LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

Crucifixul rămâne în sălile de clasă

Share
Pe data de 18 martie 2011 Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul Lautsi şi alţii c. Italia a decis că acest din urmă stat nu a violat drepturile omului prin prezenţa crucifixurilor în sălile de curs. Marea Cameră a decis astfel anularea unei decizii anterioare a Curţii din 3 noiembrie 2009. Această decizie considera că simpla prezenţă a crucifixului în sala de curs reprezintă o violare a dreptului la educaţie şi a libertăţii de gândire, conştiinţă şi religioase. Ca urmare a recursului declarat de Italia şi a intervenţiei altor ţări (Armenia, Bulgaria, Cipru, Grecia, Lituania, Malta, Monaco, România, Federaţia Rusă şi San Marino), a mai multor organizaţii neguvernamentale şi a unui număr de 33 de membri ai Parlamentului European, Marea Cameră a decis că “deși, înainte de toate, crucifixul este un simbol religios, nu au fost aduse probe în faţa Curţii care să ateste că existenţa unui asemenea simbol în sălile de curs ar avea vreo influenţă asupra copiilor”. Potrivit Marii Camere, prin politica de a păstra crucifixurile în sălile de curs, Italia a acţionat în limitele marjei sale de apreciere, în contextul obligaţiei de a respecta dreptul părinţilor de a asigura educaţia copiilor în conformitate cu convingerile lor religioase şi filozofice.
Prin această decizie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a tranşat o dispută care a marcat dezbaterile privind locul religiei în spaţiul public în cazul Italiei, dispută care datează dinainte de cazul Lautsi, dar şi o dezbatere mai veche existentă în mai multe ţări europene, precum Germania. Decizia Marii Camere va avea impact nu numai în problema crucifixurilor, ci a tuturor simbolurilor religioase care se află în spaţiul public şi al căror statut este contestat în prezent.
Pentru România, care a trecut printr-o îndelungată perioadă în care simbolurile religioase au fost interzise în şcolile publice, decizia în cazul Lautsi este un indicator al felului cum pot interveni statul, respectiv cultele religioase, pentru a asigura în şcolile publice atât libertatea religioasă a minorilor, cât şi pluralismul de opinii, ambele necesar a fi garantate într-un context democratic.
Crucifixul acţionează ca stimulent la dialog şi conduce la adevăratul pluralism de opinii
Fundaţia Creştin-Democrată consideră că decizia Marii Camere a Curţii Europene a Drepturilor Omului în cazul Lautsi şi alţii. Italia este una dintre cele mai importante şi bine motivate decizii ale Curţii în domeniul garantării libertăţii religioase. Această decizie corespunde întru totul viziunii noastre. Pentru a ajunge la acest verdict, Curtea a analizat cazul prin raportare la modelul european al relaţiilor Stat-Biserică, diferit de celelalte modele, care nu recunosc religiei un rol în spaţiul public. Opinia exprimată în acest caz de unul dintre judecătorii Marii Camere, potrivit căreia crucifixul acţionează ca stimulent la dialog şi conduce la adevăratul pluralism de opinii, reprezintă în viziunea noastră cea mai potrivită concluzie a cazului Lautsi. Ea va trebui să stea la baza oricărei încercări de a fixa, cu mijloacele statului de drept, locul religiei în spaţiul public.
Salutăm decizia Marii Camere în cazul Lautsi şi datorită implicării personale a Preşedintelui Fundaţiei Creştin-Democrate, Teodor Baconschi, care în calitatea sa de ministru al Afacerilor Externe a condus cu succes eforturile României de a se alătura grupului de state care au contestat decizia iniţială a Curţii, cu o contribuţie extrem de substanţială, care a oferit argumente folosite de Marea Cameră în decizia sa.
Radu Carp

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *