LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

30 de ani de la căderea comunismului

Share
Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord  comemorează 30 de ani de la căderea comunismului, prin dialoguri de suflet cu Marcel Petrișor și Marius Vasileanu
Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, cu purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Episcop Macarie Drăgoi, comemorează 30 de ani de la căderea comunismului prin două întâlniri cu Marcel Petrișor și Marius Vasileanu, organizate la Stockholm și Göteborg, Suedia.
Evenimentele vor avea lor vineri, 20 decembrie 2019, orele 18:00, la Centrul Episcopal din Stockholm, pe temele „Viitorul emigrației românești” și „Mișcarea cultural-duhovnicească Rugul Aprins și actualitatea sa în veacul XXI”, respectiv duminică, 22 decembrie 2019, după Sfânta Liturghie Arhierească și Parastasul pentru Eroii Revoluției din 1989, la biserica românească din Göteborg, pe tema „Vom muri și vom fi liberi – românii la trei decenii de libertate”.
Marcel Petrișor (n. 1930, Ocișor, Hunedoara) este un cunoscut profesor, scriitor și deținut politic. Între 1952 și 1964 a fost întemnițat, cu o scurtă perioadă de libertate în 1956, pătimind în penitenciarele Rahova, Jilava, Malmaison, Uranus, Baia Sprie, Dej, Gherla și Aiud. În închisoare l-a cunoscut pe  Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa cu care a legat o prietenie de-o viață.  Din volumele sale de memorialistică amintim : „Secretul Fortului 13. Reeducări și execuții” și „Cumplite încercări, Doamne! Anii de mucenicie ai temnițelor comuniste”.
Marius Vasileanu (n. 1964, Gura Humorului) este un cunoscut specialist în istorie și antropologie religioasă. Are o bogată activitate în presă (scrisă, radio, televiziune, new media) și în editarea de carte. A publicat trei cărți de autor, numeroase studii și articole în volume colective de spiritualitate creștină și în reviste cu profil academic. Principala sa temă de cercetare este fenomenul Rugului Aprins.

1 Comment

  1. Stelian Gombos 31 decembrie 2019

    Din seria: “Pro Memoria”

    Treizeci de ani de la Revoluţie…

    La sfârşitul acestui an – 2019, vom comemora, rotund, treizeci de ani de la Revoluţia din decembrie 1989!…
    Altfel spus, ne aflăm, deja, la 30 de ani după jertfa sângeroasă a tinerilor noştrii români!…
    Da, treizeci de ani, mult, puţin, Dumnezeu ştie, de când unii au murit pentru ca alţii să (re)învieze, căci ei au murit ca noi să fim liberi, pentru că ei chiar au crezut „că vom muri şi vom fi liberi!…”
    Va să zică, am intrat, iată, in anul al treizecelea de la Revolutia noastră din decembrie 89!…
    Da, am parcurs toţi aceşti ani, cu bune şi cu rele, cu frumoase şi cu grele!…
    Altfel spus, 22 Decembrie 1989 a însemnat sfârșitul regimului comunist în România. S-au scurs 30 de ani de atunci, răstimp în care s-a pus în permanență în discuție dacă „A fost sau nu a fost” cu adevărat o revoluție în Decembrie 1989. Răspunsul este unul simplu și singurul: Da, în decembrie 1989 a avut loc Revoluția care a schimbat sistemul social impus cu peste cinci decenii în urmă de trupele sovietice.
    La 22 Decembrie 1989 s-a scos pumnul ori căluşul din gura populației îndelung persecutate, s-a pus capăt unor experimente sociale care au marcat întreaga Românie, cum ar fi, de pildă: instaurarea regimului totalitar şi a politicii dictatoriale a cuplului prezidenţial, ceauşist, cenzura ideologică, marxistă şi ateistă, raționalizarea alimentară și cea energetică.
    Tot acum a încetat procesul de industrializare și a economiei centralizate și planificate. S-a încheiat procesul de sistematizare a satelor şi multe altele!…
    A fost oprit proiectul de sistematizare al centrului Bucureștiului, proces care a produs o ireversibilă modificare a aspectului orașului, cât și pierderea pentru totdeauna a unor monumente istorice, cum ar fi, bunăoară, Ansambul Monahal – Mănăstirea Văcăreşti și a unui model de locuire urban.
    Cu alte cuvinte, 22 Decembrie 1989 a însemnat revenirea României la sistemul social de tip capitalist, al încercării unei normalități politice, a restabilirii dreptului de proprietate, a creării structurilor politice și economice menite să asigure libertatea și prosperitatea populației, atât cât s-a putut ori s-a reuşit!…
    Schimbarea de sistem intervenită în Europa Central – Orientală și de Sud – Est a fost respinsă de către Nicolae Ceaușescu, motiv pentru care Revoluția decembristă a debutat cu o replică violentă a autorităților, soldată cu arestări, morți și răniți!…
    În altă ordine de idei, astăzi, la 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, încercăm o aducere aminte a acelor evenimente și motivele care au dus la acestea cât și o examinare a parcursului societății românești postedecembriste.
    Căci, uneori sau, chiar deseori, rătăciţi în tihna şi pacea libertăţii, privim la cei morţi în Decembrie 1989 fără a mai avea putere să înţelegem jertfa lor. Libertatea şi bunăstarea au ofilit în noi floarea curajului de acum 30 de ani.
    Devenind, în acest fel, nişte sărmane marionete, am ajuns, practic, personajele unui teatru al absurdului, care constituie falsa democraţie post – decembristă.
    Adică, deşi ne credem vii, noi suntem, de fapt, morţi!…
    Ei, morţii din Decembrie 1989 sunt, în fond, cei vii, cei mântuiţi!…
    Drept urmare, în aceste clipe sau momente, eu unul nu pot să fac altceva decât să le aduc: deosebită cinste, aleasă gratitudine, adâncă recunoştinţă şi profundă preţuire lor, tuturor!…
    În ce ne priveşte pe noi, cum remarcam şi în rândurile anterioare, Dumnezeu cu mila ori, mila lui Dumnezeu în toate, suntem, cel puţin, tot cam aceeaşi: la fel de epigoni şi de impostori, la fel de lacomi şi de hrăpăreţi, mai correct spus, la fel de ahtiaţi, dacă nu chiar mai abitir, după câştig rapid şi îmbogăţire nechibzuită, la fel de mândri şi de orgolioşi, de egoişti şi de trufaşi, de ţăfnoşi şi de preţioşi, precum şi tare ipocriţi sau făţarnici!…
    Prin urmare, nimic nou sub soare, doar, “alte măşti, aceeaşi piesă!…”
    Mie, unul, îmi pare, deci, foarte rău, că progresele reale, concrete, veritabile, adevărate şi profunde, merg foarte încet, evoluăm tare lent, în ritmul melcului, din toate punctele de vedere!…
    De aceea, astfel stând lucrurile, eu, personal, îi rog pe ei, pe eroii, martirii şi mucenicii noştrii, să ne ierte, fiindcă nu ştiu în ce măsură am fost ori suntem vrednici de (toată) această jertfa a lor, altfel bine primită de Dumnezeu – Preabunul şi Preamilostivul!…
    De asemenea, reflectând şi meditând, acum, în acest an comemorativ, la tot ce am dobândit în urma acestei mişcări/revolte populare, vom constata că am obţinut libertatea de care nu ştim a ne bucura îndeajuns, şansa, oportunitatea şi bogăţia de care nu ne putem folosi în mod suficient şi, eficient, deschiderea şi receptivitatea de care nu ştim să profităm într-un fel anume, complet şi concret, şi, tot aşa, mai departe!…
    Cu alte cuvinte, datorită micimii noastre sufleteşti ne rezumăm la fapte, lucruri şi proiecte mici, sau la planuri, fie doar pe hârtie, fie începute totuşi, dar, niciodată terminate sau finalizate!…
    Aşadar, dincolo de toate acestea, este nevoie de o schimbare, adâncă şi (de) modificare, profundă şi radicală, care să plece, să pornească de la fiecare dintre noi, altminteri, jertfa compatrioţilor noştrii din decembrie 89, va rămâne una fără scopul/obiectivul urmărit şi finalitatea dorită de către noi toţi, inclusive, sau, îndeosebi, de către ei, fără atingerea idealului la care (să) aspirăm într-un suflet comun, acela al întrării şi (con)vieţuirii, cu adevărat, într-o lume, realmente şi totalmente nouă!…
    Însă, pentru a nu aluneca ori cădea în pesimism accentuat sau patetism derizoriu, tind să cred că am învăţat totuşi câte ceva din toate aceste vremuri, momente şi evenimente perindate şi parcurse în toţi aceşti treizeci de ani, cel puţin unii dintre fiii acestui neam şi popor!…
    Totodată, vreau să cred că, dincolo de toate cele enunţate sau invocate mai sus, am ajuns şi la o maturitate nu doar la o saţietate, că am dobândit/obţinut şi, chiar, cultivat câteva repere, principii, valori şi virtuţi, cum ar fi: al selecţiei, competiţiei, eficienţei şi exigenţei, corectitudinii, onoarei, onestităţii, fermităţii şi demnităţii!…
    Măcar, aşa, câte puţin din fiecare!…
    Şi, cu toate acestea, mai este, încă, mult loc pentru mult bine, în ţara această!…
    De aceea, Dumnezeu – Multrăbdotorul şi Multîngăduitorul, să ne stea, să ne fie alături, pentru a ne bucura, cu toţi, împreună şi dimpreună!…
    Iar pentru ei, pentru eroii noştrii, să ne rugăm, permanent, neîntrerupt şi neîncetat, ca Dunnezeu să-i ierte şi să-i odihnească, cu Drepţii şi cu Sfinţii Săi!…
    Veşnică să le fie amintirea, recunoştinţa, preţuirea şi pomenirea! Amin!…

    Stelian Gomboş

    https://steliangombos.wordpress.com/

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *