LOADING

Type to search

26 septembrie – Sfântul Voievod Neagoe Basarab

Stiri Generale / Evenimente

26 septembrie – Sfântul Voievod Neagoe Basarab

Share

Un mare spirit al neamului românesc, om de o cultura și  erudiție înaltă, cu o viață duhovnicească profundă, Sfântul Voievod Neagoe Basarab, face cinste acestui neam, fiind demn de pomenit și de urmat de noi toți.
Întrucât pe 26 septembrie este ziua prăznuirii Sfântului Voievod Neagoe Basarab, consideram ziditoare o meditație asupra vieții și a activității sale culturale și spirituale.

Având o obârşie încă neelucidată Neagoe Basarab, fiul lui Basarab cel tânăr, Ţepeluş, şi al Neagăi, sau potrivit istoricilor moderni, fiul lui Pîrvu Craiovescu şi al Neagai,s-a născut în 1481 sau 1482.

În prima parte a vieţii sale, în copilărie şi adolescenţă, mănăstirea Bistriţa, unul din centrele culturale cele mai de seamă din Ţara Românească a avut pentru el importanţă deoarece de acolo îşi putea procura cărţi şi îi erau aduşi dascăli. Fiind fiul spiritual al eruditului Nifon, fost patriarh şi între timp mitropolit al Ungrovlahiei primeşte o educaţie aleasă.

Se spune că el ar fi trebuit să meargă ca ostatic garant la Sublima Poartă, fiind unul dintre membrii marilor familii boiereşti apropiate de tron, acolo urmărindu-se să fie iniţiat în arta militară otomană şi în ceremonialul de la înalta poartă. Mai mult, legenda susţine că ar fi avut şi misiunea temporară de vătaf la construcţia unei geamii.

Toţi istoricii noştri sunt de acord că Neagoe Basarab s-a urcat pe tronul Ţării Româneşti pe 23-25 ianuarie 1512 cu ajutorul turcesc. De altfel o serie de informaţii atestă acest lucru şi printre cele mai importante, prin faptul că subliniază intervenţia turcească în înscăunarea domnului muntean, este şi o scrisoare a regelui unugur catre sibieni din 12 februarie 1512. Viaţa lui Nifon mărturiseşte acelaşi lucru.

Neagoe Basarab a fost îşi un ctitor al bisericii româneşti:  ,, Şi mai vârtos în Ţara Muntenească mari şi minunate mănăstiri a făcut” aflăm din Viaţa Sfântului Nifon şi al bisericii în general. Pentru binefacerile sale făcute Sfântului Munte se spune că ,,toate mănăstirile den sîntu muntele Atonului le-au îmbogăţit cu bani, cu sate şi dobitoace încă le-au dat, şi multe ziduri au făcut, şi fu ctitor mare a toată Stagora”
El nu uita nici pe anahoreţii pustiului şi ai peşterilor, şi nu numai pe creştini ci şi pe păgâni ,, îi hrăniea”, ,, asemuindu-se Domnului celui ceresc, care străluceşte soarele său, şi ploă şi pre cei buni şi pre cei răi” .

Voievodul nostru se stinge din viaţă în 15 august 1521 sau conform altor surse septembrie 1521, fiind îngropat în ctitoria sa din Curtea de Argeş. Tronul său a fost ocupat de fiul său Theodosie care era încă copil.

Basarab al IV-lea Neagoe rămâne în istoria românilor ca un om de cultură. Acesta este considerat ,,Cel dintâi scriitor bisericesc ridicat din mijlocul românilor”
Capodopera sa literară este ,,Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”. Aceasta este în literatura română primul tratat de filosofie, politologie, artă militară, diplomaţie etc., în care toate problemele sunt discutate profund, sub toate faţetele lor.

B.P. Hasdeu apreciază Învăţăturile ca ,, falnic monument de literatură, politică, filozofie şi elocvenţă de la străbunii noştri”, iar Stoian Romanski apreciază opera lui Neagoe Basarab a fi ,, cea mai bună operă pe care ne-o oferă literatura în limba slavă a vremii aceleia”.

În structura sa putem întâlni două idei de bază: una care are în vedere viaţa spirituală şi alta care are în vedere învăţături şi sfaturi cu caracter politic. Învăţăturile au scopul să îndrume către viaţa duhovnicească şi să pregătească pentru domnie pe fiul său Theodosie.
Neagoe îşi sfătuieşte fiul să păzească întotdeauna cu sfinţenie poruncile lui Dumnezeu, căci dacă le încalcă, nici toată puterea împăraţilor lumii, nu-i va fi de folos. Dacă le păzeşte însă,oricâţi duşmani s-ar stârni impotriva sa, Dumnezeu îl va ajuta. Îl indeamnă să fie mereu mulţumitor Domnului şi se roage Acestuia nîncetat.

,,Şi să foarte cuvine să-l slăveşti şi să-l măreşti neîncetat, cu glas necurmat şi cu cîntări nepărăsite, ca pre acela ce ne-au făcut şi ne-au scos din-tunerec la lumină şi den nefiinţă în fiinţă (…)Trup ne-au dat, ca cu dînsul să slujim Dumnezeului celui puternic şi bun şi întru nimic să nu lăsăm soarta diavolului, vrăjmaşul lui Dumnezeu şi pierzătorul sufletelor noastre, să nu-l lăsăm să ne stăpânească el, ci totdeauna să rugăm pre Dumnezeul cel milostiv, pentru că a lui făptură şi zidire suntem”.

Ca izvoare foloseşte mai ales Biblia, întreţăsând citate în text. Mai foloseşte predici ale Sfântului Ioan Hrisostom, Panegiricul lui Constantin cel Mare şi celebrul roman religios Varlaam şi Ioasaf.

Voievodul amintește numeroase episoade biblice pentru a le da drept pildă fiului său. Amintește și de Sfântul Împărat Constantin, pe care îl da drept pilda de împărat creștin .Acesta era nedespărţit de biserică şi supus acestea ne spune Neagoe, căci ,, purta biserica lui Dumnezeu tot cu dânsul, că nu vrea nici la război  să se lipsească de darul bisericii. Iar arhiereilor le părea bine de aceasta şi nu voia nici ei nimic să să dezlipească de dânsul, că vedea că-şi pleacă împăratul cinstea împărăţiei sale de tot şi şi-o supune supt dumnezeiasca biserică”.

Neagoe  critică ipocrizia religioasă şi cea morală a contemporanilor. Autorul nu se adresează numai domnilor şi boierilor ci şi clerului şi oamenilor de rând, criticând motivele cu care se eschivează de la a face milostenie şi a se înălţa spre Dumnezeu.

Unirea cu Dumnezeu, în concepţia lui Neagoe, ar trebui să fie nutrită de toţi, nu numai de călugări.
Domnii sunt preveniţi să se ferească de comportamente negative, dăunătoare prestigiului şi puterii lor. Autorul condamnă vărsările necugetate de sânge, nedreptăţile şi încurajează  cercetarea cu atenţie a învinuirilor, blândeţea şi conştiinţa legitimităţii domneşti divine.
Voievodul teoretizează importanţa diplomaţiei, considerând războiul ca o soluţie extremă în cazul eşecului negocierilor şi artei diplomatice. Războiul (de apărare, considerat şi singurul legitim) şi diplomaţia au rolul de a păstra bunul renume al tării şi starea de independență.

Opera sa conține și sfaturi practice despre felul în care trebuie să judece domnul diferitele pricini ale supuşilor. Cu măsura cu care judecă domnul acum, cu aceeaşi măsură va fi judecat de către Domnezeu.
De asemenea încurajează pe fiul său şi pe domnii următori să fie generoşi, dar drepţi fără a acorda favoruri la intervenţia altora. În toată lucrarea lor, sunt îndemnaţi, să nu-şi uite sufletele, să nu uite de mântuire.

Subliniază de asemenea importanţa faptelor bune, necesare pentru mântuire: ,, să ne grăbim să lucrăm Domnului pînă suntem vii, ca să nu se apropie vremea şi să ne afle că încă n-am lucrat Lui Dumnezeu, pentru că dacă ne va găsi vremea fără nici o îndreptare,ce răspuns vom răspunde atunci Domnului nostru?”  

Un exemplu de profundă smerenie este ultimul capitol al Învățăturilor, care este rugăciunea smerită a domnului, aflat în apropierea morţii, pentru a fi primit în cămările cereşti. Acesta cere îndurare de la Domnul şi rugăciunile celor din jur : ,,Mîntuiţi-vă toţi şi rugaţi pe Dumnezeu pentru mine. Mîntuieşte-mă Doamne , şi pe mine robul tău cel ticălos şi leneş, Neagoe”

Putem observa, citind textul învăţăturilor, credinţa nestrămutată în Dumnezeu a voievodului, trăirea puternică şi înţelegerea profundă a Sfintei Scripturi. Abilitatea sa în a interpreta textul sacru, fac din Voievodul Neagoe Basarab, un veritabil teolog. Aspectul punerii în aplicare a celor susţinute, îl putem întrezări în viaţa voievodului, aflată în slujba divinităţii, mereu lucrând cele drepte, pururea făcând milostenii, ajutând bisericile de pretutindeni, preocupat fiind profund de mântuirea sa și de mântuirea celor din jur.

 

Ganju Alexandra

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *