445 de ani de la rezidirea Bisericii Mănăstirii Prislop de către Zamfira

Eveniment aniversar de foarte mare importanţă în Ţara Haţegului

1564-2009: S-au împlinit 445 de ani de la rezidirea Bisericii Mănăstirii Prislop de către Zamfira – fiica lui Moise Voievod Basarab

La mijlocul secolului al XV-lea în Regatul Ungariei, supus sultanului, pentru pribegii Ţării Româneşti mijloacele de trai fură şi mai grele iar oamenii stăpânirii şi-au pus în gând să schimbe credinţa oamenilor. Egumenul Christofor de la Mănăstirea Geoagiului, după o călătorie ce o făcu prin părţile Haţegului, făcu şi o vizită domniţei Zamfira la castelul Stremţ pentru a-i spune că află acolo că schitul de lemn ridicat de Sfântul Nicodim, în trecerea prin Ardeal, este o paragină. Se află aşezat pe locul numit Cumpăna Apelor, între Valea Cernei şi Valea Haţegului. Îi mai zice şi Prislop. Adică trecere. Puţine mănăstiri şi schituri româneşti se pot mândri cu frumuseţea peisajului de aici. Mă gândeam, spune egumenului Christofor, că ce nimerit loc ar fi pentru o mănăstire ortodoxă acest colţ de ţară. Zamfira se va gândi la refacerea Mănăstirii Prislop. Având o stare materială excepţională, şi urmând pilda înaintaşilor săi din Ţara Românească, ctitori de lăcaşuri sfinte, Zamfira se va fi gândit la refacerea Mănăstirii Prislop, mai ales că Transilvania nu avea atâtea mănăstiri mari, centre de cultură, cum erau în ţara ei de origine. Cronica rimată „Plângerea sfintei mănăstiri a Silvaşului” relatează acest fapt prin următoarele versuri: „Atunci Dumnezeu bine au voit/ Şi eu a doao oară m-am înoit/ De o doamnă mare şi vestită,/ Zamfira, cea pururi pomenită,/ Fata lui Moisi Voievod din Bucureşti/ Din neamul marilor Basarabeşti…”.

Biserica se va înălţa văzând cu ochii. Creştea în fiecare zi sub mâna meşterilor veniţi din ţara Sfântului Nicodim, cât şi sin ţara părinţilor domniţei Zamfira. Se arăta ochilor mândră ca şi cele din Moravia sârbească sau de la mănăstirile Vodiţa şi Tismana, prezentând înrudiri cu biserica schitului Ostrov din Călimăneşti, cu cea din Stăneşti şi cu bolniţa Coziei, adică în plan triconc, cu turlă pe naos.

Mulţi români primiseră curaj să se ducă la biserică, sub ochiul duşmănos al celor care nu erau de acord cu existemţa cultului ortodox.

Odată cu ridicarea mănăstirii Prislop de la Silvaşu se simţea o adiere de pace şi de îngăduinţă nemaisimţită de multă vreme prin acele locuri. Li se părea oamenilor că nu vor mai avea de atunci înainte silnicie din partea celor puternici, dacă o domniţă valahă venea să-i ocrotească şi să le ridică o mănăstire mai mândră decât toate de până atunci.

După terminarea bisericii, părintele Eftimie, cel care a scris cronica în timpul lui Lăpuşneanu, puse să se sape cu litere slavone pisania: „Această sfântă mănăstire, cu hramul Sfântului Ioan Bogoslov, s-au zidit din temelie de blagocestiva doamnă Zamfira, fiica blagocestivului domn Io Moise Voevod Basarab din Bucureşti, la anul 7072 (1564)”.

Biserica a fost împodobită atunci cu fresce, aspect care se observă până azi deasupra uşii de intrare în biserică lângă icoana hramului unde se menţine clar o porţiune dintr-un prim strat de zugrăveală. Chiar şi în „Plângerea sfintei mănăstiri a Silvaşului” se relata că noua biserică era „prea foate înfrumuseţată”.

Zamfira rămâne o figură de seamă în istoria mănăstirii Prislop prin lucrările de rezidire, împodobire şi înzestrare, fiind considerată a doua ctitoră. Cu refaceri ulterioare, biserica zidită de ea dăinuieşte până azi. Cele mai semnificative şi mai ample reparţii făcute de părintele Arsenie Boca, stareţul mănăstirii, au respectat strict planul şi înfăţişarea vechiului monument. Continuând opera de înfrumuseţare şi îmbunătăţire materială, părintele Arsenie Boca este considerat al treilea ctitor al mănăstirii Prislop. Astăzi, maica stareţă Elena Pavelida Munteanu, licenţiată în teologie – după terminarea liceului teoretic şi seminarului monahal complet, stăruie în faptă bună şi folositoare adăugând şi înfrumuseţând noi clădiri, sporind zestrea mănăstirii Prislop – osteneala sa încurajând reluarea şi sporirea vechilor activităţi culturale specifice mănăstirilor româneşti.

Prof. Gheorghe I. Drăghici-Slăvuţescu