LOADING

Type to search

Adevăratul chip al Libertății

Ortodoxie si traire

Adevăratul chip al Libertății

Share
  Năzuințele omenești purtate sub adumbrirea binecuvântării dau sufletului întărire și podoabă nepieritoare. De aceea mulți dintre cei ce nu s-au bizuit pe sine în vreo alegere, luând sfat au putut rămâne nevătămați de orice pricină, păzindu-se în mod chibzuit să nu nesocotească binele. Adesea mișcarea necuvioasă a unei năzuințe duce inima omului în ruină, prăpădește liniștea, strică pacea lăuntrică, dar mai mult de-atât vatămă cugetarea celor de aproape. Clipă de clipă, ceas de ceas, pe marea învolburată a socotințelor de tot felul corabia vieții omenești plutește cu rânduială sau fără de rânduială, deprinzând din mers meșteșugul călătoriei.
În această plutire pe apele cele lunecătoare ale dorințelor trupești și sufletești voim a înțelege până unde se întinde oceanul larg al libertăților noastre și ce este de fapt Libertatea ?! Avem aici de-a face cu pustiul unui naufragiu deliberat – care să nu împiedice în nici un fel vreo mișcare – sau vrem a crede că natura însăși a libertății se poate restrânge prin orientarea trebuincioasă către un țărm anume. În paradigma acestor două alternative vedem cum libertatea pe care o presupunem se deosebește de Libertatea cea purtătoare de sens: prima, nerestrictivă sub aspect moral, sfârșește în relativitatea pierderii consistenței oricărei rațiuni; cea de-a doua, mărginită de reguli, călăuzește de fapt spre rațiunea pentru care există.

               Legat de înțelesurile Libertății, Sfântul Apostol Petru avea să spună: “Trăiţi ca oameni liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii!” (1 Petru 2,16). Omul, prin firea sa, a fost creat ca ființă liberă, stăpânitoare de sine, împrumutându-și libertate din însăși Libertatea lui Dumnezeu. A fi liber, însă, nu înseamnă a fi în afara rațiunilor existențiale, ci înlăuntrul acestor rațiuni. Libertatea este o însumare dinamică de puteri și daruri care concură la descoperirea orizontului persoanei în sens moral. Libertatea contextualizează legătura persoanei cu existența creată sau cu lucrurile care îl susțin, precum și legătura sa de conștiință cu celelalte persoane în care își poate regăsi propriul chip al vocației, al iubirii, al năzuințelor sale. Libertatea este o multitudine de alegeri motivate moral care coincid cu alegerile lui Dumnezeu. Doar în acest sens putem spune că libertatea se deschide spre nemărginire, dar și spre o cuprindere absolută în același timp, dacă voința alegerii omenești afirmă în sine voința nemărginită și absolută a lui Dumnezeu. Astfel alegerea omenească se sprijină pe un temei asigurator care o poate certifica din punct de vedere moral. În afara acestei certificări nu poate exista Libertate, ci doar robia unei autodeterminări relative viciată moral. Prin natura sa creată, firea omenească nu își poate însuși atributul autodeterminării absolute pe care numai Dumnezeu o poate avea, ci își poartă cu sine taina călăuzirii spre țărmul descoperirii Libertății de a-L iubi pe Dumnezeu, în care își regăsește plinătatea oricărei năzuințe și al oricărui sens.
Libertatea  umană  nu  este  o  libertate  absolută, situată în afara oricărei determinări posibile, ci este o libertate mijlocită de însăși modelul asemănării ei după chip cu Libertatea lui Dumnezeu. Idealul Libertății celei adevărate este unirea voinței omenești cu dorirea lui Dumnezeu pentru om, în iubire. Cu alte cuvinte, înțelesul desăvârșit al Libertății este iubirea lui Dumnezeu și înrâurirea acestei paradigme a iubirii lui Dumnezeu asupra lumii. Sensul suprem al Libertății este acela de a-i iubi pe ceilalți cu iubirea cu care Dumnezeu i-a iubit, de a voi pentru tine ceea ce Dumnezeu a voit pentru tine; de a dori celor de aproape ceea ce Dumnezeu a năzuit pentru ei.
Omul  eliberat de  prigoana  sinelui, adică  scos din silnicia  unei autodeterminări  egoiste,  ori izbăvit  de povara vreunei legi exterioare naturii sale, așază în propria conștiință de sine – prin părtășia sa cu Dumnezeu – criteriul unei libere consimțiri în stare să-l asemuiască în dorire și lucrare cu Dumnezeu însuși. Acesta este chipul de taină al sfințirii omului: libertatea sa de a consimți Libertății lui Dumnezeu. Astfel libertatea umană nu se afirmă ca o libertate după fire, ceea ce l-ar apropia și mai mult de păcat și de moarte, ci se afirmă ca o Libertate prin conlucrare cu Libertatea asiguratoare a lui Dumnezeu. Libertatea de a voi asemeni lui Dumnezeu este o Libertate circumscrisă garanției asiguratoare a voinței lui Dumnezeu, prin aceasta afirmându-se ca Libertate creatoare. Dumnezeu nu siluiește voința nimănui, ci doar dorește să ni se descopere pentru ca noi să-L putem înțelege. Dumnezeu nu voiește să fie ascultat, ci vrea să fie înțeles! De aici mai departe urmează unirea noastră cu El în aceeași voință a făptuirii Binelui.
Pentru aceasta, mare minune este să deprinzi conștiința de a dori ceea ce Dumnezeu voiește, adică să poți rosti cu mintea întreagă și cu inima încredințată: Doamne, fie voia Ta !                                                                                                          
Lucian Grigore

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *