LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe sărbătorit la Catedrala din Giula, Ungaria

Share

În fiecare an, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este sărbătorit în data de 23 aprilie, dar având în vedere data Sfintelor Paști, este o rânduială tipiconală specială care prevede, anual, felul în care el este cinstit la sfintele slujbe. În anul acesta (23 aprilie 2020), având în vedere că data de 23 aprilie cade joi, în Săptămâna Luminată, Sfântul Gheorghe a fost cinstit în toate bisericile ortodoxe în însăși ziua sa de prăznuire.

La Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria, Sfânta Liturghie din această ziuă, a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Siluan, împreună cu un sobor format din Părintele Protosinghel Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial, Părintele Teodor Marc, Consilierul Economic și Parohul Catedralei din Giula și Arhidiaconul Emanuel Văduva, în prezența unui număr redus de credincioși, la fel cum s-a întâmplat la toate aceste Praznice și zile de sărbătoare din Săptămâna Luminată. Răspunsurile la strană au fost date de Maicile de la Centrul Eparhial. Rânduiala liturgică a evidențiat în primul rând caracterul pascal al acestor zile, care prelungesc, practic, Sărbătoarea Învierii Domnului, de-a lungul întregii Săptămâni Luminate, dar a pus în lumină și cinstirea adusă Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (280-303), acest tânăr militar iscusit și general roman, de credință creștină și origine greacă, care a trăit în vremea Împăratului Dioclețian, și care, în ciuda priceperii sale în domeniul militar și a aprecierii de care se bucura din partea Împăratului, totuși, când a fost vorba de mărturisirea credinței creștine, pentru aceasta a fost în stare să renunțe la toate, chiar și la viață, numai pentru a nu fi despărțit de Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pe Care îl prețuia mai mult decât orice, în lumea și viața aceasta. Astfel, la fel ca și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Ocrotitorul Tesalonicului, și alți Sfinți Militari, dar și ca toți Mucenicii din istoria Bisericii noastre, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a arătat, peste veacuri, cât de importantă poată să fie pentru un om credința creștină și că, pentru a o păstra pe aceasta, trebuie să fim în stare de a face sacrificii și alegeri fundamentale, în viața noastră. El devine o pildă și pentru creștinii din vremurile noastre, care sunt, la rândul lor, asaltați de necredința și atacurile celor din jur, de temeri, de boli și de atâtea alte încercări.

La finalul Sfintei Liturghii, înainte de Otpust, Ierarhul a citit rugăciunea specială pentru oprirea noii epidemii de coronavirus, iar după aceea a anunțat credincioșilor programul slujirii de mâine, la Praznicul Izvorului Tămăduirii, pe care creștinii de pretutindeni îl sărbătoresc Vineri, în Săptămâna Luminată. Prin vindecările minunate, săvârșite odinioară de Maica Domnului, la Izvorul ei Tămăduitor de la biserica din Vlaherne, din Constantinopol, dar și prin Agheasma care se săvârșește în toate bisericile creștine la acest Praznic, el este cu atât mai important astăzi, pentru toți cei care o cinstesc pe Maica Domnului și au nevoie de ajutorul Său.

 

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *