LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

50 de bani: pretul unei vieti!

Share

Am primit de la un cititor urmatorul text, care contine o idee extroardinar de simpla si de eficienta:

Stimata redactie,

As vrea sa va supun atentiei 2 fapte deosebit de grave care se intampla in Romania zilelor noastre. Va scriu in ideea nu de a rezolva dvs. una din aceste probleme (pentru ca nu aveti posibilitatea) ci de a face dvs. insiva un apel catre conducerea Bisericii pentru ca un mitropolit sau un episcop (pe care il cunoasteti mai bine) sa preia aceasta inititiva.

Una din cele 2 probleme mentionate este avortul, si e mai complicat de rezolvat. Cea de-a doua, pe care o putem rezolva si chiar e de datoria noastra s-o facem, este problema acelor oameni, dar mai ales copii, care au nevoie de zeci si sute de mii de euro pentru operatii ce nu pot fi efectuate in Romania. De multe ori statul nu le acorda nici un ajutor si sunt lasati la voia intamplarii. Unii dintre ei apeleaza la emisiuni de genul celei intitulate „Dansez pentru tine”, care au o latura umanitara, dar si una publicitara.

Regret s-o spun, dar am trimis cu ceva vreme in urma, cateva mail-uri pe aceasta tema atat Patriarhiei, cat si Episcopiei Ramnicului, la care nu am primit nici un raspuns, nici macar unul formal.

Facusem un calcul simplu, aproximativ: daca in Romania sunt circa 20 milioane de cetateni, iar 4% participa in mod obisnuit la slujba, inseamna ca vorbim despre 800.000 de credinciosi practicanti. Daca acestia ar dona in fiecare duminica 50 de bani, am obtine o suma de aproape 100.000 de euro. Deci in fiecare duminica am putea salva o viata. De ce nu o facem?

Desi unele cazuri sunt facute publice la televiziuni, totusi sumele necesare nu sunt stranse la timp, iar ei se sting. Sunt ucisi in primul rand de nepasarea noastra. Daca Biserica in intregul sau (adica noi) i-am ajuta, atunci si ei si noi ne-am putea mantui din moarte.

Exista un noian intreg de indemnuri : „Mila voiesc, iar nu jertfa”, „Fiti milostivi, precum si Tatal vostru milostiv este”, „Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui”, „Mila biruieste inaintea judecatii”, „Cate ati facut unuia dintre acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut”, „Credinta fara fapte, moarta este” si marea porunca „Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti”, adica, inteleg eu, „transpune-te in situatia lui, simte durerea lui si actioneaza in consecinta”.

Sunt oameni care doneaza dupa posibilitati, dar e nevoie de cineva care sa coordoneze si sa incurajeze acest efort. Fara un pastor, turma e risipita.

Da, Catedrala Mantuirii Neamului trebuie construita. Nu vreau sa ma situez nici de partea acelor ucenici care au criticat-o pe femeia care L-a uns cu mir scump pe Iisus, spunand ca se putea vinde si banii sa fie dati saracilor, nici de partea celor care urasc Biserica, icoanele, Crucea si nu vad cu ochi buni construirea Catedralei. Insa „Dumnezeu nu locuieste in temple zidite de maini omenesti”, templul Sau trebuie mai intai zidit in inimile oamenilor, altfel exista riscul ca aceasta Catedrala sa fie pustie intr-o zi, iar aici ma refer in primul rand la pacatul avortului care continua sa fie o rana deschisa a tarii noastre.

Imi cer iertare pentru timpul pe care vi l-am rapit si va multumesc pentru atentie.

Ioan

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *