LOADING

Type to search

Un roman dedicat Maicii Domnului

Stiri Generale / Evenimente

Un roman dedicat Maicii Domnului

Share

Citesc Condotiera, minunatul roman al preotului Constantin Virgil Gheorghiu. Înţeleg marea virtute de a putea scrie simplu, cu detaşare, despre lucrurile care te strivesc. Nu cu patimă, cu revoltă, cum le trăim noi, cei din lume, căutând ieşiri de compromis, care ne afundă tot mai tare în răutatea lor.

 

Copiez, pentru frumuseţea lui, portretul literar al unui monah:

„Un monah este asemenea unui fluture, care nu se simte acasă decât în linişte, în reculegere, în rugăciune şi însingurare. În lume e pierdut. La seminarul monahal din Vrancea, i se spunea adesea: Tu eşti un om care n-a fost născut pe de-a-ntregul.

 

Şi era adevărat. Nu a avut niciodată trup îndestul. Nici oase şi nici carne din destul. Întruparea lui fusese începută, însă ea n-a fost încheiată niciodată. Sufletul său n-a fost niciodată complet învelit de carne şi oase. Chiar şi părul lung, căzându-i pe umeri, chiar şi barba, nu erau suficient de înzestrate. Obrajii îi sunt osoşi, slabi, ca de ceară. Pielea ca un pergament. Ochii lui sunt înfriguraţi. Din toată fiinţa sa răzbate un aer de renunţare, de post şi de asceză.”

 

Indiferent cum curge drama, când autorul revine la acest portret, simt nevoia să-l transcriu: „Monahului nu-i este teamă de ocnă. Nu există ocnă pe acest pământ decât pentru cel care şi-a pierdut credinţa.”

Deşi romanul a fost scris demult (1967), în Franţa, găsesc o minunată pledoarie pentru pudoare, libertatea umană cea mai călcată în picioare în vremurile de azi.

 

„El este de acord să moară, dar să nu moară înaintea spectatorilor, sub reflectoare. Moartea este cea mai pudică dintre actele pe care omul poate să le împlinească în viaţa pământească. Ca de pildă dragostea, pe care oamenii nu pot să o împlinească fără pudoare, ci mereu cu perdelele lăsate şi cu uşile închise. Sfioşenia de dinaintea morţii este însă cu mult mai mare. A muri înaintea străinilor, într-un loc public, înseamnă o ruşine cumplită. O mare suferinţă. Mai ales pentru un monah.

 

Căci unui monah îi este ruşine de toate actele fireşti. Din pudoare, monahul nu va mânca nici măcar un fruct în public. Mănâncă mereu singur sau împreună cu fraţii săi. În acea seară nu era însă vorba să mănânce, ci să moară în public. Precum Hristos.”

 

Un roman presupune (şi propune) o relaţie personală a scriitorului cu propriul imaginar. Dar oricât de interesantă ar fi arhitectura naraţiunii, construcţia intrigii şi meşteşugul literar, ceea ce mă fascinează într-o carte, când încep s-o iubesc, este adâncul de sinceritate al personajului, sub rasa căruia se ascunde autorul. Monahul Teofor, personajul principal (rectific, Maica Domnului, căruia el i se roagă mereu, ocupă în roman locul central), este însuşi sufletul monahal al preotului Constantin Virgil Gheorghiu, despărţit timp de 12 ani de preoteasa sa. Au străbătut amândoi, fără vină, iadul închisorilor comuniste. Le-au supravieţuit doar rugându-se…

Condotiera – un roman despre felul în care Maica Domnului împlineşte un vis de adolescent, dar mai ales, despre miracolul zilnic prin care Ea ne poate salva.

 

Există romane în care autorul vrea să evadeze dintr-o realitate de nesuportat, construindu-şi una străină, după voia sa. Dar cu Maica Domnului, arborată ca emblemă pe catarg, viaţa poate fi suportată, poate fi trăită cu sinceritate. Şi povestită minunat!

 

 

Elena Frandeş

Tags:

1 Comment

  1. zin drag 23 august 2014

    Ce inseamna Condotiera, va rog?

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *