LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

Îngerii din Piața Muzeului

Share

Pentru a ajuta nu îți trebuie foarte multe. O poți face din puținul tău, dar cu sinceritate și dăruire. Acesta este mesajul ce îl transmite un grup de tineri din mediul universitar clujean care au ales să își rupă din timpul lor să gătească pentru cei nevoiași. În fiecare zi de joi se întâlnesc în bucătăria cantinei sociale a primăriei de pe strada Emil Zola unde pregătesc o masă caldă. Cu doar 100 de lei reușesc să facă peste 50 de porții de mâncare care o împart mai apoi săracilor ce vin în fiecare zi de joi, în jurul orei 16, în zona bisericii franciscane din centrul Clujului, copiilor de la Uniunea creștină și celor de la Centrul social din cartierul Iris.
aaaaaa

Nu fac un lucru măreț, spun tinerii, ci mai degrabă un gest uman și firesc. Pentru cei care primesc însă masa caldă, acești tineri voluntari sunt “îngerii” din Piața Muzeului ce le oferă ceva de mâncare, poate singura masă pe care o iau în ziua respectivă.

 

Andreea Pâgleșan

 

 

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Stories