Școală de vară pentru copiii din localitatea Florești
Share

Început de august în Ardeal. La marginea Clujului, marele sat Florești nu vrea să doarmă, chit că este etichetat dormitor de metropolă. Tocmai ce s-a încheiat un festival de nespus, care i-a determinat pe tineri să facă alegeri între paraclis și gazon, între brățară și metanie. Acuzat de obtuzism, nu dezvolt acest aspect. Mă întorc pe strada mea, la oile noastre.
Locația aleasă a fost Biserica Soborul Maicii Domnului de pe strada Florilor. Ne adresăm copiilor de 8-15 ani. La început, ne-am făcut griji că nu vor venii copiii (caniclă, bunici, concedii). De fapt, adevărata problemă a fost cererea mai mare decât oferta inițială. Am mărit oferta. Am încercat să nu rămână nimeni pe dinafară. Au venit 35 de copii, dornici să socializeze în mediu curat sufletește. Activitățile au fost multiple, astfel încât fiecare s-a regăsit în munca desfășurată pe ateliere: pictură pe sticlă, modelaj fimo, brățări, quilling sau prim-ajutor.Copiii au fost interesați de continentele lumii, prezentate pe rând, geografic și religios. Au aflat multe lucruri interesante și s-au sudat ca o echipă de tineri creștini. Ultima seară a fost dedicată tradițiilor românești, cu degustări de mâncăruri tradiționale de post. Au fost multe jocuri, s-au legat prietenii. La final, în fiecare seară, copiii au dat răspunsurile la Paraclisul Maicii Domnului. Copiii au primit tricouri, diplome, premii și multe dulciuri. Singurul regret a fost că s-a terminat prea repede, ca orice lucru frumos.Cu siguranță, a fost un succes. Acum ne pregătim de noi provocări, ateliere de pictură și modelaj, pelerinaje și întâlniri speciale, pe trei categorii de vârstă diferite. În cea mai mare comună din țară, Florești, copiii se întâlnesc cu drag sub streașina Bisericii. Acum trebuie să fug, sosește părintele Anastasie Berbecel, invitatul serii noastre duhovnicești…
Marius MATEI