LOADING

Type to search

Povestea mortii mele

Stiri Generale / Evenimente

Povestea mortii mele

Share

Pe 25 octombrie 1930 se nastea scriitorul american Harold BRODKEYpe numele real  Aaron Roy Weintraub. In 1993 se imbolnaveste de SIDA, decedand trei ani mai tarziu. Un faimos editor spunea despre Brodkey ca este un scriitor necesar al secolului sau. Cunoscute ne sunt“Sufletul pe fuga” (1991) si “Prietenie profana” (1994). Cutremuratoare insa este “Povestea morţii mele. Acest sălbatic întuneric”. Emil Cioran scria inca din 1934 (“Pe culmile disperarii”): “Am impresia că numai eu sufăr, că toată suferinţa acestei lumi s-a concentrat în mine, că numai eu mai am drept la suferinţă, deşi îmi dau seama că există suferinţe şi mai groaznice… Mă simt atât de impresionat în faţa suferinţei, încât îmi pierd aproape tot curajul. Şi-l pierd, fiindcă nu pricep de ce există suferinţă în lume.

Dacă omul înţelege, înainte de a veni suferinţa, că spiritualitatea este mai importantă decât materialul, atunci, din punctul lui de vedere, suferinţele nu sunt suferinţe, ci instrumente de dezvoltare spirituală. Oamenii îşi creează multe pricini de suferinţă ca să evite suferinţa; din dorinţa de a dobândi fericirea, ei îşi distrug fără chibzuinţă fericirea, ca şi cum ar fi proprii lor duşmani. Nu-i auzim pe cei care sufera si ceea ce e teribil in viata se petrece undeva, in culise. Totul e pasnic si tihnit, doar statisticile mute riposteaza. Suferinta nu este un rau, este consecinta si aproape intotdeauna leacul raului. Frica de a suferi e mai rea decat suferinta insasi. Nici o inima n-a suferit cand a plecat in cautarea visurilor sale, fiindca orice clipa de cautare e o clipa de intalnire cu Dumnezeu si cu vesnicia. 

Omul nu poate exista fără un punct fix în viitor. În condiţii obişnuite, întregul său prezent se modelează în jurul acelui punct din viitor spre care se îndreaptă, aşa cum pilitura de fier se orientează spre polul unui magnet. Cuvântul latin “finis” înseamnă deopotrivă sfârşit şi scop. Din clipa în care o persoană nu poate să vadă în avans finalul unei perioade provizorii din viaţa sa, ea nu mai este în stare să-şi stabilească nici un obiectiv viitor, este incapabilă să îşi stabilească o sarcină de îndeplinit. În consecinţă, în ochii săi viaţa îşi pierde întregul conţinut şi sens şi, viceversa, imaginarea “finalului” şi a scopului din viitor constituie exact sprijinul spiritual. Numai un astfel de sprijin spiritual ne poate feri să sucombăm forţelor formatoare ale mediului social. Nu se poate concepe nimic care să îl condiţioneze într-atât de mult pe om încât să îl lase fară nici cea mai mică urmă de libertate. De aceea, chiar şi în cazurile nevrotice si psihotice, o rămăşiţă de libertate tot îi rămne omului, oricât de limitată ar fi ea. Într-adevăr, nucleul cel mai lăuntric al personalităţii pacientului nu este nici măcar atins de psihoză. O persoană psihotică incurabilă poate să îşi piardă utilitatea, dar să îşi păstreze demnitatea sa de om. (Viktor FRANKL)

 

 

Vezi si:

Vasile CHIRA, Scrisoarea unui bolnav de SIDA catre Cer 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *