LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

Despre “taxele” bisericeşti şi comportamentul preoţilor

Share

Ziaristul Nicolae Cuşchevici de la „Ziarul de Gardă” din Chişinău, fiind interesat de mai multe probleme legate de organizarea vieţii bisericeşti din Moldova, mi-a adresat mai multe întrebări, din care a rezultat acest interviu pe care-l publicăm mai jos:

Nicolae Cuşchevici: Care este rolul unui preot în societate? Doar acela de a oficia slujbe? Totul se începe odată ce preotul intră în curtea bisericii și se termină după ce iese? În perioada de la începutul secolului trecut, în special în comunităţile mai mici, existau, de obicei, trei lideri de opinie, ca sa le spun aşa – primarul,  învăţătorul şi preotul. Din ceea ce am observat personal, din acel preot – lider de opinie a rămas foarte puţin (deşi nu neg că astfel de preoţi mai sunt).

Ierom. Petru Pruteanu: Rolul preotului în societate depinde şi de el însuşi, dar mai ales de societate. Dacă societatea e mai aproape de Biserică, rolul preotului e mai mare, aşa cum a fost şi în perioada de care aţi amintit, iar dacă societatea este mai secularizată, rolul preotului este redus până la excludere totală. În prezent, mai ales după 50 de ani de dictatură atee, când chiar primarii şi învăţătorii erau însărcinaţi cu „misiunea” de a spune că „preoţii sunt duşmanii poporului” iar „religia este opium pentru popor”, s-a creat imaginea preotului care nu se implică, ci aşteaptă să fie invitat de a se implica într-o problemă sau alta. Dacă preotul refuză să se implice chiar şi atunci când este solicitat, înseamnă că preotul nu-şi face datoria sau este nepregătit pentru a face faţă provocărilor timpului. Dar dacă în mod intenţionat preotul este ţinut departe de problemele comunităţii, iar autorităţile laice nu vor să colaboreze cu preotul, acesta din urmă nu se poate impune, întrucât nici cadrul legal nu-i permite. Din perioada interbelică şi până acum mentalitatea şi relaţia dintre Biserică şi Stat s-a schimbat extrem de mult, încât este ireal să pretindem la modelul de altă dată… 


Nicolae Cuşchevici:  Membrii clerului sunt și ei cetățeni cu nevoi și probleme. Totuși, în opinia Dumneavoastră, care este limita dintre lux și necesitate în cazul lor? Cine sau ce stabileşte acest lucru? Eu am răsfoit o carte cu Canoanele Bisericii Ortodoxe, dar n-am găsit nimic legat de acest aspect.

Ierom. Petru Pruteanu: Din fericire, nu avem chiar aşa de mulţi preoţi care întrec măsura bunăstării materiale, dar iată că aceştia reuşesc să pună în umbră şi mulţimea de preoţi de la ţară care, din păcate, o duc foarte greu. Şi când am zis de exagerări, nu m-am referit doar la viaţa privată, ci şi la veşmintele pe care unii ierarhi şi preoţi le poartă, afişându-se în mijlocul unui popor muritor de foame. Consider normal ca enoriaşii să reacţioneze atunci când se fac abuzuri, însă aceste reacţii pot veni doar de la cei care regulat merg la Biserică şi contribuie la întreţinerea ei, observând că banul pe care l-au dat nu merge chiar acolo unde ar trebui. Dar cei care nu au o legătură vie şi permanentă cu Biserica, ci doar uneori merg pe la câte un Botez sau Cununie, aceştia n-au dreptul moral să critice nici măcar abuzurile. Şi eu sunt scandalizat că Cristiano Ronaldo are un salariu de un milion de euro pe lună, în timp ce mulţi oameni de pe glob mor de foame. Dar asta nu mă priveşte pe mine, căci eu niciodată n-am fost la vreun meci, ca să plătesc măcar un leu pentru bilet. Deci au dreptul să ridice problema doar cei care acceptă să dea 300 sau chiar 3000 de euro pentru un bilet la o finală de campionat. Cred că comparaţia a reuşit să-i lămurească pe care se fac foarte „vajnici” în critici, dar habar n-au cum funcţionează parohia de care pretind că aparţin şi unde vor să fie botezaţi, cununaţi şi înmormântaţi pe gratis.

Revenind la întrebare, cred că limita de jos a bunăstării preotului este dictată de necesităţile personale şi familiale ale preotului şi care de multe ori nu sunt acoperită, mai ales că majoritatea preoţilor au mulţi copii. Limita de sus este conştiinţa preotului în faţa lui Dumnezeu, care pe toate le vede şi le ştie, dar şi în faţa oamenilor, care de multe ori se smintesc fără să ştie în profunzime lucrurile. Cred că în sec. XXI, orice preot (cu excepţia monahilor, care au un alt statut), pe lângă un trai decent al familiei sale, trebuie să aibă obligatoriu un telefon mobil, un calculator cu internet şi o maşină, căci sunt lucruri necesare unei slujiri pastorale eficiente, dar nu trebuie să se exagereze în nimic. Totuşi, o parte semnificativă din preoţi n-au deloc maşină, iar la calculator nici nu visează.


Nicolae Cuşchevici:  Volens-nolens, biserica necesită şi ea nişte cheltuieli. Care este rolul banului într-o biserică? Care este limita dintre necesitate şi avariţie? Nu în zadar exista în popor vorba precum ca banii niciodată nu sunt mulţi.

Ierom. Petru Pruteanu: Orice parohie are o Adunare parohială, care este organul deliberativ, şi un Consiliu, care este organul executiv al parohiei respective. Ambele sunt prezidate de preot, dar din ele fac parte şi laicii care frecventează Biserica. Aceste organe stabilesc bugetul unei parohii şi supraveghează realizarea lui, cunoscând cu exactitate care sunt veniturile şi cheltuielile; deci e un proces transparent (dar nu şi pentru curioşii care critică Biserica din afară). Totuşi, la acest capitol sunt mari probleme, mai ales din cauza că majoritatea celor care lucrează/slujesc nu au carte de muncă, poliţă de asigurare medicală şi, în consecinţă, nu vor avea nici pensie. Şi salariile sunt extrem de mici, de aceea, majoritatea absolută a angajaţilor de la Biserică, poate cu excepţia preotului, au nişte salarii simbolice, fiind nevoiţi să aibă un alt lucru de bază.


Nicolae Cuşchevici: Cineva îmi spunea că, dacă s-ar face o radiografie a preoţilor din Republica Moldova prin prisma Canoanelor bisericești, atunci majoritatea dintre ei n-ar avea dreptul să dețină funcția pe care o au, pentru ca majoritatea Canoanelor nu sunt respectate. Dumneavoastră ce credeți despre această afirmație?

Ierom. Petru Pruteanu: Eu cunosc bine Canoanele bisericeşti, precum şi viaţa Bisericii şi cred că afirmaţia este mult prea exagerată, mai ales când este atribuită tuturor preoţilor din Moldova care, apropo, nu sunt „funcţionari”, ci slujitori. Am auzit şi eu de câţiva preoţi recăsătoriţi sau cu anumite păcate trupeşti mari şi care ar trebui opriţi de slujirea preoţească, dar vă asigur că ei nu sunt mulţi. Din aproximativ 1300 de preoţi câţi sunt în Moldova, poate că 20-30 cad sub incidenţa acestor Canoane, dar nicidecum nu poate fi vorba despre majoritatea. Mai sunt şi preoţi care nu au o pregătire teoretică şi practică adecvată, şi dacă ar fi să ţinem cont şi de acest aspect, atunci la numărul celor care nu prea au ce căuta în tagma preoţească poate că ar trebui să mai adăugăm vreo 100-200 de preoţi. Dar asta deja nu este o încălcare canonică pentru care ei ar trebui opriţi de slujbă, ci e vorba de nişte competenţe care trebuiau verificate încă înainte de a fi făcuţi preoţi. La urma urmei, preoţii vin din acest popor şi sunt „după chipul şi asemănarea” poporului…

Nicolae Cuşchevici:   Care e opinia Dumneavoastră față de taxele bisericești? În ce măsură sunt ele necesare sub forma lor actuala, în principiu, impusă enoriaşilor? Pentru mine personal, acest lucru vine în contradicție cu pilda lui Iisus despre văduva săracă care arunca doi bănuţi în vistieria templului.

Ierom. Petru Pruteanu: Aşa cum am spus şi mai sus, eu sunt indignat de faptul că acest subiect este discutat de oameni care n-au o legătură vie cu Biserica, ci vin doar cu prilejul unor servicii, invocând şi anumite texte biblice care, de fapt, sunt împotriva lor. Haideţi să vedem cazul văduvei care a dat 2 bani. Ştiţi despre ce se vorbeşte acolo? Despre taxele de 10% din tot venitul (zeciuiala), pe care orice evreu trebuia să le plătească la templu lunar sau anual. Am vorbit cu mulţi preoţi şi aceştia au spus că ar fi de acord ca cei 93% din ortodocşi să plătească nu 10, ci 2-3% din toate veniturile lor la Biserică, iar toate serviciile religioase şi chiar lumânările din Biserică să fie pe gratis. Dar câţi din cei 93% din ortodocşi, botezaţi şi cununaţi în Biserică, ar fi de acord cu o asemenea abordare? Cred că foarte puţini. Şi-atunci problema este falsă, iar cuvântul „taxă” nu este adecvat. Nu înţeleg de ce unii se scandalizează că o Cununie „costă” 500 de lei, când masa de nuntă îi costă cel puţin 50.000? Chiar şi închirierea limuzinei, plătirea fotografului şi alte nimicuri de astea, fiecare dintre ele sunt de câteva ori mai scumpe decât cununia. Păi ce-i mai important în viaţa unei familii ortodoxe: binecuvântarea Bisericii sau fudulia, mâncarea şi băutura?


Nicolae Cuşchevici: Cât de corectă vi se pare stabilirea mărimii taxelor în funcție de localitate sau zonă (sat mare, sat mic, oraș mare, oraș mic etc.)? Oare enoriașii nu sunt egali în fața Domnului? Se creează impresia ca totul funcţionează ca în sistemul de afaceri, unde cererea creează oferta şi viceversa.

Ierom. Petru Pruteanu: Fără îndoială veniturile şi cheltuielile diferă de la o parohie la alta. De exemplu, parohiile din marile oraşe şi unele mănăstiri îşi permit să plătească şi un cor de cântăreţi profesionişti, pe când în parohiile de la ţară salariul lunar al preotului nu ajunge la 1.500 de lei, chiar dacă preotul are 2-3 copii care merg la şcoală. De plătirea unui cor sau cumpărarea unei staţii de amplificare a sunetului nici vorbă nu poate fi…

Cât priveşte banii numiţi „taxă”, cred că este firesc ca acestea să fie stabilite orientativ de Adunarea Parohială, cu posibilitatea de a le micşora sau anula în cazul în care credincioşi nu au aceşti bani. Totuşi Biserica şi slujitorii ei nu pot trăi doar cu aer.

Sistemul de „cerere şi ofertă” la care aţi făcut referire există, dar l-au creat (ne)credincioşii, nu preoţii. În mod normal, fiecare credincios trebuie să se boteze şi să se cunune în parohia sa, nu la mănăstiri sau catedrale. Dar iată că lumea, dintr-o fudulie prostească, vrea să fie cununată anume la Catedrală, la Mănăstirea Curchi sau Căpriana (bineînţeles, acestea sunt simple exemple), pentru a avea o sesiune foto cât mai reuşită. Aşa s-a ajuns ca unele biserici să fie considerate „VIP” şi cu „taxe mai usturătoare”. Ia să nu mai solicite nimeni cununii la „biserici VIP” şi veţi vedea cum taxele vor ajunge ca cele de la sate! Dar lumea va alege în continuare prilejuri de a-şi manifesta fudulia prostească, va da mii de lei, va judeca un pic preotul, apoi va trage o băută bună şi va uita de toate, ajungând pe la biserică deja la o altă Cununie.  Tare mă tem că Dumnezeu nici nu binecuvântează astfel de Cununii, că la El lucrurile se măsoară un pic altfel…


Nicolae Cuşchevici: Dacă, printr-o absurditate (zic absurditate pentru că, de obicei, la noi oamenii se fac luntre și punte ca să facă rost de bani, mai ales când e vorba de biserică), cineva nu are banii necesari pentru un serviciu divin, este preotul în drept să-i refuze acel serviciu?

Ierom. Petru Pruteanu: Eu cred că cazurile de refuz pe acest motiv sunt extrem de puţine şi pot fi denunţate la Eparhie sau Mitropolie şi vă asigur că se vor lua măsuri. (Numai dacă nu e vorba despre acel tip de oameni care are TV plasmă în fiecare cameră a casei şi 2 maşini în curte, dar se arată miraţi când preotul cere pentru sfinţirea de casă 200 de lei, dintre care 50 îi dă cântăreţului şi 50 pe benzină. Există suficiente situaţii de genul acesta.)

Pe de altă parte, există altfel de situaţii când un preot poate şi chiar trebuie să refuze să oficieze un serviciu, dar despre asta se vorbeşte foarte puţin, inclusiv în rândul preoţilor. De exemplu, cu ce ocazie eu să botez sau să cunun pe cineva care nu numai că nu prea crede în Dumnezeu şi nu vine la Biserică, dar sunt convins că nici de acum înainte nu va veni? Cu ce ocazie să sfinţesc casa unui om, dacă acel om nu vine la Casa Domnului? Cum pot să înmormântez un om care a murit de beţie? Tainele Bisericii nu sunt acte magice care să acţioneze automat, indiferent de credinţa şi viaţa noastră morală. Cred că asupra acestui aspect trebuie să ne concentrăm, iar subiectul cu banii se va rezolva de la sine…


Nicolae Cuşchevici: În biografia Dumneavoastră am citit ca aţi fost lector la Academia de Teologie Ortodoxa din Chişinău. Respectiv, îmi permit să vă mai întreb ceva: în Regulamentul Academiei de Teologie din Chișinău am găsit informaţia că studiile se fac doar în bază de contract. Pentru mine personal, corelaţia aceasta dintre financiar şi spiritual m-a cam descumpănit, dacă sincer. Oare acest lucru nu-i face pe viitorii membri ai clerului să devină potenţiali prizonieri ai banului? Chiar nu e posibil ca Mitropolia să finanţeze măcar câteva locuri?

Ierom. Petru Pruteanu: În cei 2 ani cât am predat la Academia Teologică din Chişinău n-am deţinut nici o funcţie administrativă şi nu ştiu exact veniturile şi cheltuielile acestei instituţii. Tot timpul mi s-a creat impresia că se poate şi mai bine, dar nu pot judeca. Însă în perioada 2004-2009 am condus nemijlocit o filială a acestei Academii la Edineţ şi de acolo ştiu foarte bine că întreţinerea unei şcoli necesită extrem de mulţi bani, mai ales că noi asiguram la Edineţ nu doar studii de calitate, cu o bogată bibliotecă şi profesori veniţi din România, ci şi cazare, şi 3 mese pe zi. În cele din urmă şcoala s-a închis din lipsă de bani. Nimeni nu ne ajuta cu nimic.

În Chişinău situaţia este alta şi cred că la sumele pe care le plătesc studenţii, ar trebui să beneficieze de studii şi condiţii ceva mai bune. Fără îndoială, studenţii sârguincioşi sau cei din familii cu o situaţie mai specială trebuie scutiţi de o parte sau chiar de întreaga taxă, dar acest lucru deja se face, doar că el nu este trâmbiţat şi de aceea mulţi nu-l ştiu.

Ideal ar fi ca Academia Teologică să fie o Facultate în cadrul Universităţii de Stat, aşa cum este în Grecia, România, Bulgaria, Serbia şi alte ţări. Atunci şi procesul de studii ar fi mai bun, dar şi studenţii ar beneficia, de rând cu alţi studenţi, de cămin, bursă şi alte facilităţi.

 

Sursa: 

Previous Article
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up