LOADING

Type to search

Vernisajul expoziţiei Comunismul în România

Stiri Generale / Evenimente

Vernisajul expoziţiei Comunismul în România

Share

București, 18 octombrie 2016. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) și Fundația Konrad Adenauer (KAS), în colaborare cu Filarmonica „George Enescu”, organizează miercuri, 2 noiembrie 2016, de la ora 11.00, la Ateneul Român, vernisajul expoziţiei Comunismul în România prin care sunt prezentate, în imagini sugestive, momentele cheie ale perioadei 1945-1989.

Într-o primă etapă, demarată în luna mai a acestui an, expoziţia a propus vizitatorilor o privire asupra fenomenului represiunii şi rezistenței anti-comuniste, punând acum la dispoziţia acestora şi alte secţiuni legate de perioada totalitară. Astfel, expoziția permanentă a unui viitor Muzeu al Comunismului acoperă teme precum: ideologia comunistă, cucerirea puterii în România, Securitatea ca instrument al Partidului Comunist, țărănimea și colectivizarea, politicile demografice, politica externă, viața cotidiană, evenimentele din decembrie 1989.
La vernisajul de miercuri, care va avea loc în foaierul Ateneului Român (Str. Benjamin Franklin nr. 1-3), vor lua cuvântul Andrei Dimitriu (Filarmonica „George Enescu”), Norbert Beckmann-Dierkes (Fundaţia Konrad Adenauer) și Radu Preda (IICCMER).
Pentru informaţii suplimentare despre expoziţia Comunismul în România sau despre alte proiecte IICCMER, vă rugăm să ne contactaţi la telefon +40 21 316 7565 sau la e-mail office@iiccmer.ro.

Previous Article
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *