LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Leoaica adolescentă

Share

A salva sălbăticia nu se referă doar la animale vânate şi vândute ilegal. Poţi salva sălbăticia unui mod de viaţă uman. Poţi salva un copil, care nu ştie să iasă din sălbăticia sa, pentru a-şi afla bucuria de a trăi.

Nu ştim pe ce căi se impregnează modelul în sufletul de copil. Se întâmplă ca viaţa noastră calmă, cu stimuli moderaţi, să nu-i placă unui adolescent. Modul de viaţă al tatei mi-a devenit model abia după moartea sa. Şi ce împăcare, ce împrietenire grozavă în noaptea privegherii lui, când a binevoit să mi se arate sub forma unui copăcel de lumină!

Modelul este marea iubire a copilăriei, deci e clar că pentru fetiţa pe care o cresc, acesta este L. Ca şi el, ea vrea să trăiască singură, cu prietenii lui. De fapt, doreşte să fie în viaţa lui, oricât de la margine, numai să-l vadă, să schimbe priviri. Orice, în afară de asta, devine ţinta distrugerii ei.

Vreau să mă reîndrăgostesc de fetiţă, acceptându-i sălbăticia. Să nu mă mai tem de muşcătura ei, de sfâşierea inimii, la care mă supune zilnic, negându-mi dragostea şi confundând-o cu o milă jignitoare. Poate îi voi răspunde într-o zi adolescentei:

-Ştiu de ce-mi spui că te urăsc, fiindcă vrei să fiu fiară, să fiu ca tine. Sunt gata să învăţ limba ta de fiară, numai să mă laşi să alerg alături, prin sălbăticia ta. Vreau să mi-o arăţi! Să fim două leoaice surori, să urlăm împreună! Apoi să căutăm o cale de a putea trăi în lumea omenească, fără să-ţi fie extirpată sălbăticia. Vei lăsa leoaica să alerge în grădina ta interioară, fără ca nimeni să ştie de ea, iar tu vei coborî acolo doar când vei dori să te regăseşti, să scapi de teatrul pe care lumea îl joacă cu tine şi îl pretinde de la tine. Vreau să fii fericită, atâta tot. Fără să faci rău, fiindcă ţi-ai supăra Îngerul şi n-ai nevoie să fii părăsită şi de el.

Marele ascet sfântul Antonie n-avea altă carte decât cerul şi pământul, contemplându-le.

Copile drag, aş vrea să-ţi pot contempla sălbăticia, să accept că ea face parte din natura ta, ca să nu mai sufăr că nu găsesc o cale de a te îmblânzi, pentru ca şi viaţa mea să poată continua lângă tine. Crizele, răstelile tale, judecăţile strâmbe la care mă supui, aproape mă ucid. În ziua când m-a luat cu ameţeală şi am căzut (pe-atunci nu eram încă antrenată să rezist, să supravieţuiesc sălbăticiei tale), ai continuat să mă insulţi fără milă, încă un sfert de ceas, deşi eram la pământ, până când sufletul aproape mi s-a desprins. Încearcă să cântăreşti puţin:

Mi-e greu să-ţi dau, leoaico, singura halcă de mâncare pe care o vrei zilnic: inima mea. Nu e mai simplu să ne împrietenim? De ce să ajungi într-o cuşcă cu gratii?! Crede-mă, ştiu ieşirea din labirint… Măcar pentru asta, merită să mă cruţi.

Cât despre mine, mă rog Tatălui Ceresc să-mi prepare inima ca să pot suporta oricâte scuipări, oricâte obrăznicii şi sfâşieri din partea copilului adolescent, astfel încât să nu-mi apară prea devreme ispita eliberării lui în sălbăticia cea mare a lumii.

Din păcate, de acolo, nu ar mai fi întoarcere…

 

Elena Frandeş

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up