LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

Concert dedicat Sfântului Apostol Andrei și satului românesc la Galaţi

Share

În calendarul manifestărilor cultural-misionare organizate cu prilejul sărbătoririi Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al municipiului Galaţi şi al întregului neam românesc şi al aducerii la Galaţi a moaştelor Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, se înscrie şi organizarea tradiţionalului concert de muzică bisericească şi patriotică al Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Apostol Andrei“ din Galaţi, ajuns anul acesta la cea de-a XXVI-a ediţie.

Evenimentul s-a desfăşurat cu binecuvântare şi în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.

În debutul întâlnirii, participanţii la concert au putut vedea în foaierul Teatrului gălăţean, mai multe ateliere de lucru pentru confecționarea de obiecte decorative tradiționale românești, în cadrul cărora elevii seminariști de la clasele primare și gimnaziale și-au arătat priceperea și îndemânarea dobândite în cadrul cursurilor practice desfășurate de școală.

Concertul, aşezat anul acesta sub genericul „Satul, leagănul meu de dor“, a fost găzduit de Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard“ din municipiul Galaţi şi a reunit pe scenă Corul Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Andrei”, Corul „Zefir“, format din elevele secţiei Patrimoniu Cultural din cadrul Seminarului gălăţean și Corurile de copii de la clasele primare și gimnaziale.

Programul propus de elevii seminarişti a cuprins piese corale, cântece patriotice şi momente de folclor autentic dedicate satului românesc.

La final, chiriarhul Dunării de Jos a ținut un cuvânt de binecuvântare și de apreciere pentru organizarea de excepție a evenimetului în care satul românesc a fost ilustrat foarte frumos prin cântece, dansuri, costume tradiționale și recitări de poezii care au reușit să aducă în sufletele celor câteva sute de participanți pacea, bucuria și amintirea bunicilor și străbunicilor noștri.

De asemenea, Părintele Arhiepiscop a amintit celor prezenți că cel care a așezat Seminarul Teologic din Galați sub ocrotirea Sfântului Apostol Andrei a fost marele patriarh Nicodim Munteanu, comemorat anul acesta în Patriarhia Română.

Publicul gălăţean de toate vârstele, încântat de această seară cultural-artistică, a răsplătit tinerii interpreţi şi profesorii lor cu îndelungate ropote de aplauze.

 

Pr. Rareş Bucur

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *