LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

Proiectul social „Sfântul Ioan cel Milostiv”, lansat la Cluj

Share

Persoanele nevoiașe din parohia ortodoxă „Sfânta Treime” din Cluj-Napoca vor primi ajutor din partea bisericii. Pentru a veni în întâmpinarea nevoilor celor sărmani parohia a lansat miercuri, 13 noiembrie 2013, proiectul social-filantropic “Sfântul Ioan cel Milostiv”, ce presupune oferirea unei mese gratuite, celor bolnavi și cu venituri mici. Lansarea proiectului a avut loc de la ora 17 în biserica parohială de pe strada Bisericii Ortodoxe, în prezența Părintelui Mitropolit Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului, a credincioșilor parohiei și a altor invitați. 


Ne-am săturat de ştirile negative şi ne bucurăm pentru orice lucru bun, care se petrece în jurul nostru. Se pot face multe lucruri bune şi se pot mediatiza, pentru a evita depresia unei apocalipse precoce. Recitim Sfântul Ioan de Kronstadt şi observăm că datoria noastră este să petrecem în caritate şi neagonisire. Îi vom hrăni pe fraţii noştri, fără să ne lăsăm descurajaţi. Pentru creştini, este destul de trist că termenul „filantropie” („dragoste faţă de oameni”) a apărut abia pe la anul 1600. Până atunci, am fost prea ocupaţi să ne dezbinăm între noi şi să cumpărăm cai de luptă, nu măgăruşi. Filantropia este un comportament, o convingere, care se manfestă prin intermediul credinţei. Sunt mulţi creştini devotaţi Bisericii care vor să ajute şi nu ştiu unde şi acum. Parohia le vine în ajutor, cu proiecte credibile, în spiritul învăţăturii Domnului Iisus. Vrem să ajutăm şi avem încredere că banii ajung acolo unde trebuie. Noi nu suntem un ONG obscur, o asociaţie de garaj, constituită azi-noapte în pripă. Noi suntem mădulare ale trupului lui Iisus, Biserica. Iar mădularele se ajută între ele. Urmăm tradiţia marilor filantropi Anastasie Başotă (logofăt al Moldovei), Octav Botnar (om de afaceri, născut la Cernăuţi), Jacques Elias (bancher), Constantin Năsturel-Herescu (general), Emanuel Ungureanu (avocat), Nedelcu Chercea (om de afaceri) şi mulţi alţii. Acesta este „catalogul” Raiului, unde vor fi strigaţi toţi filantropii, cei ce nu au trecut indiferenţi pe lângă Iisus în zdrenţe. 


Biserica are tot „echipamentul” necesar pentru a realiza acest deziderat social (expresia îi aparţine lui Stelian Gomboş). Nu este nevoie să ţinem conferinţe pe această temă, să teoretizăm excesiv. Este nevoie să acţionăm, să îi ajutăm pe fraţii noştri, aflaţi în dificultate. Chiar dacă resursele noastre materiale sunt modeste, resursele noastre duhovniceşti sunt inepuizabile, pentru că se hrănesc din Sursa care nu seacă niciodată, Dumnezeu. Lucrăm în ogorul Domnului, suntem angajaţi la cel mai bogat Stăpân, Care nu ne va concedia niciodată. În creştinism, fapta bună are autor necunoscut. Putem ajuta acest proiect, luând legătura cu preotul sau trimiţând un SMS. Sărăcia constă în a te simţi sărac. Dar, atunci când fraţii tăi te ajută, te simţi valorificat. Simţi că nu eşti singur, că Dumnezeu lucrează în viaţa ta, prin oamenii Săi. Sărăcia nu este un păcat, este un adevăr. Este şansa noastră de a dobândi virtutea indispensabilă mântuirii. Iar ajutorarea celor săraci este cărarea noastră către cer. Surplusul nostru nu face decât să sporească minusul altora.

 

pr. MARIUS MATEI (FLORESTI, CJ)

 

 

VEZI ŞI:

 

*** I.L. CARAGIALE – „NOI SI BISERICA”Încă de mult, lumea noastră românească nu mai merge la biserică. Oamenii de sus, de mijloc şi de jos au uitat de mult cărarea ce duce la locaşul icoanelor. De altă parte, tinerimea şi damele se abat uneori la câte o biserică high-life şi spre cinstea lor, trebuie să mărturisim că sunt pătrunse de tot respectul cuvenit casei Domnului: atât tinerimea cât şi damele se prezintă acolo cu toată-ngrijirea. Atât numai că vorbesc cam tarePoate, dinpotrivă, după cum zic alţii, să fie de rău; poate că lipsa aceasta să fie dovada unei porniri la descreierare... Pe câtă vreme toaca şi clopotele noastre fac sgomot de-a-surda… Noi – nu ne închinăm. Închină-se nerozii! Filosofia noastră se pune mai presus de nevoia înţelepciunii! Clopotele – sgomot! Icoanele – fleacuri! Credinţa – moft! Închiză-se bisericile, surpe-se zidurile lorNu le e frică, fiule, de bătaia lui Dumnezeu?

 

***Împărtăşania rară produce mare vătămare, Sfântul Nicodim Aghioritul,Sfântul Munte Athoshttp://sfantulmunteathos.wordpress.com/2013/11/13/impartasania-rara-produce-mare-vatamare-sfantul-nicodim-aghioritul/ 

 

***Cuviosul Paisie Aghioritul – Vol. II – „Trezire duhovniceascăSă ne pregătim pentru patria noastră, pentru Cer, pentru Rai. 

 

***LAURENTIU DUMITRU: Se intampla acum 6 ani la Vatopedi: Priveghere vatopedină cu prilejul prăznuirii a 1600 de ani de la adormirea Sfântului Ioan Gură de Aur (25.11.2007). Athonitii praznuiesc pe 26 noiembrie (mai precis din seara zilei de 25 noiembrie), dupa calendarul vechi – cu o diferenta de 13 zile. http://sfantulmunteathos.wordpress.com/2012/09/20/priveghere-vatopedina-cu-prilejul-praznuirii-a-1600-de-ani-de-la-adormirea-sfantului-ioan-gura-de-aur-2007/ 

 

***Ieromonah Petru PruteanuNe vedem la conferinţă în Belgia! http://www.teologie.net/2013/11/13/conferinta-in-belgia-hristos-biserica-euharistia/

 

***Arhimandrit Andrei CoroianSfântul Ioan Gură de Aur ! Cel mai mare predicator al bisericii creştine din toate timpurile ! Gura sa era de aur, inima sa de aur, viaţa sa de aur. Aurul este simbolul Adevărului ! Hristos Fiul lui Dumnezeu este Adevărul întrupat.El purta în Sine trupeşte, toată Iubirea, toată Lumina şi toată Dreptatea Tatălui. A avea cineva inima,gura şi viaţa de aur,înseamnă a avea inima,mintea, viaţa şi gura (cuvântul) pline de iubire, de adevăr şi de derptate.Sfântul Ioan a reuşit această mare performanţă. De aceia a fost numit un ,,Hristos” al veacului al IV-lea. Citiţi viaţa, acatistul şi învăţăturile Sfântului Ioan Gură de Aur pentru a vă umple sufletele şi vieţile de lumină , de iubire,de adevăr, de dreptate şi de sfinţenie !

 

***Agapă pentru lăsatul secului în parohia „Nașterea Domnului” (9 photos)

 

***Să vorbim despre sexualitate cu copiii noştri / Sfaturi pentru părinți – Mulţi adolescenţi se dăruiesc relaţiilor sexuale premature, căutând dragostea pe care nu au primit-o de la taţii şi mamele lor. 

 

***Răzvan Codrescu

ANUL STĂNILOAE: TOAMNA PATRIARHULUI  

 

 

***Cătălin Dumitrean

 *SOMN DIVIN* *Obosit e astăzi Dumnezeu,* *Hai să-i dăm o clipă de odihnă,* *Să-l iubim la bine și la greu,* *Are drept și El măcar la tihnă.

 

 

***Dumitru Cobzaru – Cuvant despre Sfantul Ioan Gura de Aur  

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *