Sfântul Prooroc Daniel (17 decembrie)

Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte în fiecare an la 17 decembrie, pe Sfântul Prooroc Daniel. Apărător al dreptei credinţe în Vechiul Testament, Sfântul este prăznuit cu şapte zile înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului întrucât se trăgea din seminţia lui David, aceeaşi din care făceau parte şi rudele după neam ale Mântuitorului.

Când oraşul sfânt a fost cucerit de împăratul Nabucodonosor, Daniel a fost dus în robia Babilonului în anul 597 împreună cu regele Ioachim al iudeilor şi cu alţi tineri iudei, între care şi trei prieteni buni ai lui Daniel: Anania, Azaria şi Misail. Ca să poată lega poporul robit de năzuinţele statului babilonian, împăratul Nabucodonosor a poruncit lui Aspenaz, mai marele palatului său, să-i dea la şcoală să-i înveţe carte şi limba haldaică. Împăratul vroia să facă din ei slujitori credincioşi tronului. Pentru aceasta le-a schimbat şi numele: Daniel a fost numit Baltazar, Anania – Sedrah, Azaria – Abdenago, iar Misail – Misah.

Daniel şi prietenii săi au învăţat limbile acadiană, asiriană şi haldaică, istoria, geografia, religia cu zeii cei numeroşi, precum şi alte multe ştiinţe. Sfânta Scriptură arată că Daniel şi prietenii lui ţineau foarte mult la legea părintească şi că nu uitaseră nici o clipă Ierusalimul. Deşi aveau dreptul să mănânce şi să bea din masa împăratului, ei s-au hrănit cu seminţe ca să nu se spurce. Dumnezeu le-a răsplătit curăţia cu înţelepciune şi frumuseţe. Acest lucru este amintit de Biserica Ortodoxă în rugăciunea de binecuvântare a colivei unde citim: „Doamne, Cel ce ai plinit toate cu cuvântul Tău şi ai poruncit pământului să scoată multe feluri de roade spre îndulcirea şi hrana noastră; Care pe cei trei tineri şi pe Daniel care erau în Babilon, fiind hrăniţi cu seminţe i-ai arătat mai frumoşi decât cei ce erau hrăniţi cu multe desfătări…”.

Daniel a fost învrednicit în chip deosebit cu darul de a explica viziuni şi visuri şi de a prezice viitorul. Astfel, Daniel a tâlcuit mai multe vise ale împăratului (Daniel II, 44; IV, 24). Datorită intrigilor slujitorilor babilonieni care i-au spus împăratului Nabucodonosor că cei trei prieteni ai lui Daniel au refuzat să se închine unei statui a împăratului, aceştia au fost aruncaţi într-un cuptor încins, însă Dumnezeu i-a ocrotit şi focul s-a prefăcut în rouă (Daniel III, 17). Tot Daniel a explicat şi împăratului Belşaţar cuvintele Mene, mene, tekel, ufarsin (Daniel V, 25-26), care îi prevesteau sfârşitul datorită nelegiuirilor sale. În aceeaşi noapte împăratul a fost ucis, iar Babilonul a fost cucerit de regele Darius I al perşilor (anul 518 î.Hr.). Dregătorii persani îl urau pe Daniel, pentru că şi noul cuceritor îl cinstea pentru înţelepciunea lui. De aceea, l-au rugat pe regele Darius să dea poruncă scrisă ca timp de 30 de zile nimeni să nu se închine altui Dumnezeu decât numai regelui, iar cine nu se supune să fie aruncat într-o groapă cu lei. Daniel s-a rugat în continuare lui Dumnezeu aşa cum făcea şi mai înainte (Daniel VI, 11). Regele s-a văzut nevoit să îşi respecte porunca şi l-a aruncat pe Daniel în groapa cu lei, însă Bunul Dumnezeu a avut grijă de robul său şi leii nu s-au apropiat de el (Daniel VI, 17-29).

Deosebit de importantă este proorocia lui Daniel asupra timpului care va trece până la venirea Mântuitorului şi dărâmarea templului (Daniel IX, 24-27). Sfântul Prooroc Daniel a trăit aproape 90 de ani şi a fost ales de Dumnezeu să susţină poporul evreu pe lângă stăpânitorii ţării sale. Scopul misiunii sale profetice a fost nu numai de a întări nădejdea evreilor în viitorul Mântuitor, ci şi de a face cunoscut printre păgâni pe adevăratul Dumnezeu.