NOI CONSTRUIM CATEDRALA: dupa MODELUL GERMAN!

Istorioara pentru cei care prefera piatra si spatiile foarte mari

„Vrem o tara ca afara!” a fost sloganul des auzit in ultimii 26 de ani ai istoriei tarii noastre. Visand la o tara …ca Germania, romanii si-au ales chiar presedinte un etnic german si toate bunicutele au invatat sa-i pronunte corect numele, de dragul „lucrului bine facut„.

Daca suntem asa de fascinati de modelul german al bunastarii, ce-ar fi SA INVATAM DE LA GERMANI CUM SE CONSTRUIESTE O CATEDRALA? As vrea sa va spun aici povestea constructiei celei mai frumoase biserici din Dresda: Frauenkirke, simbolul de necontestat si mandria unuia dintre cele mai frumoase orase ale Germaniei. Frauenkirke este o biserica mare, terminata in 2005, care a costat 182.6 milioane Euro (calculati cu precizie germana) iar 38% au fost fonduri de la buget. Desi nu e sediu de episcopie, chiar localnicii o numesc cu mandrie „catedrala”.

Orasul Dresda este capitala landului Saxonia (de aici vine denumirea de „sasi” pe care l-au primit etnicii germani din tara noastra, asta inseamnand ca avem deja ceva in comun). Dresda este supranumita „Florenta de pe Elba” datorita multimii de monumente culturale (palate, muzee si biserici…mari si multe).  In 1945, infrangerea Germaniei a adus si furia bomabardamentelor aliatilor asupra multor orase germane, iar Dresda a fost unul dintre orasele cele mai afectate: 650.000 bombe au pustiit orasul si toata frumusetea arhitectonica, adunata in sute de ani, a fost redusa la mormane de ruine innegrite de fum. Tot ce poti vizita astazi in minunatul centru istoric al orasului este o reconstructie. Pentru ca Dresda a fost parte a Germaniei comuniste dupa cel de-al doilea Razboi mondial, reconstructiile au vizat cu precadere monumentele „civile”, statul comunist ateu nu permitea reconstructia bisericilor.

In anul caderii regimurilor comuniste in Europa, 1989 –  avem din nou ceva in comun –  mii de oameni au iesit in strada la Dresda strigand „Noi suntem Poporul” si „Libertate”….dar, cu Dumnezeu, caci locul revolutiei lor a fost Catedrala Catolica a orasului. Asa cum la Timisoara in 1989, mii de tineri, educati de statul comunist fara Dumnezeu, au stiut sa spuna in cor „Tatal Nostru” si nu au recitat idei marxiste invatate obligatoriu la scoala.

1989 – Revolutia la Dresda, in Catedrala Sf. Treimi

Anul reunificarii Germaniei, 1990, cand partea estica, fosta comunista, venea cu un mare handicap economic, sigur nu era momentul propice pentru constructia de biserici. Altele erau prioritatile. Ca si cum astazi Basarabia s-ar uni cu Romania si singura grija la …Tighina, sper exemplu, ar fi constructia unei foarte scumpe catedrale. Totusi, la Dresda, dupa 1990, toate bisericile monumente istorice ale orasului au fost reconstruite, cu sute de milioane de Euro. Au mers impreuna cu conscturctiile de biserici, palate, autostrazi, spitale, scoli, infrastructura etc. Nu s-au exclus unele pe altele, iar Dresda este astazi un oras exemplar.

Dintre zecile de biserici mari ale Dresdei, reconstruite cu sume imense, biserica Fraukirke m-a impresionat in mod deosebit. Am intrat in aceasta biserica mai mult pentru a cauta adapost de vantul rece de februarie, dar privelistea neasteptata care se deschide ca un trandafir in plina vara, m-a lasat fara cuvinte. Daca veti cauta imagini pe internet, veti intelege ce scriu. M-am asezat privind indelung la cupola imensa, pictata cu sfinti, altarul bogat ornamentat, arhitectura deosebita, lumina minunata… Crezand ca stiu sa fac deosebire intre biserici, mi-am zis: trebuie sa fie o biserica catolica (sfinti pe cupola, numele inseamna „biserica Maicii Domnului”, eram sigura c-am repartizat-o corect); dar, alte detalii m-au lamurit: Fraukirke este o biserica luterana (confesiunea presedintelui tarii noastre). In biserica erau vreo 100 de persoane, turisti ca si mine, dar se pare ca am fost singura interesata sa vizionez filmul de prezentare al bisericii. Am platit biletul, am coborat intr-o sala polivalenta cu vreo 100 de locuri, unde un angajat al bisericii a pornit filmul, vazandu-si apoi de alte activitati. Am avut deci, statutul „privilegiat” de a fi singurul spectator…asa ca am privit, in liniste, mai mult cu sufletul, decat cu ochii, un filmulet de vreo 30 min!

Asa am ajuns sa aflu istoria reconstructiei biserici Fraukirke din Dresda. Din capul locului, trebuie sa precizez, ca e o poveste pentru cei care prefera piatra si spatiile foarte mari! Caci este descrisa in ghidurile locale drept „biserica cu cea mai mare cupola din piatra de la nord de Alpi”, iar intreaga constructie are aproximativ 1 milion de pietre!

NU FAC UN INDEMN LA ECUMENISM, as vrea sa vedeti in aceasta istorioara doar puterea exemplului si ce pot face oamenii cand isi propun sa construiasca ceva!

13 februarie 1990: se implineau 45 de ani de la bombardarea Dresdei, 45 de ani de cand in piata centrala a orasului zacea un mormat de pietre innegrite: fosta biserica Fraukirke, construita in 1743, la a carei orga cantase Johann Sebastian Bach. Multe cladiri s-au reconstruit, dar pentru biserica n-a fost „vointa politica” in satul comunist ateu. Au luat atunci initiativa un grup de cetateni, 14 la numar. Fotografii de atunci arata aceasta intalnire, intr-o sufragerie mobilata simplu, ca pe vremea comunismului. Lor li s-au adaugat ulterior si alte persoane: simpli cetateni, dar si importante personalitati ale orasului (muzicieni, artisti, arhitecti, medici, doar un pastor printre ei). A fost o initiativa cetateaneasca prin care 

22 persoane au semnat un manifest care a facut apoi inconjurul lumii: „Strigat de la Dresda” (Ruf aus Dresden). Aceast manifest a fost adresat lumii intregi si in special tarilor care au participat in cel de-al doilea razboi mondial, cerand ajutor pentru reconstruictia bisericii distruse de bombardamente. Ideea principala, fara sa citez, era aceea ca bugetul public nu putea sustine o astfel de initiativa, dar tarile care au bombardat Germania si intre timp au prosperat economic, erau chemate la un gest de reconciliere si de intelegere a durerii poporului german, trecut si prin comunism.

Rezultatul acestui manifest a fost neasteptat de bun: s-au infiintati fundatii de sprijin (prin donatii, altfel …e doar vorba in vant) in SUA, UK, Franta si Elvetia. Toate statele si-au aratat sprijinul prin discursuri de sustinere din partea oamenilor politici, prin actiuni ale comunitatilor de artisti si din partea organizatiilor economice. De neinchipuit in Romania, nu-i asa? Pe la noi e mai usor sa se arunce cu pietre in ceea ce vor sa construiasca altii. In muzeul de la subsolul catedralei se alfa o sculptura care arata foarte frumos implicarea artistilor germani. Nu imi amintesc numele sculptorului dar sculptura arata foarte artistic ce pot face oamenii in echipa (cu bratele lor, cu bani lor, cu condeiul, pensula sau cu notele muzicale): distrugere sau reconstructie. E un indemn pentru fiecare de a-si raspunde la intrebarea „de partea cui sunt eu? A celui care distruge sau a celui care construieste?”

Opera unui artist german: Distrugere si reconstructie (Muzeul Frauenkirke)

In 1993, molozul acela compactat in 48 de ani de ruina si uitare, a fost indepartat si zeci de arheologi, arhitecti, artizani au contribuit la inventarierea obiectelor care puteau fi refolosite in noua constructie. Intreaga piata si locatii din apropiere au devenit inaccesibile pentru multi ani, datorita amplei activitati de inventariere. Au fost refolosite 3800 de pietre din constructia originala (de aceea biserica arata la exterior ca un puzzle, cu pietre innegrite din loc in loc), 2000 de piese din altarul original au fost incorporate cu mare grija in reconstructia migaloasa, iar crucea de pe cupola, destorsionata de incendiul din 1945 si gasita in moloz dupa 48 de ani, isi are locul in biserica ca semn de aducere aminte. Biserica urmeaza planul arhitectonic indraznet al arhitectului care o construise cu 250 de ani in urma. Fiecare pas a fost o provocare, fiecare pas a insemnat multa implicare si daruire. Au lucrat la aceasta constructie cu precadere localnici: arhitecti, mesteri, artisti, cu totii animati de sentimentul de mandrie locala si dragoste pentru ceva ce le da identitate intr-o lume contemporana foarte diversa!

Marile proiecte se construiesc cu ENTUZIASM transferat in ACTIUNI concrete. Unii si-au concretizat acest entuziasm in lucrul efectiv, altii prin actiuni de sprijin, prin donatii. Iata cateva exemple de implicare internationala, care pot fi oricand transpuse in practica si in cazul catedralei noastre:

• s-au adunat donatii de peste 70 milioane Euro numai din certificate de donator; au fost 3 tipuri de certificat: (1) certificatul standard pentru o suma oarecare, (2) certificatul simbolic „adopta o piatra„, pentru 300 Euro si (3) certificatul „adopta un scaun” pentru 2500 Euro (tot simbolic, caci cei care isi au numele trecute discret, in partea de jos a scaunului, nu vor sta poate niciodata acolo, doar au facut o donatie…si sunt vreo 1600 de locuri);
• institutia bancara care a administrat contul de donatii a contribuit cu inca 7 milioane de euro si a organizat o campanie de strangere de fonduri printre angajatii din retea, adaugand inca 1 milion de euro;
• printr-o alta initiativa, s-au vandut mii de ceasuri cu imaginea bisericii, care aveau o incorporat in ecran o pietricica dintre cele neutilizate in reconstructie; peste 2,5 mililoane de euro s-au adunat astfel;
• crucea aurita de pe cupola centrala a fost oferita de „Poporul britanic si casa de Windsor”; a fost confectionata de un artizan britanic, fiu al unuia dintre pilotii britanici care au bombardat Dresda. Inainte de a fi adusa la Dresda, crucea a fost expusa in marile catedrale ale Regatului Unit, timp de 5 ani, adunand astfel donatii generoase pentru reconstructie;
• in 1998, un artist britanic, Robert H. Lee (fost prizonier de razboi intr-un lagar de langa Dresda), a promovat proiectul de reconstructie printr-o sculptura care a emotionat lumea: „Inger in lacrimi„, o sculptura in lemn care exprima durerea si suferinta supravietuitorilor celui de-al doilea razboi mondial, a reprezentat tributul personal pentru frumuseatea distrusa a Dresdei, respectul sau pentru poporul german a carui durere a exprimat-o; britanicul a trait sa vada si biserica terminata, iar lucrarea lui se afla in muzeu;

Fragment din sculptura „Inger in lacrimi”, Robert H. Lee

• 38% din banii necesari au fost asigurati din fonduri publice (aprox. 70 milioane Euro).
• numele donatorilor sunt inscrise, discret, in ordine alfabetica, fara sume, pe panouri din plastic transparent, care abia se vad pe fundalul de piatra al subsolului bisericii; in 1994 este un singur panou, pentru anii ce urmeaza sunt 4-5 panouri, semn ca mesajul „a prins” si oamenii au stiut ce au de facut.

Constructia bisericii a durat aproximativ 10 ani si a fost terminata in 2005, cu un an inainte fata de termenul stabilit initial si incadrandu-se in bugetul initial. Sarbatoarea de sfintirea a inceput  pe 30 octombrie 2005, a durat 3 zile , au participat 250.000 de oameni. Measjul acestei frumoase biserici, catre toata lumea a fost: „distrusa de pacat, reconstruita prin speranta„

In 2006 Dresda a sarbatorit 800 de ani de existenta, iar Frauenkirke a fost bijuteria arhitectonica a orasului. Pana in 2012 peste 14 milioane de oameni au vizitat biserica. Pentru ca intretinearea anuala si conservarea ei, costa zeci de milioane de Euro anual, strangerea de donatii continua….fara prea mult cantec, firesc, toata lumea intelege mersul lucrurilor.

Modelul Dresdei a fost urmat si de alte orase germane. Astfel s-a reconstruit Domul din Frankfurt si Palatul orasului Postdam.

Cate astfel de povesti avem noi in istoria noastra? Te intristeaza parca, neputinta propriului popor de a se coaliza in momente decisive, pentru cauze inalte. Catedrala din Iasi a fost construita in 60 de ani (cu intreruperi si poticneli)! Modesta si inghesuita biserica romaneasca de la Ierusalim (in care multe dintre vedetele si artistii nostri au calcat si de care sigur n-au fost impresionati din cauza spatiilor mici) are o istorie care, din pacate ne reprezinta: a inceput in 1906 prin initaitiva unui om de cultura iesean, care, cu mari scarificii a adunat bani pentru inchirierea unei case pentru un paraclis; s-au facut apoi subscriptii publice, s-a pus de cateva ori piatra de temelie, dar dupa 34 de ani modesta biserica inca nu era gata; razboaiele care au urmat au adus si mai multe piedici, caci abia in 1975 (in plin regim comunist dictatorial in Romania), biserica devine in sfarsit functionala! Mi-e foarte greu sa citesc  istoria acestei biserici, pentru ca ma uit la cei de acum 100 de ani si nu-i inteleg, cum de nu au vazut importanta acestei cauze, cum de nu s-au coalizat? Este extrem de frustrant sa aplicam mereu exemple de poticneli, amanari, neputinte. Ma gandesc totusi ca avem si exemple pozitive, de pilda rapiditatea cu care s-au construita in doar cativa ani, mari catedrale in Transilvania: Alba Iulia, Timisoara, Cluj Napoca etc.! Era perioada imediat dupa Marea Unire, cand Romania Mare era condusa de regi de alta credinta decat cea ortodoxa, dar care au sustinut credinta majoritatii. Sau Stefan cel Mare: a construit peste 40 de biserici si manstiri, iar  constructia minunatei biserici de la Voronet a durat doar …3 luni, cu mijloacele de acum 500 de ani.

Ce model urmam, e numai alegerea noastra! A fiecaruia dintre noi! Inainte de a te uita ce fac altii pentru catedrala sau impotriva constructiei ei, fiecare ar face bine sa se intrebe ce face el insusi pentru acest proiect al nostru! E usor sa casti gura si sa pleci urechea la tot felul de filmulete si texte care lovesc in construcatia catedralei, prin voci si figuri cunoscute in spatiul public. E mai greu sa iei initiativa si sa spui: DA, SUSTIN CONSTRUCTIA CATEDRALEI! Si apoi, sa transformi in gesturi concrete aceasta hotarare…dupa modelul german al lucrului bine facut! Urmand acest model, mi-ar placea sa vad implicati in acest proiect artisti, academicieni, oameni destepti de la uniunile scriitorilor, cantaretilor, pictorilor etc, profesionisti din diverse domenii, institutii! Mi-ar placea sa vad si semne, chiar „modeste”, de sustinere din partea bisericilor surori din Grecia, Rusia, Serbia, Bulgaria si de la fratii nostri romani din diaspora! Ca semn de comuniune si incurajare!

Ganduri bune va doresc tuturor, intru Domnul Nostru Iisus Hristos care s-a rastignit pentru toti oamenii, ca sa putem primi in suflete bucuria INVIERII!

Clara Râpan

15 Aprilie 2016, Denia Acatistului Bunei Vestiri

1. Acest articol nu reprezinta punctul de vedere al Patriarhiei Romane, este doar o opinie a unui om simplu, fara veleitati de scriitor sau jurnalist.

Nu uitati, pentru donatii online, orice suma: www.construimcatedrala.ro