LOADING

Type to search

Bosnia creștină

Stiri Generale / Evenimente

Bosnia creștină

Share

1992, 3 martie – Proclamarea independentei in Bosnia si Hertegovina

Teritoriul actual al Bosniei-Herțegovina a fost locuit în antichitate de către triburile ilire. Statul roman a ocupat teritoriul actual în urma unor conflicte care au durat aproximativ trei secole. În mod cert teritoriul era cucerit de către Imperiu în timpul domniei lui Octavianus Augustus, la începutul primului secol al erei creștine. Teritoriul actual al Bosniei-Herțegovina a fost parte a provinciilor Iliricum și Dalmația.

În perioada administrației romane, pe teritoriul celor două provincii a avut loc un proces intens de colonizare și romanizare a populației ilire. Există anumite teorii care susțin că mulți dintre coloniștii stabiliți în Dacia proveneau din aceste provincii (în special din Dalmația). În anul 395, când Imperiul roman a fost divizat între Imperiul de răsărit și cel de apus, linia de demarcație dintre acestea trecea prin actualul teritoriu al Bosniei-Herțegovina.
Odată cu prăbușirea autorității imperiale în occident și cu slăbirea ei în răsărit, teritoriul este stăpânit succesiv de ostrogoți, alani și huni. În timpul domniei împăratului bizantin Justinian, teritoriul reintră pentru scurtă vreme sub autoritatea Imperiului de răsărit. În secolele VIVII are loc sosirea în masă și stabilirea slavilor. Slavii s-au stabilit în valuri succesive. Cele mai importante triburi au fost sârbii și croații. Stabilirea slavilor în Bosnia a fost unul din primele elemente determinante ale istoriei acestui stat.
Populația locală era creștină și poate fi presupus că și slavii stabiliți în Bosnia au fost creștinați în mod treptat.
Din toponimie se poate deduce faptul că pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul Bosniei a supraviețuit o importantă populație vorbitoare de limbă latină: o regiune din estul Bosniei se numește Romanija, iar una dintre localități, Vlasenica.
În anul 1463, cea mai mare parte a Bosniei este cucerită de către Imperiul otoman. ÎImperiul Otoman creștinii aveau un statut inferior celui al musulmanilor. Astfel creștinii nu aveau dreptul de a poseda pământ, de a încăleca un cal (sau o cămilă) și nu aveau dreptul de a depune mărturie înaintea tribunalelor musulmane (sau, când aveau acest drept, mărturia lor valora mai puțin decât cea a unui musulman. În aceste condiții, mulți creștini, care nu erau foarte legați de religia lor, au preferat convertirea la noua religie dominantă.

Statutul populației creștine se înrăutățește în mod constant odată cu adâncirea crizei Imperiului otoman. Mulți creștini părăsesc Bosnia pentru a se instala pe teritoriile Dalmației sau ale Imperiului austriac. Cei care rămân sunt reduși la un statut de servitute, muncind pe latifundiile feudalilor musulmani în schimbul a jumătate din recoltă. Exista și o clasă de musulmani fără pământ, însă aceștia erau fie soldați, fie colectori de impozite.

În general creștinii sunt ținuți într-o stare de inferioritate, iar drepturile acordate cultelor creștine sunt nesocotite. Bisericile creștine nu pot fi mai înalte decât minaretele moscheilor, nu este permisă folosirea clopotelor, toate acestea contribuie la înlăturarea oricărei urme de atașament față de sistem și creștinii încep să caute protectori externi. Catolicii caută sprijinul Austriei, iar ortodocșii inițial pe cel al Rusiei.

Cu toate acestea, în 1878 perioada dominației otomane asupra Bosniei-Herțegovina ia sfârșit și începe perioada stăpânirii austro-ungare. Austro-Ungaria a redactat primele recensăminte exacte ale populației din Bosnia-Herțegovina. Recensământul din 1879 (la care populația a fost recensată pe baza religiei) indică următoarele proporții: ortodocși 42,88%, musulmani 38,75%, catolici 18,08% alții (în special evrei) 0,31%.

În 1918 Bosnia și Herțegovina intră în componența Regatului Sârbo-Croato-Sloven (care s-a transformat în 1929 în Regatul Iugoslaviei), în calitate de provincie regală, condusă direct de monarh.

Anul 1993 reprezintă momentul culminant al războiului din Bosnia deoarece alianța inițială dintre bosniaci și croați se destramă și au loc câteva conflicte paralele. În conflictul din Bosnia centrală își fac apariția unitățile de combatanți musulmani străini (mujahedinii) care acționează în unități independente și comit crime de război contra populației civile. Această atitudine influențează și unitățile armatei bosniace. Corpul armatei bosniace din Zenica (supranumit chiar de către musulmanii bosnieci corpul Allah Akbar) adoptă o atitudine agresiv islamică și încearcă să impună populației civile respectarea literală a preceptelor Islamului (inclusiv prin distrugerea magazinelor care vând alcool și carne de porc). Aceste unități reușesc să înfrângă forțele armate croate din centrul Bosniei și sa creeze teritorii care leagă orașele aflate sub controlului guvernului de la Sarajevo dominat de musulmanii bosnieci.

În anul 1995 armata Republicii Srpska a început ofensiva contra enclavelor musulmane din estul Bosniei (Srebrenica, Zepa și Gorajde), reușind sa ocupe Srebrenica și Zepa. La ocuparea orașului Srebrenica forțele armate și paramilitare ale sârbilor au omorât 7000 de bărbați musulmani act recunoscut drept genocid de către Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie.

Sursa: www.ro.wikipedia.org

 
 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *