LOADING

Type to search

Astăzi s-a săvîrşit Avva Ammun, iată am văzut sufletul lui purtat de Sfinţii Îngeri la cer

Stiri Generale / Evenimente

Astăzi s-a săvîrşit Avva Ammun, iată am văzut sufletul lui purtat de Sfinţii Îngeri la cer

Share

Sfîntul Ammun la început a fost podgorean. Rudeniile lui 1-au silit să se însoare în pofida voinţei lui, dar el nu a voit să trăiască cu soţia lui ca bărbat şi femeie. Încă din prima zi el a numit-o pe soţia lui soră, şi a sfătuit-o să se alăture lui în mai înalta vieţuire, spre mai mare plată în ceruri. El a vieţuit astfel cu soţia lui timp de optsprezece ani. Apoi, bine înţelegîndu-se între dînşii, soţia a întemeiat în casa lor un aşezămînt pentru fecioare, iar Ammun s-a retras la o mînăstire de călugări, unde s-a dăruit cu totul asprelor nevoinţe ale vieţii sihăstreşti.

Din pricina marii lui curăţii Dumnezeu i-a dăruit harul facerii de minuni şi al străvederii. Un bărbat şi cu femeia lui şi-au adus la mînăstire pe fiul lor bolnav de nebunie, rugînd pe Avva Ammun să se roage pentru el înaintea lui Dumnezeu ca să se vindece, dar Avva nu a voit să îi asculte. Mult rugîndu-se de dînsul, Avva Ammun le-a zis: „Şi sănătatea şi boala fiului vostru sînt în mîinile voastre, întoarceţi acelei văduve boul pe ca i 1-aţi furat (a dat şi numele văduvei), şi fiul vostru se va vindeca”.

Părinţii, înspăimîntaţi şi ruşinaţi văzîndu-se astfel descoperiţi, şi-au mărturisit păcatul şi au făgăduit vă vor întoarce boul îndată ce vor ajunge la casa lor. Apoi Sfîntul Ammun s-a rugat lui Dumnezeu şi s-a vindecat copilul. Avva Ammun a fost mare prieten al Sfîntului Antonie cel Mare. Cînd Avva a murit în Pustia Nitriei, Sfîntul Antonie a văzut de la chilie sufletul lui în înălţimile cereşti şi a zis fraţilor:Astăzi s-a săvîrşit Avva Ammun, iată am văzut sufletul lui purtat de Sfinţii Îngeri la cer”.

 

Pe Avva Ammun odată l-au rugat:

„Arată-ne nouă, păcătoşilor, calea mîntuirii”.

Acelora Avva le-a zis:

„În toată viaţa voastră

Ca osîndiţi să trăiţi, ce-a tribunalului judecată aşteaptă.

Aşa cum osînditul de judecător se teme,

Şi numără ceasurile pînă la înfăţişarea lui,

Stînd cu frică să audă glasul ce-i zice:

„E rîndul tău acum, grăbeşte!”

Aşa cum aceluia nu-i mai pasă de adăpost, nici hrană?

Nici dacă șade, sau dacă stă,

Ci cu inima strînsă stă cu urechea ciulită,

Fraţilor, aşa trebuie să fim şi noi”.

Un frate pe Avva întreabă:

„Dar calea strâmtă, ce este?

Iar cea de dureri plină, cît de lungă?”

Acestuia Avva i-a zis:

„Calea cea strâmtă

Paza gîndurilor este,

Împrăştierea minţii alungând.

Iar cea de dureri plină înfrînarea de la patimi este,

Ca nimic rău să pofteşti, ci numai Voia lui Dumnezeu”.

O, atotînţelepte Sfinte Părinte Ammun,

Răbdătorule purtător al jugului lui Hristos!

Tu-ale oamenilor patimi îmblînzit-ai, lui Dumnezeu Plăcutule,

Iar El pre tine te-a răsplătit

Cu bunătăţile din cer!

„Mâniaţi-vă, dar nu greşiţi” (Psalmul 4: 4).

Să ne mîniem pe noi înşine, fraţilor, şi să nu mai păcătuim. Să ne mîniem pe patimile noastre de gînd şi de faptă, şi să nu mai păcătuim. Să ne mîniem pe Satan tatăl minciunii (loan 8: 44) şi să nu mai facem voia lui. Să ne mîniem pe păcatul lumii şi pe hula hulitorilor care calcă în picioare Sfînta Biserică a lui Dumnezeu, şi să băgăm de seamă că niciodată nu vom putea dezrădăcina păcatul cu păcat. Să ne mîniem pe prietenii noştri cînd păcătuiesc, dar cu dragoste către ei, iar nu cu dispreţul care îi înrăieşte şi mai mult.

Căci mînia prietenului faţă de prieten, ca şi a părintelui faţă de copilul neascultător, ca şi a lui Dumnezeu faţă de omul păcătos, nu este mînia care dezrădăcinează, ci mînia care întăreşte şi adînceşte şi mai mult rădăcinile pomului, ferindu-1 de rodirea rodului celui rău, şi sporind numai ramurile purtătoare de rod bun. Dar mînia voastră să fie cu măsură, ca şi puterea ei vindecătoare să crească, iar nu să se prefacă în otravă. Iar dreapta aceasta măsură se află numai cînd ne vom ruga Domnului adînc, şi vom ţine Chipul Lui înaintea noastră, în timpul mîniei noastre. Nimic nu ţine mai bine măsura mîniei celei drepte decît Dumnezeu. Toată mînia care nu este în Numele lui Dumnezeu şi pentru dreptatea Lui este păcat.

Nu de dragul trîndăviei să ne mîniem, ci să ne mîniem din pricinile care Îl mînie şi pe Dumnezeu.

De vom avea voinţa noastră ancorată adînc în voia lui Dumnezeu, vom cunoaşte totdeauna cînd trebuie să ne mîniem şi cînd nu, şi cît trebuie să ne mîniem şi cît nu. Lucrul acesta nu se poate cu totul lămuri prin cuvinte, şi nici măcar într-o mică măsură lămuri celor ne-educaţi.

Căci mînia, la locul, timpul şi a măsura ei, acţionază întocmai precum milostivirea la ale ei.

O, fraţilor, oare vedem noi cum sufletul nostru este înzestrat cu felurime de puteri, iar omul, prin libera sa voinţă, le poate întrebuinţa pe acestea spre moarte sau spre viaţă? Mînia faţă de sine este întotdeauna potrivită şi binevenită. Iată o pildă minunată pentru aceasta:

cu cît învaţă omul să se mînie pe sinea lui păcătoasă, cu atît va învăţa să se mînie pe aproapele mai puţin.

Mîniat de propriile lui slăbiciuni, el fie nu mai vede slăbiciunile altora, fie le vede, dar le judecă mai îngăduitor.

O, Stăpîne Doamne, Cela Ce eşti Singur Drept, sădeşte întru noi aducerea aminte de Ziua Mîniei Tale celei Drepte, ca să nu mai păcătuim atît de uşor nici măcar cu gîndul. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

Proloagele de la Ohrida

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *