LOADING

Type to search

Rezistența unui deținut politic, demis politic – interviu cu Octav Bjoza, președintele A.F.D.P.R.

Stiri Generale / Evenimente

Rezistența unui deținut politic, demis politic – interviu cu Octav Bjoza, președintele A.F.D.P.R.

Share

Ca laitmotiv al interviului de mai jos, doresc să adresez o întrebare, celor cu musca pe căciulă: Până când invocăm și mimăm mersul fluent prin democrație, câtă vreme noi încă ne mai tragem gloanțe în piciorul amputat? Pare că deși nu ne caută nimeni, ne simțim bântuiți…

Zilele trecute am aflat cu stupoare decizia primului-ministru al României, de a-l demite pe Octav Bjoza din funcția de subsecretar de stat la Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989. Cu alte cuvinte, a fost demis, omul potrivit din postul potrivit. După ce a trecut prin trei închisori de Securitate: Iași, București (Uranus) și Brașov, după ce a fost condamnat de comuniști la 15 ani muncă silnică pentru „crimă de uneltire” în anul 1958 și a trecut apoi prin temnițele: Gherla, Jilava, Văcărești, Galați, Brăila, Codlea și prin lagărele de muncă: Salcia, Periprava-centru, Periprava-Grindu, Strâmba, Soienești-Saivane și lagărul plutitor – Bacul 4, domnul Octav Bjoza este exact cum spuneam, omul cel mai potrivit.

Astăzi, la cei 83 de ani ai săi este, cum și în trecut a fost, un vajnic luptător pentru drepturile celor care au suferit de pe urma regimului totalitar comunist. Nu s-a oprit niciodată din această luptă și după cum îl cunosc, nici nu se va opri, până la ultima-i suflare. Domnul Bjoza, a arătat perseverența omului aflat deasupra scabrozității prezentului, dând dovadă de limpezime atunci când privește această lume, fără a o repudia. Și-a asumat-o luptând pentru a o îmbunătăți. Sluțenia vremurilor prezente însă, uneori ripostează convulsiv, vrând să anuleze tot efortul său.

 

Domnule Octav Bjoza, în primul rând doresc să vă mulțumesc pentru bunăvoința de a ne acorda acest interviu. Știm că revista noastră vă este aproape de suflet și ne bucurăm.

Înțeleg că „mărul discordiei”, după cum l-ați numit în comunicatul A.F.D.P.R., a plecat de la această lege 232/2020. Spuneți-ne pe scurt, ce aducea ea nou? Ce venea să reglementeze inițial, ca să înțelegem cu toții?

Da. Legea 232 intervenea asupra Legii dinainte, cu nr. 130 din 2020 (pentru completarea art. 5 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri – n.red.), care venea cu câteva lămuriri, precizări care o îmbunătățeau pe aceea dinainte, adică pe 130/2020. Această lege venea să aducă o oarecare dreptatate și copiilor care au suferit pentru pedepsele date părinților lor de către regimul comunist.

Acestei legi i s-au adus noi modificări, cu care dumneavoastră nu sunteți de acord. Care sunt aceste modificări și ce schimbă ele?

La Legea 232 au intervenit trei parlamentari (știu eu? Poate or fi fost mai mulți): Silviu Vexler, Ovidiu Ganț, Adnagi Slavoliub, de la Camera deputaților, de la minorități, care au cerut în ultima clipă introducerea a încă două articole în legea nr. 232: articolele 13 și 14. Primul suna în felul următor: prezenta lege nu se aplică copiilor ai căror părinți au fost fasciști, naziști, legionari, criminali de război. Următorul articol, cu numărul 14, preciza că: la sesizări sau din proprie inițiativă, Agențiile pentru Plăți și Inspecție Socială pot lua la mână dosarele acelora care erau deja în drepturi de 30 și un pic de ani. Aceștia trei, cu o zi înainte de a se discuta în plen, fără ca această propunere să mai treacă prin toate comisiile, au trecut-o doar prin această ultimă Comisie pentru muncă de la Camera deputaților. A doua zi s-a și discutat în plen și a obținut, am înțeles, unanimitate de voturi.

Este legal ca Legea odată modificată, să nu mai parcurgă toată calea comisiilor?

Domnule, nu prea stăpânesc aceste lucruri din regulamentele Parlamentului României, dar bănuiesc că nu.

Par revoltătoare și deopotrivă ridicole acuzațiile care vi se aduc. Care a fost argumentul pentru care ați fost acuzat de „antisemitism”? Cum a argumentat primul-ministru al României o astfel de decizie?

Urmare a introducerii acestor două articole, Comitetul Național de Conducere al A.F.D.P.R.-ului a fost pur și simplu revoltat. Noi toți am considerat și considerăm în continuare că este revoltător. Copii nu au nicio vină, dom’le, fie ai comuniștilor, ai legionarilor, ai liberalilor, ai țărăniștilor, ai maghiarilor, ai evreilor, ai criminalilor de război, nu contează. Ce vină să fi avut acei copii? Nicio vină! Și atunci, am considerat că deopotrivă, tuturor, să li se facă, măcar după 31 de ani, niște mici reparații. Atenție mare! Dacă noi am fost condamnați azi sau deportați azi, mâine ni s-a confiscat totul și n-am primit nimic înapoi. Asta trebuie reținut. Iar cei rămași acasă au suferit la fel de mult ca și cei din temnițe și lagăre. Copiii erau scoși la tablă, în fața clasei și avea obligația dirigintele să se adreseze clasei spunând: „priviți cum arată un pui de năpârcă, de viperă, de criminal. Iată un fiu sau fiică de anticomunist”. Și se ducea copilașul plângând acasă la mama lui: „Uite mamă ce mi-au spus” și săraca mamă, ce era să-i spună? N-avea niciun răspuns, că o luau și pe ea. Trăiesc în clipa de față, momentele din anii ’50. Este incredibil! Să-ți fie fie frică să spui adevărul în țara ta pe care ai iubit-o atât de mult! Pe de altă parte, atenție! Aceste modeste reparații care ni s-au făcut nouă, celor cărora ni s-a luat pentru totdeauna: tinerețea, liberatatea, sănătatea, agoniseala, totul, primim niște reparații, niște drepturi cu caracter doar social și viager. Noi nu primim nimic înapoi, nu vom putea lăsa copiilor noștri nimic, decât dreptul de a ne duce la groapă. Dar sunt unii care n-au de lucru domnule. Și aunci își caută. Am un prieten din Brașov, care-mi zecea la un moment dat: bă aștia se sperie și când merg pă stradă. Văd năluci și de acum 80 de ani.

La cea de a doua întrebare: domnul prim-ministru este în afara oricărei minime cunoștințe despre cine am fost și ceea ce am reprezentat noi ș-ar trebui să mai reprezentăm pentru întreaga clasă politică din România. Dar se vede treaba că nu se întâmplă acest lucru.

Ați fost chemat înainte de a fi destituit din funcția de subsecretar de stat, la Guvern, pentru a da explicații, ori pentru a primi explicații, legat de această decizie?

Nu. Nici pe departe. Am aflat de la niște prieteni, la ora 22, cred că în ziua de 15 martie. Altceva nimic. Nicio discuție: băi frate, vezi că sunt unii deranjați de această atitudine. Dar atunci când noi am aflat de acest lucru, Comitetul Național de Conducere, nu eu singur, ca persoană, pentru că eu nu reprezint decât pe cei mulți, nu punctul meu de vedere, care unori coincide cu al lor și se întâmplă mai rar, să nu coincidă. Deci, acel comunicat, a vrut să fie ca o replică la această nerușinare sfruntată, la această pagină neagră adăugată nemeritat Partidului Național Liberal, care în urmă cu 145 de ani a luat ființă, iar în urmă cu 102 ani a făurit Marea Unire a României. Marii liberali au murit lângă noi în temnițele comuniste și să vi tu astăzi, să ai nerușinarea ca să faci un asemenea gest, este fără precedent!

Dar poate că atacul este concertat din partea altcuiva, de pildă al ateiștilor, care par în ultimult timp tot mai „reactivați”?

Prin răspuns, încurajez că da. Acest individ, nu prim-ministrul – a fost bietul de el în necunoștință de cauză: a veni să afirmi că aduci prejudicii democrației, că România vrea să se înscrie în democrația europeană? Uite, unde stătea democrația! La noi stătea domnule democrația. La noi care ne-am jertfit viețile pentru totdeauna. La noi la care căpătuiala nu conta, ci patria și credința strămoșească. Când a fost vorba de salvarea demnității acestui neam, nici chiar jertfa supremă nu ni s-a părut a fi prea multă. Domnule, am primit telefoane de pe toate continentele. Am primit de la toți cei care mai trăiesc. Nimeni în viața de detenție sau diainte sau de după, n-a citit vreodată la mine nici cea mai mică intenție de răzbunare sau de netratare la același nivel a vreunei etnii.

În ultimul timp am înțeles că Biserica Ortodoxă Română, ia în calcul canonizarea martirilor temnițelor comuniste. Credeți că ar putea fi la rândul ei acuzată de „antisemitism”?

Nu cred, domnule. Eu sunt creștin-ortodox. Eu în temnițele comuniste am fost educat în sensul: Fiule în viață să nu lucrezi cu etnii, culte sau cu politici. Să cauți băiatule să lucrezi cu oameni și să eviți neoamenii. Am găsit oameni în toate etniile și neoameni la fel, în toate etniile. Eu nu pot, că veni vorba de acel comunicat al nostru, domnule, până când să-mi dai mie lecții de demnitate, de morală, de democrație și să nu recunoști, să-ți pui țărână-n cap că regimul criminal din țara asta a fost introdus de niște persoane școlite la Moscova în anii ’35-’45, prin perioada aceea. Adică să ai de a face cu primii trei criminali (referire la Alexandru Nicolschi născut Boris Grünberg; Mișu Dulgheru născut Mihai Dulberger; Tudor Sepeanu – n.red.), șefi ai Securității din vara lui ’48, ’49, ’50, din perioada aceea și să nu recunoști dom’le. Hai să stăm la masă, să discutăm. Eu în veci nu voi putea acuza o nație. Amintiți-vă când s-a cedat Ardealul de Nord ce s-a-ntâmplat cu românii. Pentru niște nemernici, câțiva, nu poți acuza o întreagă etnie. Așa și cu etnia evreiască. Etnia evreiască domnule, a dat adevărați titani de care nu poți să nu ți cont în lumea asta. Dar sunt unii care n-au de lucru domnule. Și aunci își caută. Am un prieten din Brașov, care-mi zecea la un moment dat: bă aștia se sperie și când merg pă stradă. Văd năluci și de acum 80 de ani. Ăștia s-ascund, deși nu-i caută nimeni. Știți cine o spune stimate domn? Un băiat care când tatăl lui a fost arestat și condamnat la 15 ani mucă silnică avea 8 anișori și frate-său 10 și când s-a-ntors tata acasă a găsit doi bărbați, pentru că s-a-ntors după 15 ani, fără nicio meserie, fără nicio calificare, pentru că acești copii ai deținuților politici n-au putut face meseriile, școlile, facultățile dorite. Eventual, cu foarte mare întârziere și le-au făcut degeaba, fiindcă n-au putut promova în serviciu. Știți că în urmă cu câțiva ani, pensia mea: îmi mai trebuia 15 lei, ca să am două mii? Și Ioan Ficior avea șase mii, pe care eu l-am avut comandant peste toate lagărele terestre și plutitoare din Delta Dunării, undeva în intervalul ’60-’62?

Ce doriți să transmiteți tinerilor și generațiilor viitoare? Cum ar trebui să reacționeze la frământările care au învăluit societatea noastră, când minciuna (prin întrebuințătorii ei), își revendică fals, titlul de „adevăr”?

Domnule, o foarte scurtă introducere: cine intră pe site-ul A.F.D.P.R.-ului va vedea că eu am ținut multe, peste două sute de conferințe de minim două ore fiecare, însumând peste 15.000 de elevi de clasele 10-12, studenți, profesori și alte categorii. Toate sunt postate pe site-ul A.F.D.P.R. de ani și ani de zile. Ce vreau să vă spun? De foarte multă vreme îmi era teamă: dom’le într-o zi o să mă-ntrebe niște tineri patrioți, așa cum am fost și noi, că s-or găsi din zecile, din sutele, din miile astea, unul care să mă-ntrebe: bine, bine, dar nouă, cei de azi, ce ne recomandați? Și întrebarea a venit într-o bună zi. Dar și răspunsul meu a venit așa, de sus: Nu vă rămâne decât să vă iubiți neamul, patria, tricolorul și credința strămoșească, așa cum am făcut-o noi în urmă. Atunci vor începe, toate lucrurile să meargă bine. Iar domnului prim-ministru Câțu, care a spus că fac Guvernul de rușine în fața Europei, vreau să-i transmit: că dacă Guvernul și Parlamentul României ar fi avut în el în acești 31 de ani, oameni ca mine, România astăzi ar fi fost în cu totul altă parte, desigur, mai bună.

Vă mulțumim din suflet și vă dorim multă putere pentru a continua această luptă, de vindecare a rănilor poporului nostru, de îndreptare a ororilor comunismului ateist.

 

Interviu realizat de

Laurențiu Cosmoiu

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *