LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

1228 de tineri maramureşeni „Uniţi pentru Marea Unire”, la Băseşti

Share

Sâmbătă, 19 mai 2018, de la ora 11:00, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a participat la Băseşti, la sărbătorirea Centenarului Marii Uniri din 1918. Aici au sosit, în mod simbolic, de pe întreg cuprinsul judeţului Maramureş, 1.228 de tineri, elevi din şcoli şi licee, pentru a aduce aminte şi a comemora pe cei 1.228 de delegaţi sosiţi în 1918 la Alba Iulia, cu credenţionalele de pe întreg cuprinsul Transilvaniei, pentru a face Marea Unire.

Această Mare Adunare simbolică de la Băseşti, satul de naştere al lui George Pop de Băseşti şi localitatea în care este înmormântat preşedintele de onoare al Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, a fost, pentru comemorarea Centenarului Marii Uniri din 1918, o iniţiativă a hebdomadarului Gazeta de Maramureş, în parteneriat cu Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, Consiliul Judeţean Maramureş, Inspectoratul Şcolar al judeţului Maramureş, Primăria Băseşti şi Ansamblul Naţional „Transilvania”.

Sărbătoarea de la Băseşti a debutat cu întâmpinarea Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin cu pâine şi sare de către primarul comunei, Ioan Călăuz, însoţit de subprefectul Alexandru Cosma şi preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Valer Zetea, iar apoi a urmat trecerea în revistă a celor 1.228 de tineri îmbrăcaţi în frumoasele lor costume populare din toate zonele judeţului, precum şi pe cei peste 70 de preoţi din Protoieria Chioar.

Corul „Angelli” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, dirijat de Pr. Prof. Drd. Andrei Baboşan, a intonat Imnul Naţional al României, împreună cu întreaga mulţime.

Te-Deum şi Parastas

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a oficiat un Te-Deum, împreună cu un sobor, din care au făcut parte Arhim. Dr. Casian Flilip, eclesiarhul Catedralei Episcopale “Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, cosilier eparhial social-filantropic şi misionar, Pr. Milan Bălan, consilier eparhial al sectorului teologic educaţional, Pr. Nicolae Petruş, protopopul de Chioar, Pr. Ciprian Coza, secretarul Protopopiatului Chioar şi arhidiaconi.

A urmat, apoi, Slujba Parastasului după George Pop de Băseşti şi tot neamul lui, pentru membrii Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia şi pentru toţi cei căzuţi de-a lungul veacurilor pentru unitatea de neam şi de ţară.

Adunarea festivă

Adunarea festivă dedicată marelui bărbat al neamului s-a desfăşurat pe o scenă amplasată în faţa bustului lui George Pop de Băseşti, plasat în faţa Primăriei.

Mai întâi, Corul „Angelli” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, dirijor Pr. Prof. Drd. Andrei Baboşan, a interpretat un program ce a cuprins din cele mai cunoscute şi importante cântece patriotice româneşti, după care au urcat pe scenă personalităţile prezente la eveniment.

Au luat cuvântul Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Preasfinţitul Vasile Bizău, episcopul greco-catolic, primarul Ioan Călăuz al Băseştiului, subprefectul Alexandru Cosma, Gabriel Valer Zeteam – preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Ioana Lucăcel, redactor şef la Gazetei de Maramureş, organizator, deputatul Vlad Duruş, Dr. Dorin Mitre, primarul comunei Bicaz, în numele tuturor primarilor prezenţi.

Acad. Prof. Dr. Ing. Emil Burzo, preşedintele Filialei Cluj a Academiei Române, a susţinut o comunicare legată de importanţa şi semnificaţia Marii Uniri din 1918 pentru istoria poporului român şi al celui transilvănean, în mod special, de contextul Marii Uniri, de cei 100 de ani care au trecut de la Marea Unire din 1918.

Impotanta activitate culturală s-a încheiat cu un spectacol susţinut de Ansamblul Naţional Folcloric “Transilvania” din Baia Mare. Au răspuns invitației mai mult de jumătate dintre primăriile din județ: Giulești, Groși, Seini, Petrova, Tăuții Măgherăuș, Baia Sprie, Vadu Izei, Valea Chioarului, Oncești, Bicaz, Groșii Țibleșului, Șieu, Bocicoiu Mare, Remetea Chioarului, Borșa, Ulmeni, Săcălășeni, Cavnic, Vișeu de Sus, Fărcașa, Cernești, Dumbrăvița, Gârdani, Asuaju de Sus, Cupșeni, Târgu Lăpuș, Șișești, Moisei, Sălsig, Mireșu Mare şi, desigur, localitatea gazdă – Băseşti.

Cuvântul Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin

Primul care a adresat un cuvânt celor prezenţi a fost Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin al Maramureşului şi Sătmarului, care a spus:

„Astăzi capitala Maramureşului este în Băseşti şi, totodată, este şi capitala tineretului, pentru că, iată, un proiect care a pornit timid, în final s-a realizat atât de frumos şi a adunat atât de mulţi tineri, grupuri de tineri din majoritatea comunelor Maramureşului, încât L-aţi impresionat şi pe Dumnezeu, că a trimis o rază de soare, pentru că toată săptămâna a plouat şi ne-am rugat pentru acest lucru, să vină ploaia, că a fost nevoie. Astăzi aţi adus lumina şi frumuseţea Maramureşului şi împodobiţi această zi importantă, în care ne-am hotărât să arătăm unitatea noastră şi să ne arătăm uniţi de Centenar, pentru că anul acesta sunt 100 de ani de la Marea Unire. Biserica Ortodoxă Română a proclamat anul 2018 “Anul omagial al unităţii de neam şi de credinţă” şi “Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918” şi s-a mai adăugat o temă – “Lumini de Centenar” – pentru că, în acest fel, toate localităţile din România pot face o mică sărbătoare, având persoane şi personalităţi, nu doar care au participat la Marea Unire, ci care, după realizarea acestui vis important, au adus o contribuţie la bunul mers înainte al ţării, au pătimit pentru unitatea credinţei, pentru unitatea cuvântului şi a culturii. Au pătimit în lagăre şi închisori mulţi bărbaţi importanţi a neamului, care n-au participat la Marea Unire, dar care au preţuit mult moştenirea pe care ne-au lăsat-o marii bărbaţi ai neamului. Îi comemorăm pe toţi marii făuritori ai Marii Uniri şi nu uităm de părinţii Bisericii, care au fost împreună cu fiii lor duhovniceşti, de ierarhii Bisericii.”

Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit şi despre rolul Bisericii în realizarea Unirii:

„Biserica a cultivat sentimentul unităţii naţionale, a unităţii de limbă, a culturii noastre creştine. Biserica a cultivat acest ideal, şi, până la urmă, cei care l-au realizat au fost fii ai Bisericii, au fost oameni credincioşi. Au fost creştini. Au avut un ideal, au cultivat idealul lor de unitate în societate şi în Biserică. Biserica  a fost cea care a cultivat totdeauna valorile sacre, sacralitatea cuvântului, sacralitatea tradiţiilor şi a obiceiurilor, sacralitatea familiei naturale, sacralitatea tuturor lucrurilor sfinte care dau frumuseţe sufletului românesc.”

Andrei Fărcaş

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *