LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

O nouă biserică ortodoxă românescă de zid în orașul suedez Jönköping

Share

CIMG7730

 

 

Parohia Ortodoxă Română „Acoperamantul Maicii Domnului și Sfinții Cuvioși Daniil Sihastrul și Paisie de la Neamț” din orașul Jönköping, Suedia, are sub oblăduire în jur de 200 de familii de români, ajunși pe meleagurile suedeze din țară și din Serbia (Voievodina și Valea Timocului). În urmă cu peste 40 de ani, acest oraș a fost unul dintre primele orașe scandinave în care s-a slujit Sfânta Liturghie in limba română, la 1 decembrie 1972 (nu din intamplare, odata cu aniversarea Zilei Naționale a României), de către vrednicul de pomenire preotul Alexandru Ciurea, fiind apoi urmat în slujirea românilor din Suedia, de preoții Anton Poșircă, Sandu Ștefan și Toader Doroftei.

Văzând nevoile spirituale ale acestei comunități românești din Jönköping, cel dintâi ierarh al nou înființatei Episcopii Ortodoxe Române a Europei de Nord, Preasfințitul Părinte Macarie Drăgoi,  a rânduit ca la  Jönköping să se organizeze o parohie de sine stătătoare, astfel că începând cu 1 ianuarie 2009, tânărul licențiat în telogie Ovidiu-Theodor Băncilă din Caransebeș a fost hirotonit și așezat preot paroh pe seama acestei noi parohii care a primit hramurile „Acoperământul Maicii Domnului și Sfinții Cuvioși Daniil Sihastrul și Paisie de la Neamț” .

În acești aproape cinci ani de activitate s-a slujit într-o biserică ce aparține comunității luterane. În acest contex, încă din primul an de slujire, cu binecuvântarea și susținerea Preasfințitului Episcop Macarie, s-au început demersurile pentru achiziționarea unei biserici proprii. În cele din urmă s-a reușit a se cumpăra o biserică de zid cu suprafața de 150mp, situată într-o zonă deosebită a orașului Jönköping, pe malul lacului Vättern (al doilea ca mărime din Suedia). Locașul de închinare a aparținut unei case de copii orfani foarte bolnavi de la începutul secolului XX,  mulți dintre aceștia au decedat, fiind înmormântați în cimitirul din jurul bisericii.

Cu ajutorul Atotmilostivului Dumnezeu, prin sacrificiul enoriașilor parohiei din Jönköping, precum și cu ajutorul obținut din colectele pe care le-a organizat Preasfințitul Episcop Macarie în unele parohii din Episcopia Europei de Nord, în data de 27 februarie 2014 s-a semnat contractul final de vânzare-cumpărare, iar la 1 martie 2014 biserica a intrat în posesia parohiei românești din Jönköping.

Preasfințitul Macarie a luat legătura cu Preasfințitul Emilian Lovișteanul de la Râmnic care ne-a bucurat nespus oferindu-se să doneze bisericii noastre catapeteasma care se lucrează deja în atelierele Mănăstirii Cozia, urmând ca icoanele să fie realizate de măicuțele iconărițe de la Mănăstirea Bistrița Vâlceană. Nădăjduim ca până la sărbătorirea hramului parohiei noastre, în data de 4 octombrie 2014, să putem așeza în biserică și noua catapeteasmă.

CIMG7729

În noaptea Sfintelor Paști se va săvârși în noua noastră biserică prima Liturghie care va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Macarie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, așteptând să ne împărtășim cu toții din lumina și bucuria Sfintei Învieri, în acest nou locaș de închinare românesc ce va fi loc de primenire și mântuire pentru noi și pentru copiii copiilor noștri.

 

 

Pr. Ovidiu-Theodor Băncilă

Jönköping/Suedia

 

www.episcopiascandinavia.se

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *