LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

Ceremonia de întronizare a Arhiepiscopului de Râmnic, Preasfinţia Sa Varsanufie Prahoveanul

Share

Duminică 8 iunie de marele praznic al Pogorârii Sfântului Duh, la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Nicolae din Râmnicu Vâlcea  a avut loc după Sfânta Liturghie, ceremonia de înscăunare în funcţia de Arhiepiscop al Râmnicului a Preasfinţiei Sale Părintele Varsanufie Prahoveanul. Ceremonia a fost una solemnă de mare bucurie atît pentru clerici cât şi pentru credincioşii veniţi să ia parte, din toate colţurile ţării.

DSC_0129Au fost prezenţi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Irineu împreună cu membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Preasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscop ales al Râmnicului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaților, Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocși din Ungaria, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop Vicar patriarhal, Preasfințitul Părinte Andrei Făgărășanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului și Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

Totodată au luat parte la ceremonie înalţi demnitari, reprezentanţi ai autorităţilor locale, civile şi militare, personalităţi ale culturii, academicieni, IPS Părinte Datev Agopian, Arhiepiscopul Bisericii Armene din România, stareți și starețe de la mănăstirile din eparhie și din țară, numeroşi preoţi şi credincioşi.

Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul a fost Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor din anul 2001. În această calitate a coordonat lucrările de construire a bisericilor de la mănăstirile Bolintin şi Chiajna, de la parohiile Gherghiceanu, Sf. Ştefan cel Mare, Jilava, Vlădiceasca şi Ciorogârla II şi de la alte 66 de biserici şi capele din instituţii publice, dar a coordonat şi înfiinţarea a 11 cantine sociale.

Vă reamintesc faptul că în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod din data de 22 mai 2014, Preasfinţia Sa Părintele Varsanufie Prahoveanul a fost ales prin vot secret, cu 25 de voturi din 43 voturi valide în funcţia de Arhiepiscop al Rîmnicului. Celălalt candidat, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a obţinut 18 voturi.

Puteţi urmări în continuare câteva fotografii grăitoare, de la solemnul eveniment.

text & foto

Laurenţiu Cosmoiu

DSC_0094

 

DSC_0030

 

DSC_0082

 

DSC_0075

 

DSC_0096-01

DSC_0077

DSC_0061-01

DSC_0104-01

DSC_0140

1 Comment

  1. POPA MONICA-TINCUTA 10 iunie 2014

    LA MULTI ANI CU SANATATE !
    PASTORUL NOSTRU BUN .

    Răspunde

Leave a Comment POPA MONICA-TINCUTA Cancel Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *