal și obișnuit, iar nașterile de copii s-au împuținat foarte mult pe bătrânul continent european, dar nu numai, punând în pericol viitorul acestuia și desfășurarea vieții în condiții normale și obișnuite, la fel ca și până acum. Rugăciunea, însă și purtarea de grijă a Bisericii, îi poate ajuta pe creștini să depășească și aceste momente dificile peste care au de trecut.

La finalul slujbei, Ierarhul a anunțat programul viitoarelor slujiri de la Catedrală, i-a felicitat pe cei care poartă numele Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, iar pentru cei mutați la cele veșnice, având același nume, cum este și tatăl Doamnei Învățătoare Eva Sabău, prohodit acum o săptămână, s-a rugat să le dăruiască Bunul Dumnezeu iertare păcatelor și veșnică pomenire.

Ieri, în Ajunul Sărbătorii (23 iunie 2020), Ierarhul a făcut și sfințirea unei icoane mari, cu Acoperământul Maicii Domnului, așezată pe un imobil de la Centrul Eparhial, reconstruit și extins în ultimele luni, cu sprijin financiar oferit din partea Secretariatului de Stat pentru Culte de la București. Pe una din firidele exterioare ale acestei clădiri, prin grija Părintelui Origen Sabău, Consilierul Cultural al Episcopiei, care a și coordonat desfășurarea tuturor lucrărilor, și cu sprijinul unor sponsori din Oradea, a fost realizată o frumoasă icoană cu Maica Domnului, imprimată pe sticlă, care ieri a fost montată și sfințită. Icoana arată, astfel, specificul acestor clădiri și purtarea de grijă a Maicii Domnului, față de maicile care locuiesc în acest imobil, dar și față de toți viețuitorii de la Centrul Eparhial.

 

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *