Biserica Protestatară din Bârlad

Aici se petrece cea mai mare mobilizare socială din România.

Suntem într-o biserică. Bărbatul e Vasile Lăiu, protopopul Bârladului. În spatele lui, în altar, zece preoți stau în semicerc, în jurul lui Iisus pe cruce. În fața bisericii sunt echipaje de poliție, jandarmi și pompieri.

În ultimul an, în Bârlad au fost patru proteste masive, cu mii de oameni, împotriva exploatării gazelor de șist. Multora nu le-a venit să creadă – de unde atâta putere într-una dintre cele mai sărace zone ale României?

Slujba e pe terminate. Atmosfera e tensionată.

Alaiul nu încape în biserică, se revarsă afară, în curte, pe stradă. Unii au afișe cu “NU exploatării” și panglici tricolore legate de brațe. Doi tineri în costum popular țin un banner de pânză neagră, de la pompe funebre, pe care scrie “Go home Chevron“.

Echipaje de jandarmi sunt pregătite să intervină. E 4 aprilie, o “zi de protest național” declanșată de bârlădeni. Se țin proteste cu gaze de șist în orașe din toată țara, însă tocmai la Bârlad manifestația le-a fost interzisă de primărie pentru că ar tulbura lucrările edilitare.

Când erau în opoziție, politicienii locali au susținut entuziaști protestul. Cum au ajuns la putere, s-a terminat. Primăria, sindicatele și alte instituții care scoteau lumea în stradă au dispărut din peisaj.

Dar oamenii au rămas. Și biserica. Pe 27 februarie, la un an de la primul protest, au ieșit în stradă chiar mai mulți – unii au numărat 8000. Acum, în lipsa “aprobării” (procedură fără acoperire legală), protopopul ține oslujbă specială, după care roagă pe toată lumea să meargă acasă.

Confuzie. Ce se-ntâmplă acum? S-a lăsat frigul. Plouă. Trei copilași murdari pe față se hârjonesc la poartă și strigă:

O oră mai târziu, protopopul Vasile Lăiu e într-un birou notarial, la un fel de conferință de presă. Cu tot cu notărița Lulu Fânaru și ceilalți membri ai Grupul de Iniţiativă al Societăţii Civile din Bârlad, sunt mai mulți organizatori decât jurnaliști (noi și niște francezi). Presa din București nu prea trece pe-aici, doar preia imagini și le comentează conspirativ /apocaliptic.

În timp ce răspunde la o întrebare, protopopul se oprește și ciulește urechile. Se aude un murmur… apoi niște strigăte… se ridică, merge la geam, dă la o parte jaluzelele verticale și face ochii mari. O sută-două de oameni i-au ignorat sfatul și s-au dus să protesteze în fața primăriei, iar acum se îndreaptă spre casa primarului.

Protestatarii sunt cea mai stranie adunătură pe care am văzut-o. Tineri cu măști de gaze, ca anarhiștii greci. Părinții lor, foști viitori proletari care s-au învoit mai devreme de la serviciu ca să iasă la protest. Babe pe care le vezi în primele rânduri din biserică. Trei generații într-o armonie perfectă.

O băbuță cu o pungă de farmacie mototolită în mână se duce la tineri într-un moment mai liniștit și le spune, ridicând un pumn strâns: “Da’ mai strigați, băieți, strigați!“.

Când se domolește treaba la primărie, unul dintre băieții cu măști de gaze merge la părinții lui, mai spre marginea protestului. Tatăl își pune în cap steagul ca să se ferească de ploaie. Băiatul își dă jos masca, dar n-are unde s-o țină. «Dă-o la mine, mamă», îi face femeia semn și îndeasă cu greu masca de gaze în gentuța roșie. Banksy din Bârlad.

Asta îmi spune protopopul, puțin încruntat, după ce trece iureșul pestriț spre casa primarului.

Vasile Lăiu are 50 de ani. În altar e impunător ca Papa de la Roma, dar în rest arată ca un tinerel ștrengar. Are o geacă de piele peste sutană și-n cap o pălărie d-aia de popă. În geantă poartă, lângă cruce și epitrahil, un dosar cu informații despre gazele de șist. “Când merg la oameni mă-ntreabă «Ce facem, părinte, cu problema asta?».”

Protopopul a rămas ultimul mare obstacol pentru Chevron, după ce guvernul și autoritățile locale au cedat presiunilor.

În societatea asta dezorganizată, biserica are cea mai bună logistică. Lăiu știe fiecare mișcare pe care o face compania în zonă:

Vasile Lăiu a auzit pentru prima oară despre gazele de șist în octombrie 2011, la o întâlnire preoțească de la centrul de afaceri din Bârlad. Tot acolo avea o conferință și firma Prospecțiuni SA. În timp ce-și aștepta colegii a intrat în vorbă cu un inginer. L-a întrebat ce face prin Bârlad. «Prospectăm niște resurse minerale», i-a zis inginerul. Părintele s-a bucurat – știe că resursele pot să aducă prosperitatea unei zone. Dar inginerul i-a tăiat entuziasmul:

Apoi a fost contactat de Grupul de Inițiativă, pornit de membri ai Clubului Rotary din Bârlad, care i-au spus că un mare pericol s-a abătut asupra comunității.

S-a întrebat dacă e bine să se implice în așa ceva, s-a consultat și cu duhovnicul lui. “Ce mă bag eu într-o problemă economică? Dar când am văzut că e o amenințare la sănătatea păstoriților mei am zis că nu mai am cum să stau deoparte.”

A găsit un răspuns și în istoria bisericii:

Vasile Lăiu s-a născut în satul Strugari, lângă Moinești. Tatăl lui a lucrat toată viața în mediul forestier. Pe teritoriul părinților era o sondă de petrol. “Când eram copil, mă duceam cu vitele la păscut și ne jucam la sonde ca la noi acasă, n-aveam nici o problemă. Știam că se produc anumite neajunsuri pe care noi, ca familie, le-am acceptat, dat fiind faptul că este o sursă energetică vitală a economiei.”

Când era mic, voia să se facă marinar, aviator sau preot. A ales preoția datorită mamei. “Dumnezeu se descoperă în sânul familiei. În facultate doar îl aprofundezi.” A fost repartizat în ’87 în Vaslui, convins că o să se întoarcă în Bacău.

S-a implicat de tânăr în comunitate. Povestește cum în 1988 era preot la Roșiești și au venit inundațiile, care riscau să le înece animalele de la combinatul de porci și găini. A ieșit în salopetă și a mobilizat oamenii. «Dacă a ieșit părintele, noi cum să stăm?» Sute de oameni au ieșit atunci și au îndiguit albia râului Bârlad pe sute de metri.

Așa s-a remarcat ca gospodar. Când să revină pe pământurile natale, episcopul Hușilor i-a cerut să se ducă la Bârlad și să preia un șantier care stangna: biserica Sfântul Ilie, construită în 1859 și abandonată în perioada comunistă.

O bună parte din timpul protopopului e ocupat de campania împotriva gazelor de șist. Vorbește cu localnicii, trimite petiții Președintelui, are două procese la București, urmărește tot ce apare în presă… E greu, dar spune că nu are de ales:

Vocea lui tună pe holurile goale ale sediului protopopiei. E o casă boierească din 1815, cam în paragină, pe care se pregătește să o restaureze. La fel își construiește și comunitatea: metodic, cu răbdare și strategie. E pregătit pentru o bătălie lungă, cât “n” Roșii Montane.

La plecare nu-i pup mâna, dăm noroc. Are palmele moi. Și un logan cu numărul VS-nuștiuce-BOR. Eu mă urc în alt logan, nesfințit. Dau drumul la muzică. Încă-mi vâjâie capul cu ceva sfânta-parascheva. Notez în carnețel o vorbă de duh, să n-o uit:

Suntem în perioada cea mai potrivită pentru meditație și rugăciune în care, fiecare dintre noi, este chemat să dea dovada că este un bun creștin și bun român, nu numai cu vorba și mai ales cu fapta.

Postul mare ne îndeamnă spre a ierta și iubi, spre a întinde mâna celui aflat în necaz, suferință și prigoană.

Așa cum fiecare dintre noi avem un ocrotitor, rânduit de bunul Dumnezeu, cel căruia îi purtăm numele, tot așa fiecare neam, popor și țară își au ocrotitorii lor.

Având în vedere faptul că pământul binecuvântat al Moldovei are ocrotitoare principală pe cuvioasa Parascheva, care a salvat de atâtea ori acest pământ, atunci când a fost amenințat de invaziile celor ce-i doreau înrobirea, astăzi când trăim amenințări similare, aceeași cuvioasă ne-a adunat spre a-i înălța rugăciunile noastre de izbăvire.

Urmând pilda de credință și patriotism a înaintașilor, în rândul cărora un loc de seamă îl ocupă sfântul voievod Ștefan cel Mare, ne-am rugat cuvioasei Parascheva să mijlocească, alături de noi, înaintea bunului Dumnezeu, rugăciunile noastre prin care să ne întărească și să ne călăuzească spre izbândă în demersul nostru legitim de a ne opune tuturor celor care, indiferent că sunt mai puțin români sau de alte nații, au gânduri vrăjmașe și planuri meschine față de România și poporul român.

Ziua de 4 aprilie 2013 este declarată „Zi de prostest național” împotriva extragerii gazelor de șist și de solidaritate cu acțiunile bârlădenilor care au ca scop demascarea celor ce pun în primejdie populația și jefuirea țării de resursele minerale de către companiile petroliere, avide doar de profit, la care un sprijin substanțial l-au dat și guvernanții noștri.

Astăzi, 4 aprilie 2013, la nivel național, se organizează manifestări de protest, dată pe care noi bârlădenii am propus-o și tocmai nouă nu ni s-a aprobat să organizăm un miting legal de protest.

Neputându-se desfășura mitingul, ne-a rămas doar calea rugăciunii pentru a marca acest eveniment. Ne bucură totuși că, în peste 20 de localități din țară, care s-au solidarizat cu noi, cetățenii, alături de rugăciune, pot să și protesteze prin mitinguri și marșuri.

Autoritățile locale din Bihor, împreună cu cetățenii pe care-i reprezintă, au făcut front comun și l-au determinat pe prim ministru Victor Ponta să declare că dacă bihorenii se opun proiectului gazelor de șist, nimeni și nimic nu îi poate obliga, pe ei și pe președintele Consiliului Județean Bihor, să permită explorarea sau exploatarea gazelor de șist, recunoscându-se în acest fel că aceste activități sunt periculoase în Bihor, deci sunt periculoase și oriunde în România.

Ne-am fi dorit ca și atitudinile autorităților locale vasluiene să fi coincis cu cele ale bihorenilor pentru a fi și noi protejați în aceeași măsură.

Pentru că nu dorim să fim discriminați de autorități, în raport cu bihorenii sau oricare alți români, și nu dorim să devenim, noi și copiii noștri, cobaii companiilor petroliere, ne-am rugat astăzi la Dumnezeu să apere România și să ajute poporul român în lupta de supraviețuire și rezistență împotriva cotropitorilor contemporani.

În acest sens, constatăm cu mâhnire și indignare că actualmente se încearcă înrobirea țării și decimarea populației prin procedee mai subtile.

Așa s-ar putea asemăna: o armată invadatoare cu unele corporații străine; căpetenia vrăjmașă cu unii manageri de companii; divanul boieresc cu guvernul; trădătorii de neam și de țară cu lobbyștii.

Dacă altă dată țara era cea care plătea tributul către cotropitori, astăzi, cotropitorii interesați de bogățiile țării plătesc comisioane celor care pot să le netezească calea către jefuirea acestora.

Ne-am rugat și ne vom ruga la Dumnezeu să dea înțelepciune guvernanților noștri, să urmeze exemplul statelor responsabile din Europa și SUA, care au introdus moratorii sau au dat legi de interzicere a exploatărilor și explorărilor gazelor de șist până când studiile de impact obiective, transparente și de bună credință vor garanta sănătatea, viața și integritatea mediului.

În calitate de creștini refuzăm minciuna și manipularea venite din partea celor care susțin companiile doritoare de profit, dar nu acceptă transparența și adevărul, știut fiind faptul că după spusele sfântului evanghelist Ioan, „adevărul ne va face liberi”.

Rugăciunea neîncetată ne ține trează conștiința de român care nu poate accepta demobilizarea noastră dorită de cei care ne sunt potrivnici.

Suntem încredințați că rugăciunile noastre către bunul Dumnezeu vor fi cele care ne vor întări în acțiunile noastre și vor da înțelepciune celor care iau decizii, să țină cont și de voința poporului.

Slujba specială de astăzi constituie modul prin care noi, bârlădenii, am putut să marcăm solidaritatea națională în lupta împotriva gazelor de șist.

Încheiem activitatea, ca toate activitățile anterioare desfășurate în spațiul bisericesc, cu intonarea imnului nostru creștin: