LOADING

Type to search

De dincolo de ger

Ortodoxie si traire

De dincolo de ger

Share

Cum vom vorbi despre Hristos, dacă nu ne-am întâlnit cu El? La final, să avem o singură vină: aceea că L-am iubit prea mult. 

Suntem deficitari la decodificarea mesajului plin de dragoste. Avem dificultăți de înțelegere a poruncii divine. Suntem deficitari, deși vedem. Suntem deficitari, deși auzim. Vedem bine, auzim bine. Vedem minuni zi de zi. Auzim despre iubire zi de zi. Dar uneori rămânem împietriți, blocați în detalii fără rost.

Sfinții sunt luceferi ai credinței ai lumea de azi. Ce bine este să îi cunoaștem pe acești oameni deosebiți, să ne hrănim din învățătura lor. Sfinții sunt mari dascăli și ierarhi. Învățătura lor cuprinde delimitarea clară dintre păgânism și creștinism. Lucrarea duhovnicească presupune o dăruire totală, să nu reții nimic pentru tine. Sfinții nu mai trăiesc pentru lume, ei trăiesc pentru Hristos. Teologia sfinților clarifică lucrarea mântuitoare în Biserică, prin iubire. Sunt norme pentru cei ce vor să fie mereu aproape de Dumnezeu, printr-o renunțare totală la tot ce ne separă de El. Sfinții par ca nebuni în fața ateilor, deoarece nu își găsesc fericirea în materie. Greu de înțeles la început, dar excepțional de experimentat și acum și în veșnicie.

Credința aduce pacea acolo unde era tulburare, aduce iubirea acolo nu se găsea decât ură, aduce speranța acolo unde exista doar deznădejde. Cât de binefăcătoare este credința! Sursă de căldură pentru inimile noastre reci. Credința sfinților este modelul care ne îndeamnă la mai multă iubire față de Dumnezeu. Când “nu știm ce să facem”, să îi chemăm pe sfinți. Ei ne vor răspunde și ne vor transmite mesajul divin. Nu vom auzi neapărat ceva plăcut la auz, dar sigur ceva folositor pentru mântuire. Nu e atât de greu încât să renunțăm. Asta e o intoxicare a viclenilor neprieteni, care exagerează minciuni. Dar Duhul Adevărului ne dă curaj și alungă duhurile răutății. Nu există alternativă pentru a găsi fericirea veșnică. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Credința alungă partea horror din viața noastră, convertind frica în iubire. Este lucrarea harului în inimile care doresc să recepteze lumina și să scape de beznă. Iadul trebuie evitat conștient. Trebuie să te lupți ca să scapi. Raiul se ia cu asalt, nu cu moleșeală. În Rai nu intră cei indeciși, cei care tărăgănează decizii, ci cei hotărâți să iubească o veșncie. Asta cu plictiseala este o păcăleală relativ nouă, care deja nu mai ține pentru cei sinceri. Dacă te încrezi în Cel ce pe Care Îl iubești, El nu te va dezamăgi. Un credincios nu poate fi hipnotizat de amărăciunile ambalate în aur. Iar dacă mormântul Lui e gol, ce mai contează restul?!

www.parohiaodobesti.ro

De obicei, diagnosticul este o veste foarte proastă. Vestea Bună este că există tratament. Cea mai gravă boală este mândria: GÂNDUL CĂ EȘTI SMERIT ÎNDEAJUNS. Să nu credem că dacă a trecut mult tinp de la comiterea unui păcat, acesta s-a prescris de la sine, s-a iertat fără pocăință. Nu timpul iartă, ci Pocăința. Ne plângem că nu avem credința primilor creștini, dar nu avem nici un obstacol care să ne împiedice să o avem, dacă chiar vrem. Tristețea este fastă doar dacă se naște din căința pentru păcate.

Cupa este ridicată de către cei victorioși: Mântuiește, Doamne, poporul Tău! zice preotul, înălțând POTIRUL BIRUINȚEI, după împărtășirea credincioșilor. 
Nu e suficient să ai dreptate, trebuie să fi drept. Fără altar am fi mutilați, lipsiți de acțiunea noastră centrală.

Iadul este lipsa iubirii. Este răzvrătire. Fără sfârșit și fără căință. În orice joc corect, poți să și pierzi. Există suflete care nu se vor mântui. Porțile iadului sunt zăvorâte pe dinăuntru. Dar unii pur și simplu nu vor să fie iertați. Fără voia lor, sufletele nu pot fi mântuite. Infernul din care suntem izbăviți este osândă (nimicire, excludere). Binecuvântații merg într-un loc PREGĂTIT DINAINTE PENTRU EI (Matei 25), în timp ce respinșii (blestemații) ajung într-un loc ce nu fusese gătit pentru om, ci pentru îngerii căzuți. A ajunge în iad înseamnă a fi izgonit din umanitate. Avem speranța că vom scăpa de boxa acuzaților.

Nu există scurtătură (cale facilă). Orice alee care ne abate din drum este, de fapt, o înfundătură. Doar Dincolo începe fericirea autentică. Acolo, tristețile de aici vor fi uitate. Când ne-a dat porunca iubirii, Hristos chiar asta a vrut să spună (nu a fost vag în termeni). Imaginea salvării: o fecioară evreică în genunchi!!! Degeaba avem la îndemână o grămadă de argumente, dacă nu avem iubire în noi. Autorii Vechiului Testament Îl iubesc pe Dumnezeu, deși Acesta încă nu Se întrupase, nu murise pe cruce și nu înviase pentru ei...

Marius MATEI
Viata mea in Hristos
Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1
Previous Article

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *