LOADING

Type to search

Slujire Arhierească la Catedrala din Giula, Ungaria, în Duminica Sfintei Maria Egipteanca

Stiri Generale / Evenimente

Slujire Arhierească la Catedrala din Giula, Ungaria, în Duminica Sfintei Maria Egipteanca

Share

În Duminica a 5-a din Postul Mare, închinată Sfintei Maria Egipteanca (5 aprilie 2020), Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria și Locțiitorul Episcopiei Daciei Felix, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria, împreună cu un sobor de preoți, format din Părintele Protosinghel Visarion Tuderici, Secretarul Eparhial și Părintele Teodor Marc, Parohul Catedralei și Consilier Economic al Episcopiei. Ca și în duminicile trecute, la slujbă au participat și câțiva credincioși din oraș, care s-au putut ruga împreună cu clericii slujitori, după rânduiala Bisericii Străbune. Răspunsurile liturgice au fost date de unul dintre cântăreții Catedralei.

În cuvântul de învățătură Ierarhul a prezentat câteva date importante din viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, care, prin modelul și felul ei de viețuire, este cu atât mai importantă pentru noi astăzi, în aceste vremuri speciale și tulburi, pe care cu toții le trăim. Astfel, ea poate da un răspuns foarte pertinent la întrebarea: Unde ne-am putea găsi fericirea? În plăcerile trupului și alte lucruri asemănătoare, care au dominat din plin viața tinerei Maria, din Cetatea Alexandriei Egiptului și au redobândit multă trecere și în societatea contemporană, sau în căutarea lui Dumnezeu, prin rugăciune și multă nevoință, așa cum a descoperit Sfânta Maria, după convertirea ei, petrecută în chip minunat și prin ajutorul Maicii Domnului, la Biserica Sfântului Mormânt, din Ierusalim. După acest moment de cotitură, Sfânta Maria Egipteanca s-a retras în pustia de dincolo de râul Iordanului, unde în singurătate și lipsită de orice mângâiere, s-a luptat aprig, cu sine însuși și obiceiurile de dinainte, cu ispitele cutremurătoare ale trupului și ale diavolului și le-a biruit pe toate, cu ajutorul lui Dumnezeu, ajungând apoi la pace și liniște sufletească și la adevărata fericire, cea care este hărăzită de Dumnezeu fiecărui om care trăiește pe fața pământului și care dorește să Îl caute și să Îl urmeze. Pe de altă parte, viața de pustnică a Sfintei Maria Egipteanca se dovedește a fi astăzi de un real și îndoit folos, când foarte mulți oameni, de pe fața întregului pământ, sunt nevoiți, cel puțin pentru o vreme, să trăiască în izolare, pentru e se feri de pericolul infestării cu coronavirus, dar cunosc, astfel și câteva dintre greutățile și încercările izolării și singurătății.

La final, a fost anunțat programul de slujire pentru Duminica viitoare, care pentru creștinii ortodocși de pretutindeni va fi Duminica Florilor.

Viața Sfintei Maria Egipteanca a fost scrisă ulterior de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului și a fost cunoscută, în chip minunat, prin descoperirea lui Dumnezeu, de către Părintele Zosima, care la rândul lui a fost trecut în rândul Sfinților și pe care îl sărbătorim anual, în data de 4 aprilie. Sfânta Maria Egipteanca este sărbătorită atât în data mutării sale la cele veșnice, în 1 aprilie 422, cât și în cea de-a 5-a Duminică din Postul Mare.

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *