LOADING

Type to search

Înhumare sau incinerare?

Stiri Generale / Evenimente

Înhumare sau incinerare?

Share
Declaratie de presă
 
Înhumare sau Incinerare?
 
Conform traditiei noastre crestine, ba chiar si iudaice si musulmane, mortii se înhumează si nu se ard. Incinerarea este o practică de sorginte păgână sau hinduistă. La începuturi, Biserica s-a confruntat cu practica greco-romană, care presupunea incinerarea mortilor, si a biruit-o.
Doar odată cu secularizarea si cu îndepărtarea societătii Occidentale de Biserică, practica incinerării a reapărut în veacul al XIX-lea. Întâi discret, în Statele Unite, apoi în tările din Nordul Europei si în Marea Britanie.
S-a încercat, din motive ideologice, introducerea incinerării în Uniunea Sovietică, regimul ateu de acolo, vrând să sublinieze faptul că, odată cu moartea, totul s-a terminat, inclusiv rămăsitele pământesti trebuie făcute să dispară.
Biserica Crestină în general, si cea Ortodoxă, în special, n-au fost de acord niciodată cu incinerarea defunctilor. Biserica Ortodoxă a si interzis oficierea ceremoniei religioase pentru persoanele care sunt incinerate.
Dacă e să mergem pe firul istoriei, vom spune că Biserica Ortodoxă Română  a luat pozitie în mai multe rânduri împotriva incinerării. Pravila de la Govora, care apărea în anul 1641 spunea în glava 378: „Să nu se ardă trupurile!”
În 1923 Asociatia generală a clericilor se opunea construirii crematoriului din Bucuresti. În 1928 Sfântul Sinod hotăra: 1) preotii să-i prevină pe credinciosi că, dacă cineva este incinerat, Biserica îi refuză orice serviciu religios; 2) înainte de a oficia slujba înmormântării, preotii îi vor întreba pe membrii familiei în care cimitir va fi înmormântat defunctul; 3) celor care au fost incinerati sau urmează să fie incinerati li se va refuza slujba înmormântării.
În 1933 Sfântul Sinod a emis o Pastorală în care li se atrăgea preotilor atentia că, dacă vor oficia slujba înmormântării pentru cei ce urmează să fie incinerati, vor fi deferiti judecătii Consistoriului disciplinar.
După 1989 Sfântul Sinod a mai abordat acest subiect, în legătură cu unii preoti indisciplinati care oficiau servicii religioase la crematoriul „Cenusa” din Bucuresti, rămânând pe pozitia hotărârilor amintite.
Biserica are ratiunile ei atunci când e vorba de respingerea incinerării. Nu e vorba că Dumnezeu, la Parusie, nu-i va putea învia si pe cei incinerati. Ci este vorba de alte considerente morale, dintre care, pe unele le trecem în revistă.
1. Este vorba de a respecta cuvântul lui Dumnezeu: „pământ esti si în pământ te vei întoarce” (Facere 3, 19). Acest cuvânt al Sfintei Scripturi este preluat de slujba înmormântării si de cea a parastasului.
2. Înmormântarea mărturiseste atât stricăciunea, cât si preamărirea si învierea trupurilor. Incinerarea, promovată, în general de oameni nereligiosi, este o contramărturie pentru amândouă. Ar vrea să sugereze că nu este nici stricăciune a trupurilor, nici înviere a lor.
3. Ca si grâul, trupurile sunt puse în pământ pentru a renaste la o altă modalitate de existentă.
4. Înmormântarea Domnului Hristos si Învierea Sa din morti au pentru crestini o valoare arhetipală.
Să nu mai adăugăm apoi faptul că traditia noastră de două mii de ani are o mare valoare. Sufletul îti cere să ai un mormânt al celor plecati, lângă care să te reculegi, să pui o floare, să-ti dai seama că faci parte dintr-un sir nesfârsit de oameni minunati care-ti dau încredintarea că nu esti suspendat într-un vid, ci faci parte dintr-un neam. Vizitarea Cimitirului Central din Cluj, de exemplu, are un efect educativ deosebit.
          
 
ANDREI
Arhiepiscopul, Vadului, Feleacului si Clujului
 Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *