Osea, prooroc sfant (17 octombrie): Mesia va aduce bogatie de daruri pe pamant!
Share
Osea a fost fiul lui Beeri, din tribul lui Isahar. El a trăit şi a prorocit cu mai mult de opt sute de ani înainte de naşterea lui Hristos. Cuvintele lui de Dumnezeu insuflate se află scrise în cartea prorociilor lui, care cuprinde paisprezece capitole. El a certat cu asprime pe Israel şi pe Iuda pentru idolatria lor, el a vestit că se va abate crunt asupra lor mînia lui Dumnezeu pentru păcatele lor, a vestit pieirea Samariei şi a lui Israil pentru lepădarea lor de Domnul, şi a vestit milostivirea lui Dumnezeu asupra tribului lui Iuda. El a vestit sfârşitul şi desfiinţarea jertfelor Vechiului Testament. El a vestit venirea Domnului, şi bogăţia darurilor pe care El le va aduce cu El pe pămînt. Sfîntul Proroc Osea a trăit pînă la adînci bătrîneţe şi s-a săvîrşit cu pace.
• Pomenirea Sfinţilor Mucenici Cosma şi Damian, Doctorii Fără de Arginţi
Există trei sfinte perechi de sfinţi doctori, toate trei alcătuite din sfinţi cu numele Cosma şi Damian. Primii Cosma şi Damian s-au săvîrşit cu pace la întîi noiembrie, cei din al doilea rînd au fost omorîţi cu pietre la Roma la întîi iulie, iar cei din al treilea au fost din Arabia. Despre aceştia din urmă ne este nouă acuma vorbirea. Ei erau de profesie medici, iar cînd au primit Sfintul Botez întru ortodoxa credinţă creştină ei nu au mai vindecat bolnavi decît în Numele lui Hristos lisus. Ei s-au făcut vestiţi pentru vindecările lor preaminunate şi dincolo de orice nădejde. Pentru aceasta îndrăciţii păgîni i-au prins şi i-au tîrît înaintea Guvernatorului Lysias din cetatea Aegea. Cum niciunul dintre aceşti sfinţi fraţi [şi după trup] nu au voit să se lepede de Hristos, ei au fost aruncaţi cu pietre de gît în mare, apoi aruncaţi în foc, dar Domnul Cel Atotputernic i-a mîntuit din amîndouă primejdiile. Îngerul Domnului a venit la ei şi i-a mîntuit. Guvernatorul păgîn a atribuit minunea aceasta aşa-zisei lor puteri vrăjitoreşti, însă ei i-au zis: „Noi vrăjitoria nu o cunoaştem, nici avem nevoie de ea. Noi puterea lui Hristos o avem, carea ne mîntuieşte pre noi şi pre toţi cei care cheamă Preasfint Numele Lui”. Păgînii i-au lovit cu pietre, însă pietrele fugeau de la ei; ei au tras în mucenici cu săgeţi, dar săgeţile se îndoiau, neputîndu-le face nici un rău; la urmă lor li s-au tăiat capetele cu sabia. Împreună cu dînşii au mai luat mucenicia şi sfinţii Leontie, Anthim şi Eutropie, încununîndu-se şi ei cu cununile negrăitei slave. Ei cu toţii au luat mucenicia în vremea lui Diocleţian şi Maximian. La sfintele lor moaşte s-au lucrat multe minuni, aşa precum şi în timpul vieţii lor ei înşişi au făcut.
• Pomenirea Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Andrei [cel din Creta]
Sfîntul Andrei a fost preot ortodox, de neam cretan. În vremea prigoanelor împotriva sfintelor icoane [iconoclasmul], el s-a arătat mare apărător al cinstirii lor. Sfîntul Andrei a mers la Constantinopol spre a vădi înaintea tuturor pe răul împărat Copronim. Pe cînd împăratul stătea în biserica Sfîntului Mucenic Mamant, Andrei a intrat în biserică, s-a dus înaintea lui, şi în auzul tuturor celor dinăuntru 1-a certat pe împărat pe faţă: „Ţi-ar fi mai bine ţie, împărate, să îţi vezi de treburile tale civice şi ostăşeşti, decît să prigoneşti Sfîntă Biserica lui Dumnezeu şi pe robii Lui”. Pentru aceasta Sfîntul Andrei a fost bătut cu sălbăticie, torturat bestial şi tîrît pe străzile cetăţii, pînă cînd la un moment dat un eretic 1-a lovit cu o secure şi 1-a omorît. Astfel şi-a dat Sfîntul Andrei sufletul în mîinile lui Dumnezeu, la anul 767. La sfintele lui moaşte s-au lucrat multe minuni către neputincioşi şi bolnavi.
• Pomenirea Sfântului Lazăr, cel mort de patru zile
Prăznuirile cele mai mari ale lui Lazăr, prietenul Domnului şi fratele Martei şi al Mariei, sunt cele de la șaptesprezece martie şi din Sfînta şi Marea Sîmbătă [din Postul Mare], cea numită cu numele lui [Sîmbăta lui Lazăr]. Astăzi însă noi prăznuim mutarea cinstitelor lui moaşte din Insula Cipru la Cetatea Constantinopolului. Aceasta s-a întîmplat în timpul domniei împăratului Leon cel înţelept, la anul 890, căci Leon zidise o biserică la Constantinopol închinată Sfîntului Lazăr şi a voit ca să aibă şi moaştele sfîntului în ea. Dezgropîndu-se trupul lui Lazăr în cetatea Kition din Insula Cipru, după aproape o mie de ani de la moartea lui, s-a aflat şi tabla de marmură pe care scria: „Lazăr cel mort de patru zile, prietenul lui Hristos”.
Cântare de laudă la Sfântul Proroc Osea
Strigat-a Prorocul Osea cel văzător cu duhul
Şi prorocit-a căderea neamului păcătos:
„Gura Domnului grăieşte:
«Iubită îmi este Mie milostivirea,
Ci urîte îmi sînt idoleştile jertfe!
O, voi călcătorilor de lege, o, voi, spiţă a lui Adam!
Voi vă-nchinaţi minciunii, si tatăl minicunii
Este al vostru domn!
Dar sfârşitu-s-au ale voastre necurate jertfe,
Pe ele Eu nu voi să le mai-ngădui.
Ci iată Eu acum gătesc jertfa cea mare pentru Sine-Mi.
Voi sădit-aţi fărădelegea!
Iată acum nelegiuire seceraţi!
Voi sădit-aţi vîntul, iar acum culegeţi furtuna.
Dar de sădi-veţi dreptatea, mila bogat o veţi culege,
Iar Mie popor sfânt îmi veţi fi iar.
Dar iată voi vă ruşinaţi de a Mea faţă,
Şi pe idoli îi iubiţi.
Voi iubiţi desfrîul, şi de păcat vă bucuraţi.
De aceea rătăci-veţi în întreaga lume,
Şi neamurile toate mai tari decît voi vor fi!
Iar eu mie popor nou îmi voi alege, pre Noul Israil.
Împărăţie nouă fi-vor ei mie, al Sfinţilor tărâm.
Ca rouă pe floare de crin fi-vor ei mie, rouă din Cer.
Parfumul acestui crin va sfinţi lumea,
Şi-ntreaga zidire o va-nmiresma.
Eu sînt Dumnezeul şi Domnul!
Cele de Mine gîndite întocmai se vor plini!
Fericiţi sînt cei care se-nchină Mie,
Domnului şi Dumnezeului Celui Viu!»”.
Cugetare
Iată şi a doua arătare a Sfîntului Mucenic Longhin Sutaşul:
Cînd Sfîntul Longhin s-a arătat văduvei celei care îşi pierduse şi vederea şi fiul, el i-a făgăduit că şi vederea i-o va reda, şi pe fiul ei i-1 va arăta, strălucind în lumina cereştii şi negrăitei slave. Aflînd moaştele sfîntului mucenic şi atingîndu-le cu mîinile, văduva şi-a recăpătat pe dată vederea, şi astfel prima făgăduinţă s-a împlinit. În următoarea noapte, Sfîntul Longhin s-a arătat din nou văduvei, îmbrăcat într-un strai magnific, şi ţinîndu-1 de mînă pe fiul ei, îmbrăcat şi el la fel de strălucitor. Mîngîindu-1 pe tînăr ca şi un tată, Sfîntul Longhin i-a grăit femeii şi i-a zis: „Femeie, iată fiul tău pe care atît de mult 1-ai plîns! Priveşte la slava şi la cinstea hărăzite lui, priveşte şi mîngîie sufletul tău! Iată Domnul 1-a numărat cu sfinţii din ceruri, locuitorii Sfintei împărăţiei Lui! Eu de la Mîntuitorul 1-am adus ca ochii tăi să-1 vadă, şi el de mine nicicînd nu se va mai despărţi. Ia capul meu şi trupul fiului tău, şi pe amîndouă îngroapă-le într-o singură raclă. Pe fiul tău tu să nu îl mai plîngi, nici să-ţi mai tulburi inima, ci cunoaşte că el de la Domnul a primit bucurie negrăită, slavă, şi fericire fără de sfîrşit”. Văzînd şi auzind acestea toate, duhul femeii a săltat cu bucurie mare. Ea s-a întors la casa ei şi şi-a zis întru sine: „Eu vederea ochilor mei trupeşti am cerut-o şi şi pre cei duhovniceşti mi i-am aflat. Eu mă sfîrşeam de moartea fiului meu, şi iată eu pe el acum l-am văzut veselindu-se în cer, unde cu prorocii şi cu sfinţii fără de sfîrşit se veseleşte!”.
Luare aminte
Să luăm aminte la minunata vedenie a Sfîntului Arhidiacon Ştefan, întîiul Mucenic:
- La cum plin fiind de Duhul Sfînt, el a văzut deschizîndu-se cerurile;
- La cum a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stînd dea dreapta lui Dumnezeul (Fapte 7: 55);
- La cum iudeii 1-au ucis cu pietre pentru mărturisirea aceasta.
Predică
Despre împuţiciunea rănilor păcatelor – „Împuţitu-s-au şi au putrezit rănile mele, din pricina nebuniei mele” (Psalmul 37: 5).
Prorocul grăieşte aici despre rănile păcatelor comise de el însuşi, de a căror grea duhoare simţea cum i se umple şi sufletul şi trupul.
Aşa cum această recunoaştere dă mărturie de împuţiciunea păcatelor trecute, tot aşa se arată mai apoi şi curăţia care urmează după pocăinţă.
Căci cîtă vreme omul urmează căilor stricăcioase ale păcatului, el nu simte duhoarea lor sufocantă; însă atunci cînd se abate de la ele şi nu mai voieşte să le urmeze, ci voieşte să urmeze binele, el vede hăul ce desparte curăţia de necurăţie, şi direcţiile diametral opuse în care merg calea viciului şi calea virtuţii.
Să ne închipuim un om care a petrecut toată noaptea într-o bodegă rău-mirositoare, iar dimineaţa se trezeşte într-o grădină pătrunsă de parfumul de trandafiri. Locul cel de noapte fusese plin de duhoare, de otravă, de abjecţia trupului şi sufletului, de mînie, de ură, de războiul cel dintru sine şi dintre toţi. Pe cînd locul din zori este luminat de lumina soarelui lui Dumnezeu, de lumina florilor, de aerul pur, de buna-mireasmă negrăită, de pace şi de seninătate. Închipuindu-ne acest tablou, să cunoaştem că şi mai neasemenea sînt căile păcatului şi căile Domnului. „Împuţitu-s-au şi au putrezit rănile mele”. Aşa descrie marele rege şi proroc roadele păcatelor lui trecute.
Nimic nu este mai împuţit decît păcatul, nimic nu putrezeşte mai repede şi nu-şi împrăştie mai repede şi mai departe duhoarea decît păcatul.
Duhoarea grea a rănilor trupeşti sugerează doar vag şi doar în prea mică măsură insuportabila duhoare pe care o emană sufletul păcătos.
De aceea orice lucru sfânt se depărtează de la un astfel de suflet. Duhurile cereşti şi preacurate se ascund de la un asemenea suflet, pe cînd cele necurate se înghesuie în jurul lui şi-1 însoţesc pretutindeni.
Fiecare nou păcat care se adaugă face o rană nouă, şi mai adîncă, în sufletul păcătos; fiecare păcat aduce o nouă împuţiciune şi o şi mai grea duhoare în el.
Dar din ce pricină se face păcatul?
El se face din pricina „nebuniei mele”, zice prorocul.
Mintea ieşită afară din calea dreptăţii şi sfinţeniei trasate de Dumnezeu îl va duce pe om numai pe căile păcatului. Pînă ce nu se curăţeşte şi nu se îndreptează mintea omului, omul nu se va putea mîntui. „Noi însă avem gîndul lui Hristos” (I Corinteni 2: 16), zice Apostolul. Cu alte cuvinte, gîndul nostru, mintea noastră, merge iar pe calea cea sfîntă şi bună pe care a mers şi mintea lui Adam înainte de a cădea în împuţiciunea păcatului. De aceea, fraţilor, toată învăţătura Sfintei Biserici despre nevoinţă [asceză] se concentrează asupra unui singur punct: asupra minţii omului, asupra curăţirii şi îndreptării ei.
O, Stăpîne Doamne lisuse Hristoase, Cela Ce eşti Curăţia Cea veşnică şi Izvorul curăţiei, ajută-ne nouă să ne lepădăm desăvîrşit de nebunia noastră, şi să gîndim pururea cu gîndul Tău. Căci Ţie se cuvine toată slava şi mulţumirea în veci, Amin!
