LOADING

Type to search

Cerurile nu sunt umane

Stiri Generale / Evenimente

Cerurile nu sunt umane

Share

Pe 3 februarie 1997 trecea la Domnul Bohumil Hrabal, romancier ceh. Deși este doctor în drept la Universitatea din Praga, muncește ca telegrafist, impiegat de mișcare, agent de asigurări și ambalator de hârtie. Ca scriitor, a rupt gura târgului mai ales cu Trenuri privite de aproape, din 1965. Multe volume au circulat în Cehoslovacia comunistă doar sub formă de samizdat (Orășelul unde timpul s-a oprit în loc). Încercarea de a hrăni poumbeii i-a fost fatală, căzând de la etajul al cincilea al spitalului în care era internat. În limba română au fost traduse multe volume, iată câteva: Toba spartă, O minune în fiecare zi, Anunț pentru casa în care nu mai vreau să locuiesc sau Cuvioasa întristare.

Situațiile încurcate nu sunt imposibil de rezolvat, iar soluțiile oferite de romancierul ceh sunt adesea imprevizibile. Societatea nu este pregătită să înfrunte vreo schimbare, ceea ce duce inevitabil la tensiuni și instabilități, care pot cauza pierderea într-o singură zi a ceea ce s-a acumulat în mulți ani. Scriitorul remarcă rolul avariției în nefericirea umană, opunând mereu Frumusețea și Liniștea opulenței și grotescului.

Falsele piste îi răpesc omului ani buni din viață. Omul își închipuie că îmbogățirea îi va garanta fericirea, iar atunci când constată că nu e așa, rămâne înțepenit. Destul de târziu va afla că în altă parte trebuie să caute fericirea. Mai mult decât încălcarea poruncii Să nu furi!, aici este vorba despre Să nu dorești lingurile de aur ale aproapelui tău! Nefericirea provine din nemulțumire, invidie și lăcomie.

Volumul O singurătate prea zgomotoasă aruncă o provocare serioasă: Cerurile nu sunt umane. Sunt altceva, mai mult decât își poate închipui omul. Sunt ceva divin. Ceva de cucerit, de luat cu asalt. Omul nu visează ca un pierde-vară, ci este încredințat că în fiecare rugăciune de călătorie se roagă să ajungă cu bine Acasă. Romancierul ceh continuă optimist: Deși sunt singur, nu sunt părăsit (mă voi reîntâlni cu cel pe care îl caut). Orice singurătate este cu prisosință populată de idei, iar infinitul și eternitatea se revelează mai bine celor (aparent) singuri (nezgomotoși).

Omul este plin de apă vie, ajunge să se aplece puțin (să facă un efort) pentru a curge din el o sumedenie de idei frumoase, de gânduri luminoase. Viața este ca o carte, din care omul alege doar frazele frumoase (evită abjecțiile), le savurează până când principul frumosului se răspândește în el, se resoarbe în inima lui, resuscitându-l. Frumos-Viul ne învie de fiecare dată când literele noastre mor.

Fiecare suflet este un fost regat, poate fi restaurat, poate fi reîmprospătat, doar să nu fie renegat. Fiecare om este un fost liber devenit sclav, poate fi eliberat, salvat, mântuit. Fiecare om este un rege. Un rege al creației minunate. Pierderea regalității se datorează capitulării din lupta cu gândurile (devenite obsesii). Dragostea este imaginea unei bucurii de nedescris, eliberatoare dintr-o tristețe și mai mare. Pentru această bucurie, omul este capabil de sacrificiu.

Compasiunea și dragostea, pe acestea le uităm. Din grabă sau din neglijență, mereu intervine câte ceva și cele două iar rămân pe dinafară. De fiecare dată, motivul este impecabil, numai că și efectul este pe măsură: dezumanizarea. Omul generos găsește mult mai ușor calea spre fericire, fără să analizeze prea mult cât câștigă și cât pierde. El vrea doar să cunoască dragostea, autenticul, să soarbă puțin din infinit, să se detașeze de tot ce e grosier, banal sau ridicol.

Omul viclean mereu urzește ceva, născocește, dezbină și distruge. În Scrisori către Dubenka, Bohumil Hrabal îi descrie pe securiștii care îl urmăreau permanent drept teroriști, pentru că l-au terorizat, l-au dus într-o stare de disperare, de teroare. Campania de distrugere a elitelor a trecut și pe la Praga, nu doar pe la Moscova, București sau Varșovia. Numai că Hrabal nu îi urăște pe dușmani, ci face haz de necaz, relatând cu umor propriile șotii (cum îi păcălea pe băieți). Singura lui eliberare era scrisul. A nu îl lăsa să scrie însemna a-l ține captiv.            Numai un popor de bețivi poate fi înclinat spre comunism. Un om normal, cumpătat, treaz va respinge această aberație monstruoasă.

0000000

Niciodată nebunia nu se poate legitima. Nu vom uita libertatea, câtă vreme avem dragostea divină în noi. Nu a fost îndeajuns de multă bere ieftină, nici în Ungaria, nici în Cehoslovacia, nici în Polonia, pentru a-i face pe oameni să uite de politică. Consumerismul comunist a umplut magazinele în anii de după revolte, dar a golit sufletul de orice lumină sau adevăr. O minciună care a făcut implozie, ajungând să nu mai fie crezută de nimeni treaz.

Până în ultimele zile ale regimului, cei ce îndrăzneau să gândească au fost persecutați. Politica de supraveghere și intimidare a eșuat. Disidenții doreau să nu mai supuși terorii și să își poată exprima liber convingerile religioase. Rezistența culturală a fost formată din artiști, episcopi, scriitori, dorindu-se recuperarea sufletului societății, nu doar a libertăților materiale.

 

Marius MATEI

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1
Previous Article
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *