Lucian, presbiter sfant (15 octombrie): Exercitiile de infranare sunt antrenamente

Sfîntul Lucian s-a născut din părinţi nobili în cetatea Samosata, din Siria. El a dobîndit încă din cea mai fragedă copilărie o înaltă educaţie, atît în ştiinţele seculare cît şi în disciplinele religioase şi duhovniceşti. El a fost vestit pentru marea lui învăţătură, şi pentru marea austeritate şi sfinţenie a vieţii. Împărţindu-şi toate averile săracilor, Sfîntul Lucian a trăit călugăreşte din lucrul mîinilor lui, adică alcătuirea sfintelor cărţi mîntuitoare de suflet. El a adus folos minunat Bisericii prin aceea că a îndreptat multe texte evreieşti ale Sfintei Scripturi, pe care ereticii, potrivit învăţăturilor lor mincinoase, le strîmbaseră.

Pentru marea lui învăţătură şi sfinţenia vieţii, el a fost hirotonit presbiter [preot] în Antiohia. La vremea prigoanelor contra creştinilor declanşate de Maximian, pe cînd erau torturaţi Sfinţii Anthim al Nicomidiei şi Petru al Alexandriei, Sfîntul Luchian s-a aflat şi el pe lista celor pe care împăratul voia să îi omoare. Luchian a părăsit în taină Antiohia, dar un preot eretic plin de drăcească invidie, pe nume Pancratie, 1-a denunţat. Acea prigoană declanşată în Antiohia a fost plină de barbarie şi bestialitate, de ea nefiind scutiţi nici copiii mici. Doi băieţei care au refuzat să guste jertfe închinate idolilor au fost aruncaţi într-o baie clocotită, unde au murit în chinuri, dîndu-şi sufletele lor tinere în mîna lui Dumnezeu. O uceniţă a Sfîntului Luchian pe nume Pelaghia (pomenită la ziua de 8 octombrie), vînată cu viclenie de nişte desfrînaţi, slugile satanei, şi-a păzit fecioria urcînd pe acoperişul casei şi înălţînd rugăciune fierbinte lui Dumnezeu ca să ia sufletul ei mai înainte ca să fie profanată. Dumnezeu a ascultat-o, iar trupul ei mort s-a prăbuşit de pe înălţimea casei la pămînt, înaintea trimişilor acelora necuraţi. Sfântul Luchian a fost deci adus şi el înaintea împăratului. Pe drum el a adus patruzeci de soldaţi la Hristos, cu puterea cuvîntului lui celui insuflat şi sfint, care au luat cu toţii moarte mucenicească pentru aceasta.

Fiind interogat şi biciuit, Sfîntul a fost aruncat în temniţă şi supus regimului de exterminare prin înfometare. Sfîntul loan Gură de Aur zice despre el: „El înfometarea a dispreţuit-o; să dispreţuim aşadar şi noi toată pofta pîntecelui şi să înfrîngem puterea stomacului ca să ne pregătim şi noi mai dinainte pentru vremea urgiei, antrenîndu-ne cu ajutorul acestor exerciţii de înfrînare mai mici, pentru marea biruinţă de la vremea marii şi cumplitei bătălii”. Sfîntul Luchian a primit Sfînta Împărtăşanie în închisoare, la marele praznic al Schimbării la Faţă a Domnului şi Dumnezeului nostru lisus Hristos. A doua zi el s-a săvîrşit către Domnul, înălţîndu-se la cerurile desfătate ale împărăţiei celei Cereşti. Sfîntul Luchian şi-a săvîrşit mucenicia în şapte zile ale lunii ianuarie, din anul 311.

 

• Pomenirea Sfântului Cuvios Eftimie cel Nou

 

Sfîntul Eftimie s-a născut la Ancyra în anul 824, din binecredincioşii părinţi Epifanie şi Anna. El a slujt în armată, s-a căsătorit, şi a născut-o pe fiica Anastasia. El după acestea s-a retras la Muntele Olimp, iar apoi la Sfîntul Munte Athos, ducînd vreme îndelungată viaţa cea aspră şi sfîntă a tuturor nevoinţelor. El a vieţuit şi ca stîlpnic în apropiere de Tesalonic. El s-a săvîrşit către Domnul cu pace, într-o insulă din apropierea Sfîntului Munte, către sfîrşitul veacului al nouălea. Sfintele lui moaşte făcătoare de minuni odihnesc la Tesalonic.

 

 

 

Cântare de laudă la Sfântul Cuvios Mucenic Lucian

Lucian cel preaînţelept, scriitorul şi nevoitorul,

Cu putere mare pe calea lui Hristos Dumnezeu a umblat.

Împotriva beznei idolatre şi-ntunecaţilor eretici

Lucian sfîntul biruinţe zdrobitoare a lucrat.

El s-a întemeiat pe temelia Treimii Sfinte,

A Tatălui Celui fără de început, a Fiului şi Duhului,

Pe Care cu fapta, cuvîntul şi cu gîndul

O a preaslăvit.

El închinarea Sfintei Treimi cu sîngele lui

O a pecetluit.

Prăbuşitu-s-a idolatra Romă, pierit-a minciuna ereziei;

Pierit-a tot desfrîul vechilor mari cetăţi.

Dar Biserica sfîntă pe mucenici i-a înălţat la ceruri,

Şi-ntru sfinţenie şi slavă ridicatu-s-a deasupra tuturor.

Aceasta împărăţia sfinţilor este,

Cea fără de sfîrşit,

Cea de Daniil prorocită şi împlinită de Domnul Hristos.

O, dorită împărăţie, din pietre vii zidită,

Ale cărei cupole de aur împodobesc acoperişuri cereşti!

Tu ziditor ai avut şi pre marele Luchian, sfîntul,

Cel care s-a nevoit pînă la sînge, pe toate jertfind.

El acum slăvit stăpîneşte alături de Hristos Domnul,

Căci pre el aşezatu-l-a Domnul în ceata îngerilor sfinţi.

Cugetare

Sfinţii lui Dumnezeu dau o mare importanţă împărtăşirii cu Sfintele lui Dumnezeu Taine mai înainte de ieşirea sufletului lor.

Chiar dacă ei împărtăşire pururea aveau cu Domnul prin vărsarea cu dragoste smerită a sîngelui lor pentru El cel care spală toate păcatele, ei doreau după împărtăşirea cu Preacurat Trupul şi Sfînt Sîngele Lui din Taina Sfintei Împărtăşanii de cîte ori era posibil.

Sfîntul Luchian se afla închis în temniţă, cu mai mulţi ucenici ai lui şi cu alţi creştini. În ajunul marelui praznic al Schimbării la Faţă a Domnului, el a dorit din suspinul inimii după împărtăşirea cu Sfintele Taine, pentru marea sfinţenie a sărbătorii şi pentru că ştia că sfîrşitul lui este foarte curînd. De aceea, văzînd dorirea mucenicului Lui, Domnul a trimis în acea temniţă nişte creştini ascunşi, care au adus puţină pîine şi vin. Mijind zorii marii sărbători, Sfîntul Luchian a chemat pe toţi întemniţaţii să se strîngă în cerc în jurul lui şi le-a zis: „Staţi în jurul meu şi fiţi Biserica Domnului”. În acea temniţă nu se afla masă sau scaun, piatră sau butuc de lemn pe care să se aducă Sfinta Jertfa. „Părinte Sfinte, unde vom pune noi pîinea şi vinul?”. au întrebat ei. Atunci Sfîntul Luchian care zăcea întins la pămînt cu faţa în sus, fiind legat pe cioburi de către torţionari, le-a zis celor închişi împreună cu dînsul: „Pe pieptul meu să săvîrşiţi Sfînta Jertfă, care va fi altar viu Domnului nostru, Dumnezeul cel Viu”. Astfel s-a săvîrşit atunci acea Sfînta Liturghie, cu respectarea desăvîrşită a sfintei rînduieli. Toţi cei prezenţi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine. În ziua următoare împăratul a trimis soldaţi care să-1 scoată pe Sfîntul afară, spre a fi torturat mai departe. Deschizînd uşa temniţei, Sfîntul Luchian a strigat tare de trei ori: „Sunt creştin! Sunt creştin! Sunt creştin!” – şi şi-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu.

Luare aminte

Să luăm aminte la minunata eliberare a sfinţilor apostoli din închisoare (Fapte 5):

• La cum bătrînii iudeilor i-au aruncat pe sfinţii apostoli în închisoare;
• La cum îngerul lui Dumnezeu a venit la ei noaptea, a deschis temniţa, i-a luat de mînă scoţîndu-i afară din ea, şi le-a poruncit să intre în templu şi să predice mai departe Evanghelia.

Predică

Despre Domnul care păzeşte oasele drepţilor – „Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul dintre ele nu se va zdrobi” (Psalmul 33: 20).

Să nu se teamă drepţii nicicînd. Domnul Atotvăzătorul veghează asupra lor.

Oare se poate ca Celui Atotvăzător să îi scape sau să uite ceva? Nicicum, nicicînd. La Ziua Învierii celei Mari, El va aduna toate oasele lor şi le va învia cu mărire şi cu cinste. Prigonitorii au aruncat trupurile mucenicilor în mare, le-au îngropat în gropi adînci, sau le-au lăsat în cîmp deschis pradă păsărilor cerului. Dar Domnul, prin Pronia Sa dumnezeiască, a potrivit astfel lucrurile încît aceste sfinte moaşte au ajuns în mîinile credincioşilor. Ei le-au aşezat cu evlavie în racle preţioase, iar deasupra lor au înălţat biserici sfinte, în care  minuni mari s-au lucrat şi se lucrează poporului celui dreptcredincios prin puterea lor.

Prin aceasta Dumnezeu a arătat creştinilor că El veghează şi păzeşte oasele drepţilor, pe care i-a proslăvit în ceruri, întru Împărăţia Sa. Iar Biserica de pe pămînt afirmă şi întăreşte aceasta prin tainica putere a trupurilor lor preaslăvite.

Sfintele moaşte făcătoare de minuni sînt ca nişte înaintemergătoare ale slăvitei Învieri celei de obşte, care va fi la sfîrşitul timpurilor. Dar cu oasele sfinţilor mucenici care au fost arşi sau zdrobiţi cu totul, căci li s-au tăiat trupurile în bucăţi mici, ce va fi? Vor fi aceste arderi sau tăieri nişte piedici în faţa Puterii Celui Preaînalt de a îi învia şi pe aceştia, întocmai? Oare nu poate Domnul, la Ziua Învierii, să învieze trup duhovnicesc din cenuşa împrăştiată a celui trupesc? „Şi păr din capul vostru nu va pieri” (Luca 21: 18), grăieşte Domnul.

Dar dacă prin cuvîntul „oase” vrem să înţelegem „fapte, lucrări”, atunci să cunoaştem că faptele nedepţilor şi nelegiuiţilor sînt ca fumul, iar cele ale drepţilor sînt puternice şi durabile ca piatra de stîncă. Nici o singură faptă bună nu va pieri, nici va dispărea prin curgerea vremii.

Dumnezeu le cunoaşte pe acestea şi le păzeşte, aşa încât să le dea pe faţă ca şi pe nişte mărgăritare de mult preţ înaintea oştilor cereşti şi oamenilor la Ziua Judecăţii.

O, Stăpîne Doamne Dumnezeul nostru, Atoatevăzătorule, Stăpînul şi Apărătorul poporului Tău creştinesc, înmulţeşte faptele noastre cele bune cu Duhul Tău Cel Sfînt, fără de Care nici un bine nu se poate lucra nicicînd! Şi ne mîntuieşte pre noi cu mare Mila Ta, după mulţimea îndurărilor Tale, iar nu după puţinătatea faptelor noastre. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!

 

Proloagele de la Ohrida