Inchiziția, adevăr sau provocare?

Ar fi interesant să cunoaștem care este adevărul despre Inchiziție. Să vedem dacă se exagerează sau nu în această problemă. Asociem doar cuvinte dure acestui termen: abuz, înșelare, crime. Știm ce ni s-a servit prin cărți și filme și nu prea avem acces la surse. Acum, internetul ne aduce și mai multă informație confuză, greu de verificat. Este dificil de negat existența unor inadvertențe, dar mai important este de apreciat gravitatea și generalitatea lor. Au fost abuzurile o excepție sau o regulă?

Mai mereu pornim de la faptul că erezia a fost repudiată și poate că greșim. Doctrinar, au fost declarate multe erezii, dar nu toate au fost persecutate neapărat. Cred că a fost mai mult un joc politic, de eliminare a potențialilor adversari și de consolidare a puterii, nu neapărat ecleziastice. Catarii și valdenzii au fost primii arestați de acest DNA, în secolul XII. Trebuie menționat faptul că nu episcopul era inchizitorul (șeful consistoriului), ci acesta era o persoană distinctă, un subaltern al episcopului, un inspector de morală am spune azi.

Dar executarea era pusă în aplicare de către stat, nu de către Biserică. Statul se folosea de acest instrument, culegea avantajele și tot oprobiul se spărgea în capul cardinalilor. Desigur, dacă acești urmași ai apostolilor s-ar fi ridicat la demnitatea, blândețea și iertarea evanghelice, nici statul nu ar fi avut de cine profita. Permanent în istorie, cine a știut să speculeze slăbiciunile altora, a câștigat și a ieșit puțin șifonat din încăierări.

Este greu de înțeles contextul medieval, deoarece azi nu mai combatem ereziile cu ferocitatea de atunci. Azi nu ne mai pasă nici de adevăr, nici de credință și suntem complici ai ereziarhilor prin nepăsarea noastră. Totuși, scopul principal a fost atins: combaterea ereziilor. Sigur, mijloacele nu au fost cele mai potrivite. Unii zic că nu se putea altfel. Adesea este invocată folosirea torturii și nu prea avem motive să ne îndoim, dată fiind multitudinea surselor care o atestă fără dubii. Cred că asta a fost greșeala cea mai mare. Nu era necesară tortura deloc. Combaterea ereziilor era echivalentă cu lupta împotriva sadismului, cel puțin pe pergament.

Cu siguranță, au murit mulți nevinovați, mai ales evrei și musulmani. Iar ce se întâmplă cu creștinii azi în nu mai puțin de 52 de țări mai mult sau mai puțin musulmane este doar o revanșă istorică. Dar mai exista o miză uriașă: confiscarea bunurilor. Această portiță a dus la multe nedreptăți, adesea persoanele bogate fiind vizate, acestora înscenându-li-se diferite ciudățenii. Doar nu credeați că înscenarea au inventat-o băieții deștepți contemporani cu noi… De fapt, Inchiziția există și azi, sub o altă formă. Numai că nu mai este o armă a Bisericii, ci una împotriva ei.

Au fost persecutați și mulți protestanți, doar pentru că nu erau catolici. Iar faptul că noi suntem ortodocși nu înseamnă că nu ne interesează. Este și despre noi, despre istoria Europei noastre, pe care vrem să o recuperăm. Și pe istorie și pe Europă. În general, toți știu un nume de inchizitor: Torquemada, așa cum asociezi fotbalul cu Messi. Dar mai feroce a fost Jimenez, așa cum mai talentat a fost Maradona.

Amploarea inchiziției este dată de imensitatea geografică a coloniilor Spaniei. Dar nu este vorba doar despre abaterile religioase, ci mai ales de cele culturale, sociale și politice. Orice metodă abuzivă de influențare și control nu are cum dăinui în istorie. Astfel, și această instituție juridică a fost închisă. Sub vechea formă, ea nu mai există. Inchiziție înseamnă CERCETARE. Depinde de integritatea judecătorului, nimic nou. A fost doar o formă a procesului penal, nu singura.

O extrem de mare importanță aveau declarațiile martorilor. Așa că, dacă aceștia mințeau, pot fi considerați adevărații vinovați. Atât Sfântul Ioan Gură de Aur, cât și Ambrozie de Medilanum sunt fermi: Condamnarea la moarte a ereticilor este o greșeală ireparabilă. Creștinii nu sunt ucigași!

22 iulie 1209, Beziers: 20.000 de catari sunt măcelăriți…

Cifrele sunt decisive. Este clar că a fost ceva rău, dar cât de mare a fost răul? Ateii profită și acuză Biserica că ar fi omorât 100 de milioane de eretici. Este evident că nu avea cum să facă asta… Un necreștin, Henry Kamen a studiat fenomenul și afirmă: Nu sunt mai mult de 300.000 de victime! Sigur, sunt multe 300.000, dar nu sunt 100.000.000! Erau judecați cam 8000 pe an, iar 7500 erau declarați nevinovați. Sigur, 500 de crime e enorm, dar mai puțin decât licitează ateii. Nu poți pune în cârca unui hoț minor toate crimele din oraș!

Mai e ceva: erau șase milioane de spanioli, cum să omori 100 de milioane?!

Marius MATEI