LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Share

Astăzi, 23 aprilie, când se face prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, în toate bisericile din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos a fost săvârşită Sfânta Liturghie.

La Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian. Răspunsurile liturgice au fost oferite de slujitorii acestui sfânt locaş.

Spre binecuvântarea, ajutorul şi evlavia slujitorilor şi credincioşilor din Eparhia Dunării de Jos şi nu numai, în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi este adăpostită o părticică din moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre viaţa pilduitoare a sfântului militar, care se caracterizează printr-o trăire profundă, răbdare şi mărturisire statornică a lui Hristos în vremuri grele, arătând totodată că bucuria este mai mare o avem atunci când reuşim să fim dăruitori şi nu primitori.

Înaltpreasfinţitul Părinte Casian a săvârşit o slujbă de mulţumire şi a transmis un cuvânt de binecuvântare pentru autorităţile locale, preoţii  şi credincioşii din municipiul Tecuci, întrucât acest oraş din Eparhia Dunării de Jos se bucură duhovniceşte la sărbătoarea Sfântului Gheorghe încă din anul 1995 când,  la propunerea Consiliului Local şi cu binecuvântarea Arhiepiscopului Dunării de Jos, Marele Mucenic al lui Hristos a devenit ocrotitor spiritual al credincioşilor din acest municipiu.

Sfântul Gheorghe este purtător de grijă şi rugător pentru toţi locuitorii oraşului Tecuci, străjuind centrul acestei urbe de secole prin biserica veche (catedrala) de aici care are acelaşi hram.

De asemenea, chiriarhul Dunării de Jos a amintit programul pastoral-misionar şi filantropic desfăşurat mâine în municipiul Brăila, cu prilejul sărbătorii Izvorului Tămăduirii de la Biserica Greacă, acolo unde, o dată pe an, la acest mare praznic închinat Maicii Domnului din Săptămâna Luminată, se deschide izvorul aflat sub Sfântul Altar pentru a oferi apa sfinţită credincioşilor.

La final, chiriarhul Dunării de Jos a binecuvântat tradiţionalele ofrande pascale și alte daruri pregătite pentru a fi dăruite bătrânilor şi personalului de îngrijire de la Căminul pentru Persoane Vârstnice ”Sfântul Ierarh Spiridon” din Galaţi.

După slujba din catedrală, darurile au fost preluate de preotul de la Capela „Sf. M. Mc. Gheorghe şi Sf. Ierarh Nicolae“ din cadrul Căminului pentru Persoane Vârstnice „Sf. Ierarh Spiridon“ din Galaţi şi distribuite către această instituţie socială.

Şi la această sărbătoare, credincioșii s-au aflat în casele lor, potrivit prevederilor legale în vigoare, însă au putut fi în comuniune de rugăciune cu ierarhul şi ceilalţi slujitori de la Catedrala arhiepiscopală prin intermediul internetului, slujba de astăzi fiind transmisă în direct pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

 

Pr. Rareș Bucur

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *