Infarct în inima Europei
Share
Pe 16 februarie 1918 Lituania își declara independența. Încă din secolul XIII, Mindausgas unise triburile lituaniene. În secolul următor, Marele Ducat al Lituaniei a fost cel mai mare stat european. În 1990, Lituania fost prima republică sovietică independentă față de URSS. Centrul geografic al Europei se află la 26 de km nord de capitala Vilnius. Acum câțiva ani, Ministrul Sănătății din această țară propunea eutanasierea oamenilor săraci! Tot aici, semnul Sfintei Cruci este interzis în școli.
Ortodocșii din Lituania sunt, în mare parte, etnici ruși. În capitală există o splendidă catedrală, închinată Maicii Domnului, construită în secolul XIV, de către ducele Algirdas. A fost ultimul stat păgân al Europei care a îmbrățișat creștinismul. Înainte de perioada sovietică, aici a activat marele sfânt Tihon Belavin. Mare ascet, a organizat și o amplă activitate de ajutorare a săracilor. În timpul războiului, nu s-a sfiit să iasă noaptea pe străzi, pentru a-i salva pe cei care nu mai aveau unde să se adăpostească. A mers până în linia întâi a frontului, ajutând oriunde era nevoie.
Biseerica Ortodoxă din Vilnius
Era deosebit de abordabil și generos cu toți. Nu s-a lăsat intimidat de schimbările politice, ci i-a îndemnat mereu pe oameni să îndeplinească poruncile divine, să se străduiască mai mult să se pocăiască de păcate și să renască prin har. A mobilizat întreg poporul pentru a ajuta pe victimele foametei din 1921. Le scrie comuniștilor: Opriți-vă, nebunilor, și opriți vărsarea de sânge, nu mai săvârșiți lucrarea diavolului, ca să nu fie blestemați copiii voștri! Pentru adevărul lui Hristos, suntem pregătiți să primim martiriul. Torturat de sovietici, moare în 1925, de Buna Vestire. Avea doar 60 de ani. Sfântul Tihon este un următor al marilor mucenici lituanieni, frații Eustatie, Ioan și Antonie din Vilnius (pomeniți pe 14 aprilie), a sfintei Haritina, prințesa lituaniană, precum și al marilor duhovnici Atanasie de Brest și Daumantas de Pskov. Este cunoscut ca Tihon de Moscova, deoarece a ajuns patariarh al întregii Rusii.
Prin răbdare se ușurează orice suferință. Întreaga putere a dragostei se sălășluiește în inima omului. Cine Îl iubește pe Dumnezeu se îndeletnicește mereu cu rugăciunea și cu filantropia. Omul trebuie să se ferească de toate anturajele rele. Iată cum părinți duhovnicești ne sfătuiesc în același Duh, din Vilnius în Hakodate, din Melbourne în Montreal! Scriitorii Antanas Vietunolis (Întâlniri în Caucaz, Violonistul veșnic, Impresii din Crimeea, Aliluia), Bernardas Brazdzionis, Vitautas Macernis și Justinas Marcinkevicius completează o literatură creștină. Ultimul enumerat este ferm: Oriunde există oameni, există viață, chiar și la înmormântare, nu numai în sălile de dans.
Rimante Salavesiciute este doamna ministru care propunea (în 2014) ceea ce amintea mai sus, eutanasierea săracilor, care nu își permit îngrijiri paleative. Urmașii vrednici ai Sfântului Tihon au reacționat imediat împotriva aceste idei criminale. Madame Rimante dă exemplul Belgiei, care are o contra-performanță de 5 eutanasiați pe zi! Cu siguranță, un om care are asemenea gânduri este mai sărac decât toți. Tabăra pro-viață este condusă de către doctorul Andrius Narbekovas: Noi trebuie să protejăm viața, nu să o luăm. Iată cum Biserica este atacată pe toate fronturile: familie, rugăciune și ajutorarea săracilor.
Un creștin este un susținător al vieții și nu poate accepta sinuciderea asistată. Un om care nu are nici o legătură cu Dumnezeu și este conectat toată viața doar la tehnologie, mai lesne va accepta ideea deconectării de la aparate, deoarece el nu mai speră în nimic, nici în vindecare, nici în înviere, ci a căzut într-o deznădejde demonică de-a dreptul. Cu siguranță, eutanasia este cea mai mare provocare pentru etica lumii medicale de două milenii încoace.
Omul care vrea să fie eutanasiat este un sinucigaș, care fuge de durere, deoarece crede că fericirea constă în plăcere. Fuga de suferință este o fugă de Cruce, o fugă de Dumnezeu, o înstrăinare oribilă, cea mai dezgustătoare apostazie, o victorie a întunericului. Nu e vorba despre compasiune cu cel suferind, ci de CRIMĂ. Jack Kevorkian împinge limita: Scopul vieții mele este să transform eutanasia într-o experiență pozitivă! Doar pentru diavol crima poate fi ceva bun, atunci când răul este numit bine. Prin suferință, omul ar trebui să se apropie de dragostea divină, să o cunoască, nu să se îndepărteze haotic. Tocmai de aceea e bine ca omul să fie fidel dragostei divine câtă vreme e sănătos, pentru ca o criză să nu îl destabilizeze și să nu își pericliteze șansele de mântuire.
Sunt probleme etice care pot fi nuanțate în lumea creștină, dar niciodată când este vorba despre eutanasiere sau despre avort. Creștinul blând devine ferm, categoric, când i se cere să încalce porunca Să nu ucizi! Sherwin Nuland recunoaște că eutanasia contrazice nu doar morala iudeo-creștină, ci însăși crezul medicinei, la care toți doctorii au aderat.
Creștinii se roagă pentru sfârșit creștinesc, fără durere, dar sunt pregătiți și pentru mucenicie, pentru suferință. Ei se străduiesc să nu moară în păcate. Din păcate, în Danemarca se interzice încă din 1994 internarea pacienților peste 70 de ani sau a celor care nu trec de evaluarea economică, susține marele bioetician Jean-Claude Larchet. De fapt, problema esențială este schimbarea viziunii asupra vieții. Promovarea anomiei sociale este posibilă datorită scăderii credinței. Omul se blindează în propriul egoism și pierde orice speranță. Grecul Giorgios Mantzaridis concluzionează: Doar omul care nu mai dorește desăvârșirea se poate gândi la sinuciderea indusă. În centrul geografic al Europei se produce un cutremur de anvergură. Creștinul nu se panichează, ci își ia măsurile necesare pentru a ști cum (și de ce) să reacționeze, fără a trăda dragostea veșnică. Creștinul hrănește săracii, se roagă pentru ei, se jertfește pentru ei, nu vrea să scape de ei, ca să nu piardă mântuirea.
