LOADING

Type to search

Îndemn la lectură cu bisericile închise…

Stiri Generale / Evenimente

Îndemn la lectură cu bisericile închise…

Share

APARIȚIE EDITORIALĂ!

Predicile puse laolaltă în acest nou volum diferă radical, pe alocuri, în privința lungimii. Unele au fost rostite chiar în sfânta noapte a Învierii Domnului, altele, probabil – căci autorii nu precizează, nici sursele livrești în care au fost publicate nu specifică totdeauna – în prima zi de Paști. În mod evident, la publicare predica are altă alură decât cea rostită pe viu. Poate că unele dintre acestea nici nu au fost rostite vreodată integral – ținând cont de lungimea neobișnuită și de stilul aproape exhaustiv, precum ar fi predica Părintelui Cleopa Ilie, prezentă în paginile ce urmează. Această predică pare a fi scrisă și „construită” premeditat ca model, un izvor din care pot porni nenumărate variante, diminuate totuși ca lungime. Greu de crezut că există vreun predicator cu vocație care să țină oamenii timp de un ceas numai pentru a încerca iluzoriu să epuizeze sensurile sărbătorii pe această cale, vorbită…

Acesta este raționamentul pentru care ne-am întrebat – apropiindu-ne de volumul cu numărul douăzeci al prezentei colecții, fapt petrecut în mai puțin de doi ani de zile – care este timpul optim, care este durata cea bună a unei predici?

Întrebarea pare puerilă, dar „plutește în aer”, nu de puține ori auzi comentarii în jur, poate și în propria minte, referitoare la lungimea predicii din fața altarului. Și, trebuie s-o recunoaștem, de multe ori se întâmplă tocmai fiindcă ți se pare prea lungă…

Mitropolitul Antonie Plămădeală făcea la rândul său această observație, cu o oarecare ironie, la lungimea predicilor ținute în anii ’50 de Părintele Daniil Sandu Tudor la Schitul Rarău, ba chiar și asupra conținutului acestora – în sensul că erau citați din abundență filosofi și scriitori importanți în fața unei obști (frați și monahi neinstruiți, țărani foarte simpli) destul de firave, cultural vorbind. Cu alte cuvinte, ÎPS Antonie, el însuși un uriaș orator, se referea la o eventuală inadecvare…

Răspunsul nu este așa simplu de dat. În mod normal, pentru un om aflat în rugăciune, în trezvie, așa cum ar trebui să fie participantul la slujbă, implicit la predică, timpul curge altfel. Pe de altă parte, nu-i mai puțin adevărat că există și un „timp însumat”, cel al comunității căreia i te adresezi, un timp care trebuie respectat…

Oamenii sunt de calibre duhovnicești diferite. Fiecare „suportă” o durată a predicii în funcție de maturitatea și de neputințele sale duhovnicești. Numitorul comun al comunității – este doar un indicator, dar nu reprezintă totdeauna Calea Împărătească! Un mare orator va simți curgerea timpului, nu se va lăsa luat de valul preaplinului pe care vrea – și trebuie, dacă este chemat! – să-l împărtășească, fără a ține cont de duhul obștii sale…

Pacea hristică, cea pe care El ne-a adus-o, resetează, reevaluează, valorifică duhovnicește orice nerăbdare, inadecvările, neputințele noastre, indiferent de care parte a altarului ne aflăm.

 

Marius Vasileanu

 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *