LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

Concert de Colinde și venirea lui Moș Crăciun la BisericaToma Cozma (Iaşi)

Share

Ca în fiecare an, alături de celelalte activităţi culturale aflate în derulare la Parohia Toma Cozma din Iași, s-a desfășurat și Cursul gratuit de Colinde. Adresat copiilor și tinerilor de toate vârstele (elevi, studenți, alte categorii profesionale), cursul a fost susținut anul acesta de Mihaela Trisciuc şi Elena Șvedchi.

Absolvenții vor susține duminică, 18 decembrie, ora 17.30, la Biserica Toma Cozma, tradiţionalul Concert de Colinde.

Tradiția de a învăța colinde este foarte veche la parohia noastră, căci prin colinde nu facem doar un simplu exercițiu de abilitate muzicală, ci ne împărtășim reciproc bucurie. Harul de a compune colinde face parte din genialitatea poporului român și această genialitatea artistică și literară exprimată prin colind, ne aduce mesajul sfânt ce poartă în suflete veșnicia. Colindul preamărește Nașterea Domnului Hristos și nemărginita iubire a lui Dumnezeu, ce a împărtășit omului posibilitatea de a redeveni ceea ce a fost dintru început: cetățean al Raiului. De aceea, în colinde, regăsim ceva din Rai, negrăit și inefabil. Deși este o tradiție veche, pentru noi organizarea acestor cursuri și concerte de colinde se află mereu sub semnul înnoirii, prin varietatea repertoriului, dar mai ales, prin bucuria ce se citește pe chipurile talentaților noștri absolvenți, care vor primi și în anul acesta binecunoscutele diplome cu unul sau mai mulți clopoței, foarte căutate pentru CV-ul fiecăruia, a afirmat Părintele Paroh Mihai Mărgineanu.

Surpriza serii va fi venirea lui Moș Crăciun, care va oferi mici cadouri tuturor celor prezenți.

Intrarea la Concertul de Colinde este liberă, iar bucuria se împărtășește din toată inima.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *