LOADING

Type to search

Slujire arhierească la Copenhaga în a patra duminică a Postului Mare

Stiri Generale / Evenimente

Slujire arhierească la Copenhaga în a patra duminică a Postului Mare

Share

DSC_1428Sâmbătă, 9 aprilie 2016, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord a slujit Taina Sfântului Maslu în biserica parohiei ortodoxe românești din Copenhaga, înconjurat de un sobor de preoți și de mulți credincioși. La finalul slujbei, rapsozii populari din zona Bistriței și Năsăudului, Cornelia Ardelean-Archiudean și Alexandru Pugna, au cântat câteva pricesne tradiționale. La acest eveniment de suflet, pricesnele transmise de cei doi cântăreți năsăudeni au fost ca un balsam pentru sufletele încărcate de greutățile vieții, în acest spațiu scandinav.

Duminică, 10 aprilie 2016, Părintele Episcop Macarie a slujit, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în parohia românească din Copenhaga. Evenimentul liturgic din Duminica a IV a Postului Mare a fost un eveniment de suflet pentru întreaga comunitate românească din capitala Regatului Danemarcei. Alături de enoriașii români, la slujbă au participat fostul Ambasador în Regatul Danemarcei, actualul Secretar de Stat pentru relația cu Parlamentul, Excelența Sa domnul Alexandru Victor Micula; Ambasadorul României în Regatul Danemarcei, Excelența Sa domnul Matei Viorel Ardeleanu și cei doi rapsozi năsăudeni, „ambasadori ai culturii populare românești”, Cornelia Ardelean-Archiudean și Alexandru Pugna. Domniile lor au primit distincția „Crucea Nordului pentru mireni” a Episcopiei Europei de Nord.

Încă din ajunul zilei, ierarhul a spovedit preoții și credincioșii, pe care i-a împărtășit, alături de copilași, la Sfânta Liturghie. După slujbă toți copiii au primit din partea părintelui episcop mai multe daruri, ca o firească prelungire a darului Euharistic oferit de Biserică. În cuvântul său, arhiereul slujitor i-a îndemnat pe fiii săi sufletești să urce pe scara virtuților, purtând de grijă și față de cei încercați de viforul scârbelor și singurătății.

DSC_1514La finalul dumnezeieștii Liturghii a avut loc vernisajul expoziției de icoane realizate de iconarii Matei și Maria-Kornelia din Covasna, care au participat la acest eveniment la invitația domnului ambasador Matei Viorel Ardeleanu, ca o prelungire a expoziției realizate de pictorii români la Ambasada României de la Copenhaga. La sfârșitul expoziției, rapsozii Cornelia Ardelean-Archiudean și Alexandru Pugna au cântat pricesne tradiționale, împletind imaginile icoanelor cu imnele românești.

În zilele următoare Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord va vizita parohiile românești din Danemarca și Norvegia, unde, pe lângă slujirile liturgice din comunitățile românești, va cerceta și familiile de români greu încercate de despărțirea de copiii lor și va mângâia, în rugăciune și grijă părintească, sufletele întristate ale părinților.

 

www.episcopiascandinavia.se

 

DSC_1483

Previous Article
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *