Chipul Sfântului Ioan de San Francisco apare pe sticla unei icoane
Share

Înaltpreasfințitul Mitropolit Luca de Zaporojie a confirmat o minune care a avut loc cu o icoană a Sfântului Ioan de Shanghai și San Francisco în Mănăstirea Sfântul Sava, sfințită în Melitopol, la sud-est de Kiev.
Conform Ieromonahului Antipa și confirmării episcopului, chipul Sfântului Ioan a apărut în mod minunat pe sticla care acoperă icoana sa.
În ziua de hram a mănăstirii, din 18 decembrie 2012, starețul Serapion al comunității Sfântul Ioan din Shanghai, din satul Kalinov (provincia Poltava), a adus o părticică din moaștele Sfântului și o icoană, pentru a fi venerate de credincioșii Mănăstirii Sfântul Sava. Părintele Serapion a înmânat, de asemenea, starețului mănăstirii, o mică icoană a sfântului, care de atunci a ocupat un loc de cinste în biserică.
După șase ani, s-a decis schimbarea sticlei de deasupra icoanei. Când a desfăcut vechea sticlă, Ieromonahul Antipa a observat cu surprindere că imaginea sfântului fusese complet imprimată pe ea. Aceasta se întâmpla pe 5 martie 2018.
Icoana și sticla au fost prezentate Mitropolitului Luca pe 17 martie, acesta confirmând minunea.
În prezent se pregătește un nouă ramă pentru icoana apărută prin minune.
O altă icoană a Sfântului Ioan (Maximovici) a început să izvorască mir, în ziua sărbătorii sale, pe 2 iulie, anul trecut, în Schitul din Lavra Svyatogorsk, închinat Sfântului Ioan, din satul natal Adamovka (provincia Donetsk, Ucraina).