Palavre periculoase

Mult mai periculoase sunt palavrele lui Gyorgy Lukacs (născut Lowinger Bernat). Lukacs vorbește pe față, încă din 1919, despre anihilarea vechilor valori. Scopul lui prioritar este DISTRUGEREA FAMILIEI ȘI A CREDINȚEI. Este un autor malefic. Palavrele lui au prins la masele hipnotizate și prind și azi. El a declarat că va desființa fundamentul familial și civilizația creștină, fără ocolișuri. Utopia lui era ideea unui om nou, prin terorism cultural și educație sexuală. El introduce termenul de iubire liberă și afirmă că monogamia este demodată. Este un anticreștin violent, zicând permanent că religia îl privează pe om de plăcerile carnale. Este precursorul corectitudinii politice de mai târziu.Jurnaliștii de la BBC au renunțat să mai folosească termenul  după Hristos, când e vorba de o datare, pentru a nu îi discrimina pe necreștini. La un oficiu de plasare a forței de muncă, unei persoane care căuta persoane de încredere i s-a respins cererea, deoarece îi discrimina pe cei ce nu sunt de încredere. Nu mai ai voie să zici gunoier, trebuie să spui tehnician igienizator, ca să nu îl ofensezi.

Este cea mai mare ipocrizie posibilă. Sub pretextul de a nu discrimina un nebun, corectitudinea politică le impune tuturor celorlalți să se poarte ca niște nebuni. Este o iluzie și mulți se simt obligați să se conformeze, de teamă, le lipsește curajul. Nici Inchiziția nu a mers atât de departe. Creștinismul propune o cruciadă a dragostei, a blândeții și a păcii, dar este acuzat de intoleranță. Să recunoaștem că este greșit să căutăm un dumnezeu care să se conformeze așteptărilor noastre*, nu unul care să ne pună la încercare. Oamenii așteaptă mult de la noi, să nu îi smintim.INUTILITATEA EPUIZANTĂ. Înconjurat de obsesii materiale, omul contemporan este cuprins de multe fobii și nu se mai regăsește ca parte integrantă a misterului vieții. Păcatul îl îndobitocește pe om, îl prostește (iar prostia se adâncește și se lărgește). Chinul se hrănește din așteptări deșarte. Fără iubire, existența este chinuitoare. Omul experiază sentimentul de durere, își simte limitele și constată că este înfrânt. În această ipostază, poate cere să fie salvat, poate apela la Dumnezeu, dar nu o mai face, din cauza expandării prostiei. Oamenii par că sunt FURIOȘI încă din copilărie. Unii rămân așa până la final. De unde atâta furie?! De unde atât de multă răutate?! Până nu se eliberează de furie, omul nu poate iubi cu adevărat, adică nu se poate mântui. Omul contemporan vrea să fie lăsat să meargă spre iad. Cuvintele nu sunt inocente, trebuie alese cu grijă, pentru a zidi, nu pentru a nărui. Nu suntem pregătiți pentru a înfrunta dezamăgirile. Ne conturăm profiluri de învingători, fără să ne bazăm pe ceva solid. Toată ispita este o vorbărie, pe care nici un om echilibrat nu ar lua-o în seamă. Cei ce vor să câștige tot, aceia vor pierde tot. Cei ce sunt îndatorați diavolului încă pot fi mântuiți.Veșnicia este Patria noastră, iar iubirea ne este religie. Nu ne permitem să acceptăm absurditatea palavrelor eretice, miza e mult prea mare. Doar un ochi sănătos poate vedea stelele și numai o inimă curată poate vorbi cu Dumnezeu. Nu putem fi vaccinați împotriva spiritualității, deși deja am devenit destul de sterili. Cât de minunată este credința! Cât de incredibil este să primești harul iertării! Lucrarea divină este desăvârșită, doar noi să nu lipsim din ea.

Cel mai periculos cuvânt este MÂINE. Să ne schimbăm azi, să nu amânăm salvarea, mâine poate fi prea târziu. Să nu ne jucăm cu viitorul nostru, nu suntem la jocuri de noroc, miza e foarte serioasă. A găsi iubirea lui Dumnezeu este o artă, a o păstra devine deja o vocație. Apărarea adevărului este o recompensă în sine, nu avem nevoie de alt gen de motivații. Mărturisirea adevărului este o datorie, o luminare a celor din întuneric. Să respingem orice formă de cultură, de artă sau de societate care dorește integrarea necuratului în existența noastră, iar nu divorțul definitiv de el. A trăi veșnic cu Dumnezeu înseamnă A NU MAI MURI NICIODATĂ. Să abandonăm palavrele malefice. Toate cuvintele false au menirea doar de a ascunde mizeria, furtul, păcatul. Toate cuvintele adevărate eliberează, purifică, înveșnicesc.

Nimic nu distruge mai mult autoritatea necuratului decât liniștea. Excesul de comunicare tulbură și pierde smerenia. Omul limbut devine îndrăgostit de propriile cuvinte, nu de Hristos Cuvântul. Dumnezeu se ține de cuvânt: ne-a promis viața veșnică și ne-a garantat-o. Cel ce FIXEAZĂ stelele, nu se răzgândește**. A ne hrăni cu Cuvântul este o necesitate.

Evanghelia după MATEI, capitolul 12, v. 36-37

	Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii.
	Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit.

____________
*Pr. John Behr, „Crucea lucrează în lume. Omilii pentru perioadele liturgice de peste an”, Editura Doxologia, 2016, p. 70.
**Leonardo da Vinci.