LOADING

Type to search

Stiri Generale / Evenimente

Timp oprit la Bucea

Share

Buciumul nu sună cu jale la Bucea, lângă Mănăstirea Piatra Craiului. Este o veche vatră a credinței din Ardeal. Aici, la Bucea (jud. Cluj), există o bisericuță de lemn ruptă din raiul pustnicilor (trebuie neapărat să o vedeți). Bucea de secol IX – X se afla în voievodatul lui Menumorut. Ulterior, a devenit un fief al casei regale maghiare. Istoria a fost scrisă pe aceste meleaguri și de Horea, dar și de pașoptiști. Azi, Bucea conține șase cătune pitorești, locuri de retragere, de liniște, de Tabor continuu. Pe părintele paroh Mircea l-am cunoscut acum șase ani. Un om deosebit de implicat în viața Bisericii, nu în hârțogării.

La început de februarie, părintele mitropolit Andrei Andreicuț a slujit în acest colț paradisiac, consfințind o sărbătoare a întregii comunități. Cu această ocazie, Marian Sidon, inspector județean de religie, a fost hirotonit diacon. Ați putea spune, nimic deosebit. Da, dacă ne gândim că nu vizăm spectacol mediatic, teatru ieftin sau team-buliding. Ceea ce rămâne după o astfel de vizită apostolică este acea oprire a timpului. Acel timp adamic, de început de lume. Vremea în care Dumnezeu vorbește, descoperindu-Se. Secunda eternității în care nu există posesivitate, ci doar dăruire. Minutul haric ce recapitulează tradiția apostolică (tot ceea ce primim este un dar, iar ceea ce pierdem este o restituire). Ei, aceste sentimente profunde (ce nu pot fi cuantificate într-o oră de business de către Moise Guran) au nevoie de un context, de un topos parcă pregătit (nu predestinat) pentru experiențe duhovnicești.

Part-time

Timpul răbdării este de regăsit la Bucea, sub Carpați. Curgerea vieții este lină, nezbuciumată, pentru că este realizată în tandem cu Dumnezeu Biruitorul. Nu toate satele au acel ceva îmbietor, acea atmosferă de pateric, ce te momește la popas sufletesc. Doar să meditezi, fără să îți faci calcule, fiind convins că matematica divină este net superioară, că logica Duhului aduce veșnicia. Nu cred că este o coincidență (pentru că nimic nu e întâmplător) faptul că acest sentiment acut este resimțit cu predilecție în satele montane (Someșu Rece, Ocolișel, Valea Vadului sau Măgura Ierii). Fiecare Tabor nu face decât să permanentizeze sâmburele de lavă. Credința puternică te arde pe dinăuntru, te mistuie, te purifică, te despătimește, te iluminează și te îndumnezeiește. Nu poți fi creștin creștin cujumătate de normă, asta ne amintim la poale de Carpați, nu departe de Ciucea lui Goga, la Bucea.

În catehezele sale, părintele mitropolit Andrei Andreicuț întărește ideea din Pildele lui Solomon, în care înțeleptul nu cere nici bogăție (ca să nu fie nesăbuit), dar nici sărăcie (ca să devină hoț), ci doar pâinea cea de toate zilele. În marele oraș (învăluit de magia tramvaiului mov și de scandările microbiștilor), e mai dificil să parcurgi acest verset din revelație. Într-un spațiu fără timp, într-o oază duhovnicească, recapitulezi toată prospețimea, simplitatea și verdicitatea mesajului divin. Pentru asta, trebuie să ne pregătim să nu iubim alternativa propusă de graba după aur. La Bucea poți recăpăta convingerea că, la capătul răbdării, vei primi cununa vieții. Cei lipsiți de înțelepciune, o pot cere de la Dumnezeu, Care încă nu a refuzat nici o rugăciune plină de pocăință. Gândind și simțind astfel, în afara mentalității păgâne înconjurătoare, discipolii autentici vor rămâne întregi, întru nimic știrbiți. Liturghia de la Bucea insistă asupra iertării: ucenicii Înviatului sunt grațiați.  Prin harul lui Dumnezeu ei sunt ceea ce sunt, dar acest har nu lucrează în ei în zadar. Ei sunt acum plini de iubire, deoarece Dumnezeu a auzit rugăciunea lor, le-a înviorat suflarea, iar amarul lor l-a transformat în pace.

Oare ne-am întors de la Bucea?

Influențați de ultima lectură, cartea lui Dan C. Mihăilescu despre Athos, tânjim după prelungirea acelui favor divin de a opri timpul, de a mărturisi minunea, de a crede, de a spera și de a iubi. După experiența Bucea, nu mai acceptăm binele mediocru, ci ne umplem de binele suprem. Și spunem și în casa noastră parabole și povești, pentru ca necuratul să fugă (viclean-mincinosul nu fuge doar de tămâie, ci și de logos, de verb). Experimentul Bucea nu ne determină la indiferență, ci la travaliu. În timpul divin, discipolul umblă iarna desculț pe zăpadă, iar aceasta se topește sub tălpile lui. În starea de har, nimeni nu mai e lăsat în moțăiala lui. Toți pot ajunge pe Tabor, deși preferă Garizimul idolesc. Minunea de la Bucea ne salvează de sălbăticie. Iar cei salvați vor salva acum pe alții.

Drumul spre Tabor nu este o obsesie, ci ne bucurăm de frumusețea parcurgerii căii spre țintă. Suntem contemporani cu Iosua Navi, pe vremea căruia Dumnezeu a oprit soarele în loc, până la victoria poporului ales. Rugăciunea de la Bucea ne oferă motivație de viață și multă-multă îndrăzneală în fața Celui mai bogat Stăpân. La oprire ne îndeamnă și Psalmistul David: Opriți-vă și cunoașteți că Eu sunt Dumnezeu! Adică, opriți-vă din rostogolirea zilelor (cum o numește Vasile Andru), din mecanica vieții. Non-oprirea înseamnă căderea, uitarea, marea uitare. În schimb, oprirea este refuzul erorii, refuzul cumului de erori (întărește Vasile Andru). Rugăciunea de la Bucea înseamnă inițiere, schimbare (de la rivalitate la iubire, de la ostilitate la smerenie).

Epilog

Oprirea ne amintește de zădărnicia vieții și ne fidelizează față de Dăruitorul veșniciei. Nu există eșec, ci numai nerăbdare. Nu există înfrângere, ci numai orgoliu. Știm că doar păgânii cred că țărâna li se cuvine (dorind pământ și lăsând restul). Dar țărâna nu îi satură, hrana sporește foamea. Problemele de conștiință nu se rezolvă cu medicamente, ci cu pocăință. Mesajul de la Bucea: Păcatele tuturor vor fi făcute publice la Parusie. Așa că, pocăiți-vă! Știm ce vom fi întrebați la Examen, cunoaștem răspunsul corect (Matei cap. 25), putem copia modelul sfinților. Fiecare lună poate fi ultima, iar agapis-ul nu poate fi niciodată în grabă. Veniți la Bucea. E atât de aproape, chiar în inima voastră.

 

 

s MATEI 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *