LOADING

Type to search

Viaţa si Acatistul Sfintei Mare Muceniţe Varvara (4 decembrie)

Stiri Generale / Evenimente

Viaţa si Acatistul Sfintei Mare Muceniţe Varvara (4 decembrie)

Share
  În vremea impărăţiei lui Maximian păgânul, împărat al Romei, era în părţile răsăritului unoarecare om de neam bun, bogat si slăvit, cu numele de Dioscor, cu obicei si cu credinţa de elin, care vieţuia în Iliopoli. Acela avea o fiică, anume Varvara, pe care o păzea ca lumina ochilor, pentru că nu avea alt fiu, decât numai pe ea şi care, cu vârsta, s-a făcut foarte frumoasă la faţă, încât nu era nici o fecioară care să-i semene cu frumuseţea, în toate hotarele acelea. Din această pricină, tatăl său a zidit un turn înalt, cu mare meşteşug, iar pe turnul acela a făcut case frumoase şi în ele a închis pe fiica sa, Varvara rânduindu-i acolo femei purtătoare de grijă şi slujnice, fiincă murise mama ei.

Aceasta a făcut-o pentru ca să nu fie văzută frumuseţea fiicei sale de către poporul cel simplu şi de neamul de jos, căci socotea că nu sunt vrednici ochii unor asemeneaoameni, a vedea faţa cea prea frumoasă a fiicei sale.
      Fecioara vieţuind în acele palate înalte de pe turnul acela, se mângâia privind de sus la zidirea lui Dumnezeu cea dintru înălţime, ca şi la cea de jos, la lumina cerului şi la frumuseţea pământului. Odată privind spre cer şi luând seama la strălucirea soarelui, la alergarea lunii şi la frumuseţea stelelor, a zis către păzitoarele care preteceau împreună cu dânsa şi către slujnice: “cine le-a făcut pe acestea?”. Aşijderea, căutând şi la frumuseţea cea de pe pământ, la verdeaţa câmpului, la pomi, la grădini, la munţi şi la ape, întreba: “A cui mână a zidit toate acestea, iar cele ce-i stăteau înainte i-au zis. “Toate acestea le-au zidit zeii”. Apoi fecioara a întrebat: “Care zei?”. Răspuns-au ei slujnicele:”Zeii aceia pe care îi cinşteşte tatăl tău şi-i ţine pe ei în palatul său, care sunt de aur, de argint, de lemn şi se închină lor; acei zei au zidit toate acestea câte le vedeţi cu ochii”, dar fecioara auzind aceste cuvinte ale lor, se îndoia şi zicea în sine: “Zeii pe care îi cinsteşte tatăl meu sunt făcuţi de mâini omeneşti. Pe cei de aur şi de argint i-au făcut zlătarul (argintarul) şi pe cei de piatră i-a făcut pietrarul, iar pe cei din lemn i-a cioplit teslarul. Deci, cum acei zei făcuţi au putut zidi această luminată înălţime cerească şi o frumuseţe ca aceasta pământească, neputând ei singuri nici umbla cu picioarele, nici lucra cu mâinile?”
Astfel, cugetând întru sine, ea căuta adeseori spre cer, ziua şi noaptea, şi din zidiri se sârguia a cunoaşte pe Ziditorul. Odată ea privind mult la cer şi fiind cuprinsă de o mare dorinţă ca să ştie cine a făcut acea înălţime cu bunăcuviinţă şi acea lăţime şi strălucire a cerului, deodată a strălucit în inima ei lumina dumnezeiescului dar şi i-a deschis ochii minţii, pentru cunoştinţa nevăzutului, neştiutului şi neajunsului Dumnezeu, care cu înţelepciune a zidit cerul şi pământul. Şi zicea întru sine: “Un Dumnezeu ca acela trebuie să fie, pe care nu l-a zidit nici o mână omenească. Acela sigur este făcător şi pe toate cu mâna Sa le zideşte. Unul trebuie să fie cel ce a întis lăţimea cerului, a întemeiat greutatea pământului şi străluceşte din înălţime toată lumea cu razele soarelui, cu strălucirea lunii şi cu lumina stelelor, iar jos înfrumuseţează pământul cu copacii şi cu felurite flor şi-l adapă pe el cu râuri şi cu izvoare de apă. Un Dumnezeu ca acela trebuie să fie, care pe toate le cârmuieşte, pe tote le viază pentru toţi mai înainte poartă de grijă”.


         Aşa învăţa fecioara varvara, a cunoaşte pe Făcătorul din făpturi, încât se împlineau asupra ei cuvintele lui David: “Ceugetat-am la toate lucrurile tale, la faptele mâinilor tale am gândit.” Cu acea învăţătură s-a aprins în inima ei focul dragostei celei dumnezeieşti şi a ars sufletul ei cu văpaia doririi lui Dumnezeu, încât nu avea odihnă ziua şi noaptea; numai la acestea într_una cugeta şi de aceasta într-una dorea ca să ştie cu adeverire pe Dumnezeu şi Ziditorul a toate.
      Şi nu putea avea învăţători pe nimeni din oameni, care să-i descopere tainele sfintei credinţe şi s-o povăţuiască la calea mântuirii, pentru că nu era cu putinţă nimănui a veni la dânsa, afară de slujnicile cele orânduite, căci Dioscor, tatăl ei, avea pentru dânsa mare pază. Însă singur duhul Sfânt, învăţătorul cel preaînţelept

şi povăţuitor, o învăţa pe dânsa dinăuntru nevăzut, cu tainica insuflare a darului Său şi lucra în mintea ei cunoştinţa adevărului. Fecioara era pe acel turn ca o pasăre deosebită, la cele de sus cugetând, iar nu la cele de jos, pentru că nu se lipea inima ei de nimic din cele pământeşti: nu iubea aurul, nici mărgăritarele cele de mult preţ, nici pietrele cele scumpe, nici podoaba hainelor, nici alte podoabe fecioreşti, nici de nuntă nu gândea vreodată; ci numai spre Unul Dumnezeu avându-şi tot cugetul său, s-a robit cu dragostea Lui.
      Venind vremea fecioarei ca să fie logodită cu bărbat, mulţi tineri bogaţi, de neam mare şi slăviţi, auzind de frumuseţea ei cea minunată, rugau pe Dioscor ca să binevoiască a le da pe fiica lui în
căsătorie. Atunci s-a suit dioscor în turnul acela la Varvara şi a început a-i grăi despre nuntă şi a-i spune despre tinerii cei frumoşi care caută a o vrea pe dânsa mireasă; deci cu care dintre dânşii ar
vrea a se logodi? Fecioara varvara, cea plină de înţelepciune, auzind de la tatăl său asemenea cuvinte, s-a roşit la faţă, ruşinându-se nu numai a auzi, ci şi a gândi la nuntă; şi în tot chipul s-a lepădat de
dânsa, neînvoindu-se cu cu sfatul tatălui său, pentru că mare pagubă îşi socotea ei aceasta, adică a-şi vesteji floarea curăţiei sale şi a-şi pierde mărgăritarul cel fără de preţ al fecioriei. Apoi mult sfătuind-o pe dânsa tatăl său, ca să se înduplece voii lui, ea i-a grăit multe cuvinte împotrivă şi la sfârşit i-a zis. “Dacă îmi vei grăi mai mult despre aceasta, tată, şi mă vei sili către lodire, apoi aceasta voi face: nu te voi mai numi tată şi eu singură mă voi omorî şi te vei lipsi de fiica ta”. Acestea auzindu-le Dioscor, s-a spăimântat şi s-a dus de la dânsa, neîndrăznind mai mult a-i vorbi. Pe lângă acestea, cugeta că mai
bine va fi cu sfaturi bune decât cu sila a o logodi cu cineva şi nădăjduia că, după o vreme oacare, singură îşi va da seama şi va voi a se mărita.
      După aceasta s-a gândit să se ducă într-o cale depărtată pentru oarecare trebuinţă, socotind că fără dânsul Varvara se va mâhni şi, când se va întoarce, mai cu înlesnire se va a-i asculta sfatul şi porunca
lui. Deci, plecând Dioscor în cale, a poruncit ispravnicului casei, ca să zidească o baie cu multă cheltuială şi cu meşteşug iscusit, lângă scăldătoarea care era în grădina lui; iar la baie a porunci ca să
fie două ferestre într-un perete, ce era dinspre miazăzi. Apoi a poruncit ispravnicilor săi să o lase liberă pe Varvara, ca să se pogoare din turn şi să umble oriunde va voi şi să facă orice-i va plăcea.
Se gândea Dioscor astfel, ca fiica lui lui vorbind cu mai mulţi oameni şi văzând multe fecioare logodindu-se şi măritându-se, va voi şi ea a se mărita cu un bărbat.
      După plecarea lui Disoscor în cale depărtată, fecioara Varvara având libertate a intra şi a ieşi din casa sa şi putând fără oprire, a avea vorbă cu oricine ar voi, s-a împrietenit cu nişte fecioare creştine
şi auzind de la dânsele despre numele lui Iisus Hristos, îndată s-a bucurat cu duhul de numele acela. Apoi a dorit să ştie de la dânsele despre Domnul, mai cu amănuntul, iar acelea îi spuseră ei toate cele
despre Hristos, despre Dumnezeirea Lui cea negrăită, despre întruparea din preacurata Fecioara Maria, despre patima Lui cea de bunăvoie şi învierea, despre judecata ce are să fie şi despre veşnica
muncă a închinătorilor de idoli; după aceea despre bucuria cea nesfârşită a ceştinilor celor credincioşi întru împărăţia cerurilor.
      Acestea toate ascultându-le, Varvara se îndulcea cu inima, ardea cu dragostea către Hristos şi dorea botezul. Apoi s-a întâmplat în vremea aceea că a venit acolo un preot din Alexandria în chip
negoţătoresc, despre care înştiinţându-se Varvara, l-a chemat la ea şi a învăţat de la dânsul, în taină, cunoştinţa Yiditorului tuturor şi Atotţiitorului Dumnezeu, cum şi credinţa în Domnul nostru Iisus
Hristos, pe care demult o dorea cu mare râvnă. Spunându-i preotul toate tainele sfintei credinţe, a botezat-o pe ea în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh şi învăţând-o pe dânsa mult, s-a
dus într-ale sale. Iar Sfânta Varvara, luminată fiind cu botezul, mai mult s-a aprins cu dragostea lui Dumnezeu şi se îndeletnicea în post şi în rugăciuni, ziua şi noaptea, slujind Domnului său, căruia i s-a
făcut mireasă, logodindu-şi fecioria sa Lui, ca să o păzească neîntinată.


      În acea vreme se zidea baia, pe care o poruncise tatăl său când plecase în cale; deci a ieşit odată Sfânta Varvara din turnul său, ca să vadă cum se zideste baia
şi văzând numai două ferestre la baie, a zis către lucrători: “Pentru ce aţi făcut numai două ferestre? Au nu este mai bine a fi cu trei, ca şi peretele să fie mai
frumos şi baiamai luminoasă?” Meşterii au răspuns:”Aşa ne-a poruncit nouă tatăl tău, ca numai două ferestre să facem dinspre miazăzi”. Iar Sfânta Varvara stăruia,
poruncindu-le să facă şi a treia fereastră în numele Sfintei Treimi.

Dar, pentru că meşterii nu voiau să facă aceasta, temându-se de tatăl ei, ea le-a zis: “Eu vă voi apăra de tatăl meu şi voi răspunde pentru voi; faceţi precum vă poruncesc”. Şi au făcut a treia fereastră la
baie, precum le-a poruncit lor. Deci era acolo o scăldătoare (precum s-a zis) lângă care se zidea baia; acea scăldătoare era îngrădită cu pietre de marmură cioplite. Acolo la scăldătoare venind Sfânta
Varvara şi uitându-se către răsărit, a însemnat cu degetul pe o marmură chipul Sfintei Cruci, care s-a şi închipuit pe piatra cu degetul cel sfânt al curatei fecioare, ca şi cum s-ar fi săpat cu fierul. Ba încă
lângă aceeaşi baie chiar urmele cinstitelor ei picioare fecioreşti s-au închipuit asemenea pe piatră; apoi din urmele acelea a curs apă şi multe vindecări se făceau acolo, celor ce veneau cu credinţă.
Pentru că toate acelea, adică baia cea cu trei ferestre, care era făcută în chipul Sfintei Treimi şi piatra cea de marmură de lânga scăldătoare, care era cu închipuirea Crucii, cum şi urmele picioarelor Sfintei
Varvara au rămas întregi până în vremea fericitului Simeon Metafrast, care, după Ioan Damaschin, a scris pătimirea Sfintei Varvara. Acela grăieşte în istoria sa astfel: “Până în ziua de astăzi se găseşte
scăldătoarea aceea, vindecând tot felul de boli în poporul cel iubitor de Hristos, pe care dacă ar fi voit cineva a o asemăna cu curgerile Iordanului, sau cu izvorul Siloamului, sau cu scăldătoarea oilor, nu ar
fi greşit de la adevăr; pentru că şi prin aceea, multe minuni lucrează puterea lui Hristos”.
      Altădată, preumblându-se Sfânta Varvara prin palaturile tatălui său, a văzut zeii, idolii cei fără de suflet, stând la loc cinstit şi a oftat greu pentru pierderea sufletelor omeneşti, celor ce slujesc idolilor.
Apoi a scuipat în faţa idolilor zicând: “Asemenea vouă să fie toţi cei ce vi se închină şi toţi cei ce cer ajutor de la voi, care sânteţi fără suflet”. Acestea zicând, s-a suit în turnul său şi se sârguia în rugăciunile sale cele obisnuite şi în posturi, toată mintea sa îndreptând-o spre gândirea de Dumnezeu.
      După aceasta s-a întors şi Dioscor, tatăl ei, din calea sa şi luând seama celor ce se lucrase în casa lui, s-a apropiat şi de baia aceea ce se zidise din nou şi văzând trei ferestre în perete, a început cu
mânie a cârti asupra slugilor şi a meşterilor, pentru că au călcat porunca lui şi n-au făcut numai două ferestre, ci au făcut trei. Iar ei au răspuns: “Nu cu voia noastră am făcut, ci cu a fiicei tale, Varvara, pentru că ea ne-a poruncit nouă să facem trei ferestre, deşi noi n-am vrut”. Deci, îndată chemând
Dioscor pe Sfânta Varvara, a întrebat-o: “Pentru ce ai poruncit ca să se facă la baie a treia fereastră?” Iar ea a răspuns: “Mai bine este să fie trei decât două, căci tu, părintele meu ai poruncit să se facă
două ferestre în chipul precum mi se pare – a doi luminători cereşti, al soarelui şi al lunii, ca să lumineze baia, iar eu am poruncit ca să se facă şi a treia în chipul luminii celei întreite, pentru că trei
sunt ferestrele luminii celei neapropiate, celei negrăite, celei neapuse şi celei neînserate, care luminează pe tot omul ce vine în lume”.
      Tatăl ei, tulburându-se de cuvintele cele noi ale fiicei sale şi cu adevărat minunate, dar neîntelese de el, a luat-o de-o parte şi stând lânga baie, unde era Crucea cea închipuită pe piatră cu degetul
Sfintei Varvara şi pe care Dioscor încă nu o văzuse, o întrebă pe sfântă: “În ce chip lumina cea cu trei ferestre luminează pe tot omul, precum ai zis?” Sfânta a grăit: “Ia aminte, părintele meu, şi întelege
cele ce-ţi voi spune: Trei ipostasuri ale unui Dumnezeu în Treime, care vieţuieşte întru lumina cea neapropiată, luminează şi viaza toată zidirea: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; pentru aceea am poruncit să facă trei ferestre la baie, ca aceasta una – arătând cu degetul – să închipuiască pe Tatăl, cealaltă, pe
Fiul, a treia pe Duhul Sfânt, ca şi zidirile să preamărească numele Preasfintei Treimi”. Apoi a aratat cu degetul către Crucea cea închipuită pe marmură şi a zis: “Şi am închipuit aici şi semnul Fiului lui Dumnezeu Care cu bunăvoinţa Tatălui şi cu lucrarea Duhului Sfănt, pentru măntuirea omenească s-a
întrupat din curata Fecioară şi a pătimit de bunăvoie pe o Cruce ca aceasta, precum îi vezi închipuirea; pentru aceea am închipuit aicea semnul Crucii, ca puterea ei să izgonească de aici toată puterea diavolească”.


      Acestea grăind, prea înţeleapta fecioară către tatăl sau cel împietrit cu inima, despre Sfânta Treime, despre întruparea şi patima lui Hristos, despre puterea Crucii şi despre celelalte taine ale sfintei credinţe, l-a pornit spre mare mânie.
      Îndrăcindu-se Dioscor de iuţime şi de mânie şi uitând dragostea cea firească, a scos sabia şi a vrut să lovească pe fiica sa. Ea de frică a fugit, iar Dioscor o alerga ca
lupul pe oaie, având sabia în mâna sa. Apoi, ajungând pe mieluşeaua lui Hristos cea fără prihană,s-a întâmplat în acel loc un munte de piatră, care era ca un perete şi,
neavând sfânta unde să fugă de mâinile si de sabia tatălui său sau mai bine a

muncitorului său, având scăpare numai pe Dumnezeu, către care ridicându-şi ochii cei sufleteşti şi cei trupeşti, ceru de la El ajutor şi apărare. Şi n-a zăbovit Cel Preaînalt, auzind pe roaba sa. Ci degrabă întâmpinând-o cu ajutorul Său, a făcut de s-a despicat în două înaintea ei muntele cel de piatră, precum odinioară înaintea Sfintei Muceniţe Tecla, care fugea de mâinile celor fără de ruşine. Deci, despicându-se piatra, Sfânta fecioară Varvara a fugit în despicătura aceea şi îndată s-a închis piatra la loc după dânsa, dând sfintei cale slobodă ca să se suie în vârful muntelui, unde s-a ascuns într-o peştera de piatră. Iar Dioscor cel mai împietrit decât piatra, nevăzând înainte pe fiica sa care fugea, se mira cum s-a ascuns de ochii lui căutând-o cu sârguinţă multă vreme. Deci, înconjurând muntele acela şi căutând pe Varvara a văzut doi păstori pe munte, păscându-şi oile lor, care o văzuseră pe Sfânta Varvara fugind la munte şi ascunzându-se în peşteră. Suindu-se la dânşii, Dioscor i-a întrebat: “N-aţi văzut pe fiica mea ascunzându-se pe aici?” Unul din pastori, fiind milostiv şi văzând pe Dioscor plin de mânie, vrând să tăinuiască pe fecioara cea nevinovată, a zis: “N-am văzut-o”. Dar celalalt, tăcând, a arătat cu degetul locul unde se ascunsese sfânta. A alergat Dioscor acolo degrabă, iar pe ciobanul care a aratat pe sfănta cu degetul, l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu chiar în locul acela, pentru ca el însuşi se transforma în stâlp de piatră, iar oile lui în lăcuste.
       Dioscor, aflând pe fiica sa în pesteră, a apucat-o şi a început a o bate fără milă şi, trântind-o la pamânt, o călcă cu picioarele; apoi, apucând-o de păr, o trăgea către casa sa pe calea aspră. După
aceea a închis-o într-o casă mică şi întunecoasă, încuind uşile şi ferestrele şi, pecetluindu-le cu pecete, a pus strajă şi o chinuia pe dânsa cu foame şi cu sete. După aceasta s-a dus la ighemonul locului
aceluia, cu numele Martian şi i-a spus toate cele despre fiică-sa, că se leapădă de zeii lor şi crede Celui răstignit. Deci a rugat pe ighemon ca, prin îngrozire de munci, să o înduplece la credinţa cea
părintească. Apoi, scotând-o de la închisoare, a adus-o şi a dat-o în mâinile ighemonului, zicând: “Eu mă lepăd de dânsa de vreme ce şi ea s-a lepădat de zeii mei şi dacă nu se va întoarce iaraşi către
dânşii şi nu se va închina lor împreună cu mine, apoi ea să nu-mi mai fie fiică şi eu sa nu-i fiu tată; iar tu, stapânitorule ighemoane, munceşte-o pe dânsa precum voieşte stăpânirea ta”. Ighemonul, văzând
frumuseţea cea rară a fecioarei, s-a minunat de cuviinţa ei şi a început a grăi către dânsa cu blândeţe, cuvinte bune, laudând frumuseţea ei şi neamul cel bun şi o sfătuia să nu se lepede de legile cele vechi
părinteşti şi să nu fie potrivnică voii tatălui său, ci să se închine zeilor şi întru toate să asculte pe tatăl său, ca una ce are să fie moştenitoarea tuturor averilor lui.
      Sfânta fecioară Varvara, cu prea înţelepte şi blânde cuvinte mustrând deşertăciunea zeilor celor fără de suflet, mărturisea si preamărea numele lui Iisus Hristos şi se lepada de toate deşertăciunile
pământeşti, de bogaţii şi de mângâierile lumeşti, dorind pe cele cereşti. Iar ighemonul o sfătuia pe dânsa să nu necinstească neamul său şi să nu-şi piardă floarea cea prea frumoasă a tinereţilor sale.
Apoi, mai pe urmă, a zis: “O! frumoasă fecioară, fie-ţi milă singură de tine şi te sârguieşte cu osârdie împreună cu noi, să aduci jertfă zeilor, pentru că mi-e milă de tine şi voiesc a te cruţa, fiindu-mi jale a
da la munci şi la răni o aşa frumusete. Iar de nu mă vei asculta şi vei petrece nesupusă nouă, apoi mă vei sili pe mine, chiar nevrând, să te chinuiesc cumplit”. Iar Sfânta fecioară Varvara i-a răspuns: “Eu
pururea aduc jertfă de laudă Dumnezeului meu şi însumi voiesc a-I fi Lui jertfă; pentru ca Acela unul este Dumnezeul nostru adevărat, Care a zidit cerul şi pământul şi toate cele ce sunt într-însele; iar zeii
tăi nimic nu sunt şi nimic n-au zidit, fiind fără de suflet şi nelucrători. Căci pe aceia singuri îi zidesc mâinile omeneşti, precum zice proorocul lui Dumnezeu: Idolii păgânilor sunt argint şi aur, lucruri de
mâini omeneşti. Şi toţi zeii păgânilor sunt diavoli, iar Domnul cerurile a făcut. Aceste cuvinte prooroceşti eu le ascult şi cred într-unul Dumnezeu care este făcător a toate; iar pentru zeii vostri
aceasta mărturisesc, că sunt deşerţi şi deşartă este nădejdea voastră într-însii”.

Sf. M. Mc. Varvara După ce sfânta a grăit aceste cuvinte, ighemonul s-a mâniat şi îndată a poruncit să o dezbrace, pentru care această chinuire era mai grea decât rănile cele grele, căci a pus-
o să stea goală înaintea multor bărbati, care fără ruşine priveau spre goliciunea curatului ei trup fecioresc. Apoi muncitorul a poruncit să o întindă pe pământ şi cu vine de bou să o bată tare, mult timp, încât s-a roşit pământul cu sîngele ei. Şi încetând muncitorii a o mai bate, după porunca ighemonului, a frecat rănile ei cu zdrenţe şi cu
ţesături de păr, adăugând dureri la dureri. Însă toate chinurile acelea care năvăleau mai repede decât vântul şi decât viforul, asupra neputinciosului ei trup fecioresc,

n-au clătinat pe Sfânta muceniţă Varvara, cea tare în credinţă, pentru că era întemeiată pe piatra Hristos, Domnul său, prin care răbda acele dureri amare.
      După aceasta, ighemonul a poruncit să o bage în temniţă, până când va socoti cu ce fel de munci mai cumplite s-o muncească. Deci fiind abia vie de rănile cele multe, Sfânta Varvara se ruga în temniţă
cu lacrimi lui Hristos Domnul, iubitul său mire, ca să n-o lase pătimind acele dureri cumplite şi grăia împreună cu David: Nu mă lasa pe mine, Doamne Dumnezeul meu, nu te depărta de la mine. Ia aminte
spre ajutorul meu. Aşa rugându-se ea şi fiind miezul nopţii, a strălucit o lumină mare, iar sfânta a simţit în inima sa o spaimă şi o bucurie pentru că se apropia Mirele ei cel nestricăcios, vrând a cerceta
pe mireasa sa. Apoi însuşi Împăratul măririi S-a arătat întru slavă negrăită, pe care văzându-l sfânta, o! cît s-a bucurat cu duhul şi s-a îndulcit cu inima! Căutând Domnul spre ea cu ochii blânzi, a zis cu
dulcile Sale buze: “Îndrăzneşte, mireasa Mea şi nu te teme. Eu sunt cu tine şi privind la nevoinţa ta, uşurând durerile tale, pregătindu-ţi pentru acesta răsplătirea veşnica în cămara Mea cea cerească; deci
rabdă pâna la sfîrşi, ca degrab să te îndulceşti de veşnicile bunătăţi, întru împărăţia Mea”. Nişte cuvinte ca acestea grăind către dânsa Hristos Domnul, Sfânta Varvara se topea ca ceara de focul
dumnezeiescului dor şi ca un râu se revarsa cu dragostea către El. Aşa a mângâiat-o Iisus cel prea dulce şi cu dragostea Sa a îndulcit pe iubita Sa, mireasă Varvara şi a vindecat-o de răni, încât nici
urma nu se mai cunoştea pe trupul ei. Apoi s-a dus de la faţa ei, lăsându-i o nespusă veselie duhovnicească. Şi era Sfânta Varvara în temniţă ca şi în cer cu îngereasca dragoste aprinzându-se către
Dumnezeu şi mărindu-L cu inima şi cu gura, dând mulţumire Domnului ca n-a trecut-o cu vederea, ci a cercetat pe roaba Sa, care pătimeşte pentru numele Lui.
Era acolo o femeie credincioasă şi temătoare de Dumnezeu, cu numele Iuliana, care, de când a fost prinsă Sfânta Varvara, o urmărea de departe şi privea la pătimirile ei. Iar când sfânta a fost aruncată
în temniţă, şedea la fereastra temniţei, minunându-se cum acea fecioară tânară, în floarea tinereţilor şi a frumuseţii sale, a trecut cu vederea pe tatăl său şi pe tot neamul său, bogăţiile şi toate bunătăţile,
frumuseţile lumii acesteia şi încă şi sufletul său nu şi-l cruţă pentru Hristos, ci cu osârdie îl jertfeşte pentru El. Apoi văzând ca a vindecat Hristos de răni pe Sfânta Varvara, a dorit ca şi ea să pătimească
pentru Dânsul şi a început a se pregăti pentru nevoinţe, rugând pe Iisus Hristos începătorul de nevoinţe, ca să-i dea şi ei răbdare pentru munci.
       Deci, făcându-se ziuă, au scos pe Sfânta Varvara din temniţă şi au dus-o la necuratul divan, spre a doua întrebare, iar Iuliana îi urma ei de departe. Sfânta Varvara, stând înaintea divanului,
a ighemonului şi a celor ce erau împreună cu dânsul, aceştia au văzut pe fecioară sănătoasă, cu faţa luminată şi mai frumoasă decât întâi, iar pe trup fără nici o rană din cele ce avusese şi s-au mirat.
Apoi ighemonul a zis către dânsa: “Oare, vezi, o! fecioară, câtă purtare de grijă au zeii noştri pentru tine? Iar pe tine, care ieri erai cumplit ranită, acum te-au vindecat şi, fiind slabită de dureri acum eşti
sănătoasă. Deci fii şi tu mulţumitoare spre o facere de bine ca aceasta şi, închinându-te lor, adu-le jertfă”.
      Sfânta a răspuns: “Ce grăieşti, ighemoane? Oare zeii tăi m-ar fi vindecat? Ei, fiind orbi, muţi şi neavând nici o simţire, ei, care nu pot să dea orbilor vedere, muţilor grăire, surzilor auz, şchiopilor
umblare, bolnavilor vindecare, nici pe morţi să-i învieze? Cum au putut aceia a mă vindeca şi pentru ce să mă închin lor? Pe mine m-a vindecat Iisus Hristos, Domnul Dumnezeul meu, care tămăduieşte toate
durerile, iar morţilor le dă viată. Aceluia eu cu mulţumire mă închin şi singură însămi mă aduc Lui jertfă, pe care tu cu ochii tăi cei necuraţi, orbit fiind cu mintea, nu poţi a-L vedea, că nu eşti vrednic”.
      Aceste cuvinte ale sfintei muceniţe au pornit pe ighemon spre mânie şi a poruncit să spânzure pe muceniţă pe lemn şi să-i strujească trupul cu unghii de fier, apoi să ardă coastele ei cu făclii aprinse.
Şi pe toate acestea le răbda Sfânta Varvara cu vitejie, ba încă şi cu ciocanul a fost bătută în cap. Câte a răbdat acea fecioară fiind vie, n-ar fi răbdat nici un bărbat, oricât de tare, de n-ar fi întărit puterea lui
Dumnezeu, nevăzut, pe mieluşeaua Lui.


      În mijlocul poporului, care privea la muncile Sfintei Varvara, sta nu departe Iuliana, cea mai sus pomenită; aceea, privind la pătimirea Sfintei Varvara, plângea şi nu putea a se opri din lacrimi. Apoi, umplându-se de râvnă, a ridicat glas din popor şi
a început a ocărâ tirania cea fără de omenie a nemilostivului ighemon şi a huli pe zeii lor cei păgâneşti. Îndată însă a fost prinsă şi, fiind întrebată despre credintă, a mărturisit că e crestină; pentru aceea a poruncit ighemonul să o chinuiască şi pe
dânsa, ca şi pe Sfânta Varvara. Deci a fost spânzurată împreună cu Sfănta Varvara şi

strujită cu piepteni de fier. Iar Sfânta Mare Muceniţă Varvara, spânzurată în acele munci, şi-a ridicat ochii către Dumnezeu şi a zis: “Dumnezeule, Cel ce cerci inimile omeneşti, Tu ştii că dorindu-Te pe
Tine şi poruncile Tale cele sfinte iubindu-le, cu totul m-am adus Ţie şi dreptei Tale celei Atotputernice m-am încredintat. Deci tu, Doamne, nu mă lăsa, ci cu milostivire caută asupra mea şi asupra Iulianei, care pătimeşte împreună cu mine; întareşte-ne pe amândouă şi ne împuterniceşte, ca să săvârşim
bunăvoinţa ce ne stă înainte, pentru ca duhul este osârduitor, iar trupul neputincios”.
Aşa rugându-se sfânta, li s-a dat lor nevăzut ajutor din înălţime, spre răbdare cu bărbăţie. După aceasta, tiranul a poruncit să le taie sânurile la amândouă, apoi înmulţindu-se durerile cele grele,
Sfânta Varvara, ridicându-şi iaraşi ochii spre doctorul şi vindecătorul său, a strigat: “Nu întoarce faţa Ta de la noi, Hristoase, şi duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la noi; dă-ne, Doamne, bucuria mântuirii şi
cu Duh stăpânilor ne întăreşte, întru dragostea Ta”.
După nişte munci ca acestea, ighemonul a poruncit ca pe Sfânta Iuliana să o bage în temniţă, iar pe Sfânta Varvara, spre mai marea ei ruşine, să o poarte goală, spre batjocură, prin toată cetatea,
îmbrâncind-o şi bătând-o. Sfânta fecioară Varvara cu ruşine acoperindu-se ca şi cu o haina, a strigat către iubitul său mire Hristos Domnul, zicând: “Cela ce îmbraci cerul cu nori şi acoperi pământul cu
negura, ca cu nişte scutece, Tu însuţi o! Împărate, acoperă goliciunea mea şi fă ca să nu fie văzute mădularele mele de ochii păgânilor, ca nu până în sfârşit să fie de râs roaba Ta”. Şi îndată Domnul
Hristos, Care împreună cu Sfinţii Săi îngeri privea de sus la nevoinţele roabei Sale, a grăbit spre ajutorul ei şi a trimis către dânsa un înger strălucit, cu haina în chipul luminii ca să acopere
goliciunea ei. Astfel, fiind acoperită Sfânta Varvara, nu mai puteau ochii păgânilor să vadă madularele ei cele goale şi au întors-o către muncitor. După dânsa a fost dusă Sfânta Iuliana aşijderea goală, prin
toată cetatea, întru priveliştea îngerilor şi a oamenilor. Apoi, văzând muncitorul ca nu poate să le despartă pe ele de dragostea lui Hristos şi să le înduplece să se închine idolilor, le-au judecat pe
amândouă, dându-le spre tăiere de sabie.
Iar pe Dioscor, cel cu inima de piatră, tatăl Sfintei Varvara, nu numai că nu l-a durut inima, văzând muncile cele cumplite ale fiicei sale, până într-atâta împietrindu-l diavolul, dar nu s-a ruşinat
făcându-se singur gealat (chinuitor) al fiicei lui. Căci cu o mâna a luat pe fiica-sa, iar cu cealaltă mână ţinea sabia şi aşa a dus-o la locul de osândă, care era însemnat pe un munte, afară din cetate.
Apoi a fost dusă de un ostaş şi Sfânta Iuliana. Când mergea pe cale, Sfânta Varvara se ruga lui Dumnezeu, zicând: “Dumnezeule Cel fără de început, Care ai întins cerul ca un acoperământ şi
pământul l-ai întemeiat pe ape, Cela ce răsari soarele Tău spre cei buni şi spre cei răi şi dai ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, Tu şi acum auzi-mă pe mine, roaba Ta, care mă rog către Tine.
Ascultă-mă, o, Împărate, şi dă darul Tău la tot omul, care mă va pomeni pe mine şi patimirile mele. Să nu se apropie de unul ca acela boală năpraznică şi moarte neaşteptată să nu-l răpească pe el; pentru că
ştii Doamne, ca trup şi sânge suntem şi lucrul Preacuratelor Tale mâini”. Aşa rugându-se sfânta, s-a auzit glas din cer, chemând-o pe ea împreună cu Iuliana întru cele de sus şi făgăduindu-i a-i împlini
cererea ei. Deci, mergeau amândouă sfintele muceniţe, Varvara şi Iuliana, spre moarte cu mare bucurie, dorind a se dezlega mai degrab de trup şi a merge către Domnul. Ajungând la locul cel
însemnat, mieluşeaua lui Hristos, Varvara, şi-a plecat sub sabie sfântul său cap şi a fost tăiată de mâinile nemilostivului ei tată. Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: Va da spre moarte tatăl pe fiul,
iar, pe Sfânta Iuliana alt ostaş a tăiat-o şi astfel s-a săvârşit alergarea nevoinţei lor. Sfintele lor suflete s-au suit în glasuri de bucurie către Hristos, Mirele lor, întâmpinându-le îngerii şi însuşi Stăpânul lor,
cu dragoste primindu-le. Iar pe Dioscor şi pe Marchian, ighemonul, i-a ajuns năpraznica pedeapsă a lui Dumnezeu, pentru că pe Dioscor, pe când cobora din munte, iar pe ighemon care şedea în casa sa,
tunete şi fulgere din cer lovindu-i i-au ucis şi i-au ars, încât nici cenuşa lor nu s-a mai aflat.
      În cetatea aceea era un bărbat dreptcredincios cu numele Galentian. Acela, luând cinstitele moaşte ale sfintelor muceniţe, le-a dus în cetate şi le-a îngropat cu cinstea ce li se cuvenea. A zidit şi biserică
peste dânsele, în care multe vindecări se făceau, prin moaştele sfintelor cu rugăciunile lor şi cu darul Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, a Cărui slavă este în vecii vecilor. Amin.

 

CONDACELE şi ICOASELE

CONDACUL 1:
Ţie, celei alese de Dumnezeu din neamul slujitorilor de idoli, şi chemată în limbă sfântă ca să ajungi mireasa lui Hristos, noi, cei ce ne izbăvim prin tine din multe feluri de răutăţi şi neputinţe, cântări de
mulţumire şi de laudă aducem ţie, sfântă şi întru tot lăudată mare muceniţă; iar tu având îndrăzneală către Domnul, din toate nevoile ne slobozeşte, ca neîncetat să cântăm ţie : Bucură-te Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos !

ICOSUL 1:
Curăţia cea cinstită şi întru tot iubită de îngeri, fără prihană păzind-o, cinstită Varvara, te-ai învrednicit a fi vieţuitoare împreună cu îngerii, cu care când cânţi în cer cântarea cea întreită lui
Dumnezeu, auzi-ne şi pe noi care cântam ţie pe pământ aceste cântări de laudă:

Bucură-te, ceea ce eşti mai înainte rânduită de la Dumnezeu Tatăl, a închipui patimile Fiului Său;
Bucură-te, ceea ce eşti chemată dintru întuneric la lumina cea adevarată a credinţei şi a darului, de Fiul lui Dumnezeu, care este Lumină din Lumină;
Bucură-te, ceea ce eşti sfinţită cu trupul şi cu sufletul de Preasfântul Duh, Cel ce te-a chemat pe tine;
Bucură-te, că de întinăciunea trupului şi a sufletului te-ai păzit fără prihană;
Bucură-te, ceea ce te-ai logodit pe tine fecioară curată Mirelui Hristos cel născut din Fecioara Maria;
Bucură-te, ceea ce n-ai voit a cunoaşte pe logodnicul cel pământesc pentru că te-ai făgăduit Celui ceresc;
Bucură-te, crinul fecioriei care ai fost crescută în mijlocul spinilor idoleşti;
Bucură-te, floarea curaţiei care ai înflorit sus întru mărirea cea nevestejită;
Bucură-te, ceea ce te îndulceşti de bună mireasmă în grădina lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce te mângăi acolo de vederea Celui mai frumos decât fiii omeneşti;
Bucură-te, ceea ce ai albit hainele tale pe pământ în sangele Mielului;
Bucură-te, ceea ce în cer în hora fecioarelor urmezi Mielului lui Dumnezeu;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

CONDACUL 2:
Văzându-se pe sine sfânta Varvara aşezată de tatăl său intr-un turn înalt, a cugetat întru sine a fi ridicată în cer de puterea lui Dumnezeu; şi punând întru inima sa suire inţelegătoare, adică trecerea de
la întuneric la Lumină, şi de la inşelăciunea idolească la Dumnezeu cel adevărat, a cântat Lui: Aliluia!

ICOSUL 2:
Căutând Sfânta fecioară Varvara să înteleagă ceea ce era de înţeles numai pentru însuşi Făcătorul a toată făptura, vorbea cu mintea sa, zicând: idolii cei intunecaţi cum ar putea să zidească luminătorii cei luminaţi ai cerului, spune-mi? La care prin psalmistul a raspuns aşa: toţi zeii neamurilor sunt demoni; iar Dumnezeu şi Domn, Unul este, Care a făcut cerurile şi toată lumina lor. Deci, minunându-ne de mintea ta, înteleaptă fecioară, grăim ţie unele ca acestea:

Bucură-te, ceea ce eşti cunoscătoare mai mult decât bătrânii slujitorilor idoleşti;
Bucură-te, ceea ce eşti mai înţeleaptă decât înţelepţii lumii acesteia;
Bucură-te, că Dumnezeu ţi-a dat ţie cele neştiute şi cele ascunse ale înţelepciunii Sale;
Bucură-te, că Însuşi Dumnezeu-Cuvântul te-a învatat pe tine adevărata teologie;
Bucură-te, ceea ce cu mintea lui Hristos ai covârşit pe toţi cititorii in stele;
Bucură-te, ceea ce ai văzut cu adevarat crugul cel ceresc mai înainte decât aceia;
Bucură-te, că ai cunoscut în făptura ca intr-o oglindă pe insuşi Făcătorul;
Bucură-te, că în luminătorii cei zidiţi ai văzut pe Lumina cea nezidită;
Bucură-te, că acum de faţa privesti în cer lumina feţei lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce în chip de nepovestit te veseleşti de Lumina Lui;
Bucură-te, stea întelegătoare, prin ale carei raze faţa lui Dumnezeu luminat ca soarele se arată nouă;
Bucură-te, luna întelegatoare, prin care noaptea rătăcirii se lumineaza ca ziua;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînteleaptă a lui Hristos!

CONDACUL 3:
Puterea Celui de sus a fost dată atunci Sfintei Varvara, ca şi oarecând de demult proorocului Iezechiel; faţă de diamant, puternică faţă de toţi inchinătorii la idoli, ca să nu se teamă de faţa lor cea sălbatică, nici să se spăimânte de ingrozirea celui cumplit. Pentru aceia cu indrăzneală striga fecioara cea cu inţelepciune bărbătească; pe Treimea cea întru o Dumnezeire cinstesc şi Acesteia cu credinţă închinându-mă, grăiesc cu mare glas: Aliluia!

ICOSUL 3:
Având Sfânta Varvara înţelepciune dată ei de sus, a alergat către lucrătorii băii ce i se zidea şi, arătând lor taina Sfintei Treimi a poruncit să se facă trei ferestre in baie, zicând: de vreme ce inchinătorii la idoli gură au şi nu grăiesc măririle lui Dumnezeu celui adevărat, măcar pereţii cei de piatră ai acestei băi cu aceste trei ferestre, ca prin trei guri să mărturisească pe Dumnezeul Unul în Sfănta Treime, Cel inchinat şi slăvit de toată făptura. De aceea pentru înţelepciunea aceasta, Sfânta Varvara, primeşte unele ca acestea:

Bucură-te, ceea ce ai inchipuit in baia cea cu trei ferestre taina Sfântului Botez, in numele Preasfintei Treimi;
Bucură-te, ceea ce te-ai spălat pe tine prin apa botezului şi a Duhului şi după aceea şi cu sângele tău cel mucenicesc;
Bucură-te, că prin trei ferestre ai gonit intunericul mulţimii de zei, cel potrivnic Sfintei Treimi;
Bucură-te, că prin trei ferestre ai văzut lumina Sfintei Treimi;
Bucură-te, că prin acele trei ferestre a privit spre tine Soarele dreptăţii, Care a strălucit a treia zi din mormânt; Bucură-te, că prin acelea a răsărit ţie de la Sfânta Treime zi de mântuire;
Bucură-te, ceea ce întotdeauna ai inima ta deschisă către Dumnezeu, Sfânta Treime;
Bucură-te, ceea ce tare ai închis firea ta inaintea celor trei razboinici vrăjmaşi: împotriva trupului, a lumii şi a diavolului;
Bucură-te, că ai aşezat în sufletul tău trei ferestre înţelegătoare : a credinţei, a nădejdii şi a dragostei;
Bucură-te, că tu prin cele trei ferestre aproape de Dumnezeiasca Treime eşti, privind la Biserica trupului lui Hristos cea ridicată in trei zile; Bucură-te, că ţie ţi s-au deschis cerurile de către trei ierarhi îngereşti;
Bucură-te, că pe tine locaşurile cele de sus ale Preasfintei Treimi cu bucurie te-au primit;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos!

CONDACUL 4:
Vifor de urgie mare al tatălui tău, ce sufla cu ingrozire şi cu ucidere, s-a pornit asupra casei sufletului tău, Sfânta Varvara, dar n-a putut să-l clintească, pentru că era întemeiat pe piatra credinţei lui Hristos. Pe care, înteleaptă fecioară, tu nemişcată stând, lui Hristos celui ce te întărea pe tine ai cântat: Aliluia!

ICOSUL 4:
Graiuri nepovestite auzind tatăl tău Dioscor pentru Sfânta Treime, de la tine fiica cea înţeleaptă, ca o aspidă surdă şi-a astupat urechile sale; şi după asemănarea şarpelui celui cu limba înveninată, cu sabie ascuţită s-a pornit ca să te ucidă; dar tu, Varvara, mireasa lui Hristos, urmând Mirelui tău Iisus, care a fugit de sabia lui Irod, ai fugit de sabia lui Dioscor, dorind să intorci intru dragoste părintească mânia inimii lui cea de fiară. Iar noi cu aceste cântări cinstim fuga ta cea cu întelepciune:

Bucură-te, fericită, ceea ce ai fost izgonită din casa cea pământească pentru dreptate;
Bucură-te, cea îmbogăţită întru Dumnezeu, ceea ce te-ai lipsit de bogăţii pentru Hristos;
Bucură-te, că sărăcia ta este împărăţia cerului;
Bucură-te, că ţi s-a gătit ţie comoara veşnicelor bunătăţi;
Bucură-te, mieluşea cuvântătoare, care ai scăpat de cumplita mânie a tiranului lup, alergând către Hristos, Păstorul cel bun;
Bucură-te, ceea ce ai intrat în staulul oilor celor de-a dreapta Lui;
Bucură-te, porumbiţă fără de răutate, care ai zburat de la pământescul corb sub acoperământui cerescului Vultur;
Bucură-te, ceea ce ai aflat ţie acoperământ bun sub acoperământul aripilor Lui;
Bucură-te, preacinstită mireasă a împăratului ceresc, care ai fost gonită spre moarte de ocară de tatăl tău cel pământesc;
Bucură-te, ceea ce cu mărire eşti primită de Domnul slavei Cel fără de moarte;
Bucură-te, solitoarea vieţii care şi nouă de-a pururea ne doreşti asemenea;
Bucură-te, cea cu totul sârguitoare spre rugăciune pentru noi către Dumnezeu;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptă a lui Hristos !

CONDACUL 5:
Stelei celei cu dunmezeiască mergere te-ai asemănat, sfânta mare muceniţă Varvara, ca fugin dinaintea tatălui tău, cu taină l-ai povăţuit pe el spre calea cea dulce către Soarele dreptăţii Hristos-Dumnezeu, Care a răsărit din Fecioară. Însă el, orb fiind cu ochii cei sufleteşti,îndată şi cu cei trupeşti, nu te vedea pe tine fugind înaintea sa, şi tu fugind prin muntele cel de piatră ce se desfăcuse din porunca lui Dumnezeu te-ai ascuns de la ochii lui într-o peştera de piatră, ca din mijlocul pietrelor ca o pasăre să dai glas lui Dumnezeu cântând: Aliluia!

ICOSUL 5:
Văzându-te pe tine păstorii cei ce păşteau oile pe deasupra muntelui ascunzându-te în stânca, se minunau zicând: această mieluşiţă cuvântătoare, de ce lup fuge? Şi numaidecât iată Dioscor cel mai cumplit decât lupul alerga la munte; şi aflându-te pe tine acolo ascunsă, apucându-te de feciorescul tău păr, te trăgea pe cale aspră spre casa lui; pentru aceasta noi credincioşii te întâmpinăm cu laude ca acestea:

Bucură-te, ceea ce te-ai asemănat tânără în munţii Aromatelor;
Bucură-te, ceea ce ai iubit cele de sus mai mult decât cele de jos, punând suişurile întru inima ta;
Bucură-te, ceea ce ai scăpat din groapa cea pierzătoare a închinătorilor la idoli;
Bucură-te, ceea ce ai alergat la muntele închinării Sfintei Treimi;
Bucură-te, ceea ce ai trecut prin piatră fugind de urma celui cu inima de piatră;
Bucură-te, ceea ce ai aflat in mijlocul pietrelor pe Hristos, Piatra care te-a intărit pe tine;
Bucură-te, ceea ce ai intrat in peştera cea de piatră, ca să vezi pe Iisus, Cel ce a fost pus in mormânt de piatră;
Bucură-te, ceea ce acum vezi pe Acela sezând pe Scaunul slavei;
Bucură-te, că perii capului tău sunt rupţi pe pământ pentru Hristos, Cel care păzeşte şi perii capului omului ca sa nu piară;
Bucură-te, ca perii aceia numaraţi sunt de Hristos spre încununarea ta în cer;
Bucură-te, ceea ce ţi-ai vopsit părul cu sângele tău ca şi cu nişte flori;
Bucură-te, că împletirea părului tău cel însangerat s-a întors ţie întru cunună de aur;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînteleaptă a lui Hristos!

CONDACUL 6 :
Râvnind propovăduitorilor purtătorilor de Dumnezeu apostoli ai lui Hristos, înaintea tiranilor ai propovăduit pe Hristos, Dumnezeul adevărat; şi pentru Dânsul chinuri cumplite, adică ruperea cărnurilor, scrjelirea cu unghii de fier, vitejeşte ai răbdat, Sfânta Varvara. Şi în temniţă fiind închisă, într-însa ca intr-o cămară pentru Hristos ai săltat, cântând: Aliluia!

ICOSUL 6 :
Hristos Domnul, Care a strălucit in inima ta lumina cea adevărată a cunoştinţei de Dumnezeu, ca un Mire iubit al tău, la miezul nopţii a vesit către tine, mireasa Sa cea fără prihană, şi cu dragoste te-a cercetat, tămăduindu-te de răni, şi cu strălucirea feţei Sale a veselit sufletul tău in chip de negrăit; iar pe noi credincioşii ne-a învăţat a cânta ţie unele ca acestea:

Bucură-te, ceea ce ai fost bătută fără milă pentru Hristos, Cel ce a răbdat bătaie;
Bucură-te, ceea ce ai bătut pe vrăjmasul cel nevăzut prin răbdarea bătăilor;
Bucură-te, ceea ce ai purtat rănile Domnului tău pe trupul tău;
Bucură-te, ceea ce te-ai vindecat de toate rănile trupului tău prin Însuşi Domnul;
Bucură-te, că Însuşi Domnul, Lumina lumii, fiind tu în temniţă ţi S-a arătat;
Bucură-te, că Însuşi Domnul, Doctorul sufletelor şi al trupuriior, fiind tu bolnavă te-a cercetat;
Bucură-te, ceea ce prin temniţa cea pământească ai intrat luminată în cămara cea cerească;
Bucură-te, ceea ce din sângiuirile tale ai ţesut ţie haină de nuntă;
Bucură-te, ca prin tine păcătoşii de multe răni se vindecă;
Bucură-te, ca prin tine de toate bolile se însănătoşează cei ce te cheamă pe tine cu credinţă;
Bucură-te, dezlegătoare grabnică a celor incărcaţi de păcate;
Bucură-te, vindecarea cea bună a celor foarte răniti;
Bucură-te, Varvara, mireasa cea preaînţeleaptî a lui Hristos!

CONDACUL 7 :
Vrand nebunul tiran să dobândească dorirea sa, s-a ispitit ca prin cuvinte amăgitoare să te intoarcă pe tine, Sfânta Varvara, de la Dumnezeul cel adevărat către înşelăciunea idolilor; iar tu, ca o înţeleaptă fecioară, ai răspuns lui zicând : mai lesne vei face diamantul moale ca ceara, decât a mă intoarce pe mine de la Hristos Dumnezeul meu, că pe Dânsul împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, un Dumnezeu adevărat Îl mărturisesc, Îl slăvesc, Îl laud şi cânt Lui: Aliluia!

ICOSUL 7 :
Arătat-a cumplită mânie tiranul cel fără de omenie şi cu chipul de fiară, Sfântă Mare Muceniţă Varvara, când a poruncit să te spânzure pe lemn, şi cu unghii de fier să sfâşie trupul tău, şi cu făclii aprinse să ardă coastele tale, înca şi cu ciocan să te lovească peste cap; de rabdarea ta minunându-ne, cu bună cucernicie te fericim cu laude ca acestea:

Bucură-te, că pentru Hristos cel răstignit pe Cruce ai fost spânzurată pe lemn;
Bucură-te, că ai fost

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *