LOADING

Type to search

Adunarea Eparhială a Episcopiei Daciei Felix, Serbia

Stiri Generale / Evenimente

Adunarea Eparhială a Episcopiei Daciei Felix, Serbia

Share

Marți, 18 februarie 2020, în Catedrala Episcopală cu hramul „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, sub conducerea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și Locțiitorul Episcopiei Daciei Felix, s-a desfășurat ședința anuală ordinară de lucru a Adunării Eparhiale a Episcopiei Daciei Felix.

Ședința a fost precedată, ca de obicei, de săvârșirea Sfintei Liturghii Arhierești și a slujbei de „Te Deum”, de către Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, înconjurat de membrii din Permanența Consiliului Eparhial și alți preoți, răspunsurile liturgice fiind date în stil bănățean de grupul de cântăreți ai Catedralei.

În cadrul ședinței au fost prezentate Rapoartele de activitate pe 2019, la cele trei Sectoare administrative ale Episcopiei: bisericesc, cultural și economic, de către cei trei Consilieri de resort: Părintele Traian Ghilezan, Consilierul Administrativ-Bisericesc, Părintele Emanuel Tăpălagă, Consilier Cultural și Vicar Eparhial de Voievodina și Părintele Gheorghe Ianeș, Consilier Economic.

De asemenea, Ierarhul a evocat temele centrale ale Anului 2020, care a fost declarat de către Sfântul Sinod al BOR ca „An omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români” și a vorbit și despre realizările importante ale anului 2019 în Episcopia Daciei Felix, care au cuprins în primul rând slujirile în mijlocul credincioșilor din Voievodina, la hramuri, sărbători și diferite momente importante din viața acestora; întâlniri de lucru cu Ierarhi din Sudul Dunării, în vederea stabilirii unui dialog cu aceștia, pentru o mai bună cunoaștere reciprocă și pentru promovarea drepturilor românilor/vlahilor din Sudul Dunării, sau din Serbia de Răsărit; discuții cu membri ai unor Consilii Parohiale, sau ai administrației locale, pentru rezolvarea unor probleme concrete din viața mai multor Parohii; aducerea și instalarea unui nou Ecleziarh și Exarh al Mânăstirilor, la Catedrala Episcopală din Vârșeț, în persoana Părintelui Arhimandrit Macarie Țuțul, care a întărit, prin prezența sa, legăturile cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Șaguna”, din Sibiu și a constituit, în jurul său, un mic nucleu monahal românesc la Reședința Episcopală din Vârșeț; organizarea unui Simpozion foarte reușit și interesant, despre Părintele Arsenie Boca, ținut la Muzeu Orășenesc „Concordia” din Vârșeț și precedat de o slujbă de pomenire la Catedrala Episcopală din acest oraș; propunerile de modificare ale unor articole din Statutul de Organizare și Funcționare a Episcopiei Daciei Felix, conform ultimei Hotărâri a Sfântului Sinod, astfel încât să se precizeze mai bine prezența românilor ortodocși din Serbia, în cele două zone importante, în Voievodina și în Vicariatul de Timoc, pe stil vechi, dar și necesitatea reluării și promovării dialogului între cele două Biserici Ortodoxe Autocefale Surori, cea Română și cea Sârbă, care să rezolve în duh irenic și pe bază de reciprocitate toate problemele care există în prezent. După discuții ample și intervenții din mai multe părți, în cadrul Adunării Eparhiale, s-a luat de comun acord hotărârea de a se amâna aceste modificări, dar să se înființeze o comisie comună de lucru, formată din clerici din Voievodina și din Timoc (membri în Permanența Consiliului Eparhial, mireni, juriști, istorici și alți specialiști), pentru a identifica problemele specifice fiecăreia dintre cele două părți (Voievodina și Timoc), precum și posibilitatea de a lucra împreună la o apropiere între acestea, pentru o unitate mai mare a Episcopiei și o acțiune în comun, pentru rezolvarea problemelor.

Au mai fost discutate și alte probleme și aspecte concrete din viața acestei Eparhii și a unităților bisericești, clerului și credincioșilor care o compun, precum și măsuri de identificare și limitare a activității prozelitiste a unor clerici necanonici, pe teritoriul Episcopiei Daciei Felix, în Vicariatul de Timoc.

Dările de seamă și hotărârile propuse au fost adoptate de membrii Adunării Eparhiale, iar întâlnirea s-a încheiat cu o agapă frățească comună, care a pecetluit această ședință de lucru a forurilor bisericești executive și deliberative, ale comunității ortodoxe românești din Serbia.

 

Biroul de Presă al Episcopiei Daciei Felix

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *