Crucea Bisericii Ortodoxe Române nu poate sta la pieptul europarlamentarului Ovidiu Silaghi

De Ioan-Florin, preot misionar, ioanflorin.wordpress.com

Șapte europarlamentari români au votat, zilele trecute, în Parlamentul European, în favoarea „Raportului Lunacek” (sau, cum este numit oficial, ca să facă impresie, „Foaia de parcurs a UE împotriva homofobiei și discriminării pe motiv de orientare sexuală și identitate de gen”). Este vorba de parlamentarii Nicolae Luhan (PDL), Adrian Severin (independent), Eduard Hellwig, Norica Nicolai, Renate Webber, Adina Vălean și Ovidiu Silaghi (toți aceștia, de la PNL). Pentru cine n-a apucat să afle, recomandările „Raportului Lunacek” includ, între altele, recunoașterea căsătoriilor homosexuale în constituțiile naționale, sugestia unei presiuni politice asupra Organizației Mondiale a Sănătății (e incredibil că amestecul politic în agenda unei organizații independente a fost aprobat pe față!), promovarea homosexualității în școli etc.

Să mai amintim și faptul că parlamentarii europeni aveau la dispoziție, pentru combaterea (ok, necesară!) a discriminării pe motiv de orientare sexuală, o rezoluție alternativă, în care se sublinia foarte limpede: „necesitatea ca toți cetățenii să poată beneficia pe deplin de totalitatea drepturilor fundamentale”. Au fost însă preferate recomandările din raportul d-nei Lunacek.

Dar lucrul cel mai grav în aceste „recomandări” mi se pare a fi solicitarea adresată statelor UE de a introduce („by means of criminal law”) sancțiuni penale pentru „incitarea la ură pe motive de orientare sexuală”. Bine măcar că „orientarea” nu e obligatorie… Oare numai „ura” să fie ținta unor astfel de sancțiuni? Mi-e teamă că precedentele în justiția europeană, cu preoți sau pastori aduși în instanțe pentru că au refuzat, de pildă, oficierea căsătoriilor homosexuale, în propriile lor biserici, dovedesc nu atât condamnarea „urii”, cât obligația dragostei cu sila. Dacă o asemenea lege ar fi votată de parlament, orice afirmație, oricât de benignă, împotriva unei anumite „orientări sexuale” ar putea cădea cu ușurință sub sancțiune penală. Și chiar aș pune pariu că asta se urmărește. Simpla citare a Scripturii, ca argument în sprijinul moralei creștine, de pildă, „homosexualii nu vor moșteni împărăția lui Dumnezeu” (1Cor. 6,10), ar putea fi considerată „incitare la ură” (ce judecător se complică cu distincții morale, precum deosebirea între păcat și păcătos?) și ar fi de ajuns, poate nu să te trimită după gratii, dar măcar să te poarte prin tribunale, să nu-ți mai vină pe limbă a doua oară.

Dar dacă Scriptura o vom citi pe ascuns, ce să mai zic atunci când, potrivit credinței  și conștiinței noastre, va trebui să ne opunem pe față adopțiilor de copii în cuplurile homosexuale? Sau propagandei homosexuale în școli? Nu vor fi destule tribunale și pușcării pentru câți preoți or să le treacă pragurile, acuzați de „incitare la ură”.

Nu sunt câtuși de puțin un religios fanatic și nici nu împărtășesc modurile de manifestare ale unei ortodoxii gălăgioase și marginale, care tinde în ultimul timp să se substituie judecății Bisericii. Dimpotrivă, m-am numărat în trecut printre preoții (câțiva!) care au luat deschis, în mod public, apărarea homosexualilor, când unii sau alții ne chemau să le spargem capul cu pietre. Se mai găsesc, încă, pe net sau prin unele reviste, rândurile pe care le-am scris împotriva sancționării penale a homosexualității și a prostituției, pe vremea când celebrul articol 200 din codul penal nu fusese abrogat. Cred și astăzi că e de datoria unui slujitor al Evangheliei să condamne cu tărie păcatul, dar sunt la fel de convins că nu trebuie să accepte trimiterea după gratii a păcătosului, a unor oameni care duc deja povara unor păcate nu atât împotriva Cerului, cât în primul rând a propriului lor trup.

Însă cuvintele mele au ajuns să se întoarcă împotriva mea și, iată, în curând, se poate ajunge până acolo unde locurile din închisori, eliberate de cei pe care i-am apărat, să fie ocupate de preoți și pastori. Drumul acesta este deschis inclusiv prin votul de zilele trecute al parlamentarilor români amintiți.

E dreptul unui parlamentar să voteze potrivit conștiinței sale, inclusiv legi care ne bagă pumnul în gură sau care, cine știe, într-o zi ne vor duce înaintea tribunalelor. Dar nu au ce căuta la pieptul unui asemenea parlamentar distincțiile Bisericii Ortodoxe Române. Iar un exemplu stă chiar între votanții din aceste zile ai raportului d-nei Lunacek. Nu sunt nici două luni de când d-l Ovidiu Silaghi a primit, din partea Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, distincția „Crucea Voievodală Maramureșeană”, pentru, citez, „sprijinul acordat slujitorilor Bisericii în activitatea pastoral-misionară şi culturală”. Nu știu în ce a constat acest sprijin al d-lui Silaghi, deși urmăresc în mod constant presa bisericească. Pe internet, numele d-lui Silaghi apare frecvent în legătură cu recenta solicitare a DNA pentru ridicarea imunității sale parlamentare, în vederea urmăririi penale. Căutați și dumneavoastră! Ca să nu mint, îl mai găsesc pe d-l Silaghi într-un raport al organizației VoteWatch Europe (care monitorizează activitatea euro-parlamentarilor), pe ultimul loc, cu zero pe linie. Se vede însă că este foarte activ în Biserică, iar asta ține, probabil, să ne-o arate și prin votul domniei-sale în favoarea „Raportului Lunacek”.

Cârtelile noastre pe-un blog sau altul nu mai impresionează însă pe nimeni, de-aceea cred că este vremea ca Biserica să-și asume greutatea unui gest pilduitor. O fi d-l Silaghi un om bun, nu știu, poate, – dar crucea Bisericii Ortodoxe Române nu poate sta la pieptuleuroparlamentarului Ovidiu Silaghi!

Înaltpreasfințite Părinte Justinian Chira, vă rog, cu tot respectul pe care vi-l port, să retrageți d-lui Silaghi distincția „Crucea Voievodală Maramureșeană” și să faceți din acest gest o lecție publică, de care au nevoie atât parlamentarii, cât și cetatea…

Preluat din Jurnal scoţian,

http://ioanflorin.wordpress.com/