Paraclisul Maicii Domnului

În tradiţia liturgică grecească, iar, mai nou, şi la noi, s-a încetăţenit obiceiul ca pe parcursul Postului Adormirii Maicii Domnului (1-14 august) să se cânte seara, unit cu Vecernia, unul dintre cele două Paraclise ale Născătoarei de Dumnezeu. Este vorba de Paraclisul întâi (sau cel mic), care poate fi găsit în Ceaslov, în Acatistier şi în cele mai multe cărţi de rugăciuni (este Paraclisul cu care sunt familiarizaţi credincioşii şi care se cântă de-a lungul întregului an), şi de Paraclisul al doilea (cel mare), tipărit în Psaltire, care se cântă în biserică doar în acest Post.

Însă, este puţin cunoscut motivul pentru care am preluat acest obicei, modul corect în care se cântă slujba Paraclisului în această perioadă liturgică şi faptul că este în strânsă legătură cu o serie de alte evenimente prăznuite acum.

Să ne imaginăm că suntem în Orient, în plină vară. Este luna august. La Constantinopol căldura este toropitoare, apa lipseşte şi, prin urmare, apar numeroase boli molipsitoare, dintre care o ameninţare aparte este reprezentată de ciumă, dar nu numai. Maica Domnului este ocrotitoarea cetăţii. Iar 15 august, este prăznuirea Adormirii Maicii Domnului. Se cuvine, aşadar, să o rugăm şi mai stăruitor să păzească cetatea şi locuitorii de ispite sufleteşti, dar şi de calamităţi naturale (boli, ciumă, foamete, secetă etc.), şi cum puteam face aceasta mai bine decât prin cântarea specifică în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, Paraclisul (care se tâlcuieşte „mângâietor”), o slujbă de o rară frumuseţe şi plină de îndemnuri la pocăinţă pentru păcate şi relele săvârşite, dar şi dătătoare de nădejde. Nu ne limităm doar acest imn, ci facem procesiuni (litii) cu sfinţirea apelor şi scoatem chiar lemnele Cinstitei Cruci şi Icoana Născătoarei de Dumnezeu, „Povăţuitoarea”. La procesiuni participă întregul popor, dimpreună cu împăratul, curtea, patriarhul şi întregul cler; iar seara, după obişnuita rânduială de slujbă – la care ia parte patriarhul – se cântă solemn slujba Paraclisului.

Aşa se desfăşurau lucrurile pe atunci; astăzi, însă, chiar dacă nu mai întâlnim în părţile noastre epidemii de asemenea anvergură, iar condiţiile de viaţă s-au îmbunătăţit simţitor, toate aceste rânduieli au fost integrate în curgerea anului liturgic, primele două săptămâni ale lunii august devenind o vreme de pocăinţă, de pregătire duhovnicească stăruitoare pentru marele praznic al Maicii Domnului.

Toate aceste rânduieli vechi s-au păstrat. Dacă cercetăm calendarul, vedem că în data de 1 august prăznuim „Scoatere Cinstitei Cruci”. De ce? Fiindcă la Constantinopol, aşa cum am arătat mai sus, acum, se scoteau Lemnele Cinstitei Cruci a Mântuitorului şi se pleca în procesiune împrejurul zidurilor cetăţii; şi la fel facem şi noi la sfârşitul Utreniei acestei zile – scoatem pentru închinare Cinstita Cruce; se făcea şi sfinţirea apelor, şi tot aşa şi noi astăzi, săvârşim sfinţirea cea mică a apelor unită cu Utrenia. Iar seara Bisericile greceşti – şi noi asemenea lor – au păstrat frumosul obicei al cântării Paraclisului. La origine, Paraclisul era o slujbă procesională (o litie), la fel ca Litia Vecerniei şi ca slujba Sfeştaniei, motiv pentru care ni s-a păstrat la sfârşitul acestei slujbe ectenia specifică procesiunilor.

Tipicul Marii Biserici (tipicul grecesc), reglementează modul în care este cântat Paraclisul în Postul Adormirii Maicii Domnului şi, pentru că este vorba de o tradiţie provenită din spaţiul grecesc, acolo trebuie să căutăm şi noi modul logic de celebrare a acestei slujbe. Rubricile greceşti sunt preluate, cu unele simplificări şi în tipicul Bisericii noastre (Tipic bisericesc, Edit. IBMBOR, Bucureşti, 1976, pp. 253-254).

***

În această perioadă sunt folosite două paraclise:

1. Paraclisul Mic, sau cel dintâi, alcătuire a lui Teostirict Monahul (sec. IX), care poate fi găsit în Ceaslov; şi

2. Paraclisul Mare, sau cel de al doilea, alcătuire a împăratului Teodor Lascaris (sec. XIII), care poate fi găsit doar în Psaltire, şi care se cântă în Biserică doar în această perioadă.

Aproape în fiecare seară, începând din 1 până în 14 august cântăm Vecernia unită cu Paraclisul.Nu se cântă Paraclisul sâmbăta seara şi în seara zilelor de 5 şi 14 august, când avem slujbe solemne, cu mare priveghere pentru ziua duminicii (slujbele Învierii) şi pentru praznicul Schimbării la Faţă a Domnului şi al Adormirea Maicii Domnului – deoarece atmosfera penitenţială, de străpungere a inimii, creată la slujba Paraclisului este în incompatibilitate cu strălucirea praznicului Învierii sau a Schimbării la Faţă, care nu sunt zile de plângere, ci de bucurie duhovnicească.

La Constantinopol, la aceste slujbe îşi făcea intrarea Patriarhul şi, dea ceea, de obicei în toate aceste seri se săvârşeşte Vecernia cu Vohod cu cădelniţa. Iar după Acum slobozeşte… se începe îndată rânduiala Paraclisului (prin citirea Psalmului 142), urmându-se, astfel, structura unei privegheri. Dacă se celebrează paraclisul de sine stătător, atunci după otpustul Vecerniei se dă binecuvântarea mică, şi apoi Psalmul 142.

***

După vechea rânduială – detaliată în tipicul grecesc –, cele două Paraclise se cântă alternativ, având următoarele repere:

– în seara de 1 august (dacă este de luni până vineri) se cântă primul Paraclis, din Ceaslov, apoi se alternează cu al doilea paraclis; dacă este duminica seara, se începe cu Paraclisul al doilea.

– duminica seara, în acest Post, se cântă Paraclisul al doilea, din Psaltire, apoi se ţine rândul. Dacă luni este Schimbarea la Faţă, duminică seara nu se cântă paraclis;

– sâmbăta seara şi în serile zilelor de 5 şi 14 august nu se cântă Paraclisul.

Rânduiala celor două paraclise este simplă:

Se citeşte Psalmul 142: Doamne, auzi rugăciunea mea…, urmat de cântarea Dumnezeu este Domnul… de patru ori, cu stihurile obişnuite, şi cele două tropare ale Născătoarei de Dumnezeu: Către Născătoarea de Dumnezeu… (de două ori), Slavă… Şi acum… Nu vom tăcea…

Apoi urmează Psalmul 50: Miluieşte-mă, Dumnezeule… şi Canonul Paraclisului, de pe analog, din mijlocul bisericii, dinaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu.

De obicei, canonul se cântă fără irmoase (irmoasele sunt specifice Utreniei), zicându-se doar troparele cu stihul lor. după Cântările a 3-a şi a 6-a se cântă catavasiile: Mântuieşte din nevoi…şi Caută cu milostivire…

După Cântarea a treia, se zice o ectenie întreită, iar strana cântă Sedealna: Ceea ce eşti rugătoare caldă…

După cântarea a şase, iarăşi se zice ectenia, urmată de Condac: Ceea ce eşti păzitoare creştinilor…, apoi apar câteva elemente specifice Privegherii catedrale:

Prochimenul: Pomeni-voi numele tău… şi citirea Evangheliei corespunzătoare – cele două pericope folosite la praznicele Născătoarei de Dumnezeu:

– la primul Paraclis, cea de la Utrenie (Luca 1: 39-49, 56);

– la al doilea Paraclis, cea de la Liturghie (Luca 10: 38-42, 27-28).

După sfârşitul pericopei, se cântă stihirile, iar la sfârşitul lor rugăciunea: Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău… urmată de cântarea repetată, de 12 ori, Doamne, miluieşte.Apoi zicem ultimele trei cântări ale Canonului.

După cântarea a 9-a, cântăm îndată troparul: Cuvine-se cu adevărat… Pe cea mai cinstită decât Heruvimii… (fără stihirile scrise în Ceaslovul românesc, care îşi au locul, în originalul grecesc, după otpust, când poporul va trece să se închină icoanei Născătoarei de Dumnezeu), urmat îndată de mărimurile Născătoarei de Dumnezeu: Pe ceea ce este mai înaltă decât cerurile…,timp în care preotul face cădire mare.

Sfârşindu-se mărimurile, se zice: Sfinte Dumnezeule…, iar după Tatăl nostru…, troparele de umilinţă urmate de ectenia întreită a litiilor. Apoi preotul face otpustul mic (dacă Paraclisul s-a cântat îndată după rugăciunea Acum slobozeşte…, unit cu Vecernia, aici se cântă troparele Vecerniei şi otpustul obişnuit).

***

După otpust, înainte de Pentru rugăciunile…, în Postul Adormirii Maicii Domnului, în locul stihirilor paraclisului, se cântă aceste stihiri ale Născătoarei de Dumnezeu, glasul al 3-lea, timp în care poporul se închină înaintea icoanei Născătoarei de Dumnezeu.

Apostoli de la margini adunându-vă aicea, în satul Ghetsimani, îngropaţi trupul meu, şi Tu Fiule şi Dumnezeul meu, primeşte duhul meu.

Ceea ce eşti dulceaţa îngerilor, bucuria celor necăjiţi, folositoarea creştinilor, Fecioară, Maica Domnului, apără-ne pe noi şi ne izbăveşte de chinurile cele veşnice.

Pe tine te am mijlocitoare către Iubitorul de oameni Dumnezeu; să nu-mi vădeşti faptele înaintea îngerilor, ţie Fecioară mă rog, ajută-mi mie degrabă.

Ceea ce eşti turn de aur împletit şi cetate cu douăsprezece ziduri, tron cu raze de soare şi scaun al Împăratului, minune necuprinsă de minte. Cum ai hrănit cu lapte pe Stăpânul?

Apoi preotul zice: Pentru rugăciunile…, şi slujba se încheie.

 Cezar Login