LOADING

Type to search

Adapostul

Ortodoxie si traire

Adapostul

Share

Nu sunt singur. Fiind eu in culmea pacatului, Agnus Dei ma asteapta iubitor. Nu imi impune sa nu mai faradelegiuiesc, dar imi propune libertatea harului. Ma imbraca in haina de lumina. Imi da o umbrela miraculoasa, sa ma protejeze de improscarea malitioasa a noroiului. Nu imi promite croaziere intru desfatarea simturilor, ci Destinatia zdrobirii mortii. Ma scutura de poleiala carbunelui de ura si ma cheama catre carbunele incandescent.

Privesc drumul pestilor in apa. Simbolul s’a adeverit. Acum e Real. Ma inchin Celui ce Este IHTHYS, care ne incrusteaza Legea in inimi si ne ofera Scriptura si Euharistia ca hrana, nu foto-citindu-le, ci impropriindu-ni-le. Faptele bune ale crestinului nu trebuie expozitionate fariseic, ci tainuite, pentru a le creste valoarea. Nu vreau nici in ruptul capului sa fiu exclus din Popor Crestin, singura familie unde simt iubirea divina si iertarea adevarata.

Cu un strop de dragoste poate incolti un regat al florilor filantropiei. Cu o samanta de bunavointa rasare un curcubeu al fericirii. Ce e iadul dupa Inviere: o sperietoare de ciori intr-un lan de floarea-soarelui. Un prieten imi reteaza vorbele. Zice: “exista viata si inainte de moarte”. Un slogan carpe diem ajustat mileniului tehnologiei. Prin simpla inlocuire a lui “dupa” (dupa moarte…) cu antonimul sau, a recreat pozitivismul ateu: pretinde ca are “secretul” intr-o pseudo lume fara divinitate definita. Sigur, exista viata si inainte de moarte, dar nu in intelesul ca poti face orice, ca nu ai cui sa dai seama; ca doar cine mai crede in pedeapsa si in ingeri rai?!

Pe peretele bisericutei in care ma rog este o sagetuta cu o inscriptie: “Spre adapost”. Corect ar fi fost sa scrie doar “adapost”, cu referire la menirea locasului de cult. Doar aici, la UPU ne putem trata de boala secularismului. Rainer Maria Rilke are dreptate: “Dacă cotidianul ţi se pare sărac, nu-l acuza pe el. Acuză-te pe tine şi spune-ţi că nu eşti suficient de poet pentru a evoca bogăţiile lui. Căci pentru creator nu există nici indiferenţă şi nici un loc sărac şi indiferent. Ca un om să iubească pe altul e probabil cea mai grea sarcină care ne-a fost încredinţată, sarcina supremă, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu… iubirea e un imbold pentru fiecare să se desăvârşească, să devină o lume el însuşi de dragul cuiva. Când oamenii vor începe să te laude, să-ţi schimbi numele, pe care să-l cunoască numai Dumnezeu, ca să te poată chema noaptea”.

Si ce frumos ne aminteste Sf. Grigorie de Nyssa (unul dintre preferatii mei): ,,Noi Îl numim pe Dumnezeu Tata, dar El ne-ar putea răspunde : Dacă tu ai fi fiul meu, ar trebui ca viata ta să fie după însusirile Mele. Altfel, Eu nu recunosc în tine icoana Fiinţei Mele. Viaţa veşnică şi veselia negrăită din ceruri o dăruieşte harul Duhului, dar vrednicia de a primi darurile şi de a se bucura de har o dă dragostea de osteneli a credinţei. Sufletul care se uneşte cu Dumnezeu nu se mai satură de ceea ce gustă. Cu cât se umple mai mult de gustare cu atât se aprinde mai mult de dorinţă.”

Marius Matei

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *