LOADING

Type to search

Adevărul eliberează (II)

Ortodoxie si traire

Adevărul eliberează (II)

Share

Noe s-a însemnat cu semnul crucii și, cu un ultim suspin, a dat drumul porumbelului, în speranța că va găsi uscatul. O zi întreagă a făcut huluba roate-roate pământului, când, în lumina dulce a nadirului, zărise o Maică, ducând în spate un prunc de-o frumusețe dezarmantă. Maica înfipse ramura de măslin în ciocul păsării, iar aceasta s-a întors la stăpânul ferecat în arcă. La vederea ei, Noe s-a umplut de Duhul, strigând:
– Bucură-te, cea cu har dăruită, pământul celor vii și pacea întregii făpturi.

…și iarăși m-am uitat în morminte, am văzut oase goale și fiare vechi, și am zis: oare cine este bogatul sau săracul, șoferul de BMW sau de Dacie?

Dispoziții din Epanagoga lui Vasile I Macedoneanul, date în 885, pe când stătea la umbră sub nucul din spatele Porții de Bronz:

«Tot cetățeanul are voie, începând de astăzi, să critice pe toți preoții (mai ales pentru mașinile lor), numai după ce trec de examenul la Bizantinologie cu acad. Emilian Popescu. Nota minimă: 6.

Nu mai judeca pe babele care se târăsc în genunchi la Nicula, atâta vreme cât singura data când ai îngenucheat a fost atunci când ți-ai scos șlapii de sub pat.

De nu crezi în ăl-de-sus, ori ai alte convingeri metafizice, arată-ne că ești cetit și chibzuit. Altminteri, nu ești cu nimic mai presus decât religiosul cu un RPG îndreptat spre atei».

Așa grăit-a Zarathustra:

Fericit e omul care, atunci când zărește un crâmpei de frumusețe, scoate mirarea din inimă, nu smartphone-ul din buzunar.

Absolut tot ceea ce s-a scris în cărțile de teologie despre bunătatea și frumusețea lui Dumnezeu, a fost mărturisit cu mult timp înainte de ramura teiului clătinată în briza dimineții, și de mierla așezată pe ea ca într-o strană.

Ața roșie la mâna pruncului îl păzește pe acesta de rele, tot cam atât cât apără vulpea cotețul găinilor.
Amu’ serios. Și-l închipuie careva pe diavol zicându-le partenerilor lui de afaceri: «- Bă, băieți. Fiți pe fază. Pe ăsta nu-l ispitim că are ață la mână».
Pune-i cruce la gât. Dracu’ nu fuge de culori.

Corbii profetului Ilie – prima firmă de catering din lume.

Selecții din schița pentru predica de duminică, pregătită de motanul exeget Lumânărel:

– iubește-l pe câine ca pe tine însuți; și pe șoarece, mai vârtos;
– dezlegările la pește sunt permise doar celor care alăptează sau sunt plecați în misiune la hambarul cu porumb;
– nu mai este voie să-i trezim pe oameni mai devreme de ora 2:00. După ora asta, trageți cu patimă de cearșafuri;
– doar prin credință în palma omului, mâța va fi mângâiată pe creștet și pe coadă;
– dacă-ți cere stăpânul să mergi cu el un kilometru, măcar fă-te că te pornești; dacă-ți trage o mătură pe spate, tu întoarce-te și pe burtă; de îți cere să te dai jos de pe canapea că lași păr, tu mergi de miaună lângă aspirator. Așa îți vei lua plata ta.
– realizarea unei colecte pentru pisicile din satul vecin, care au rămas fără lăptic din cauza secetei;
– nu uitați, frați și surori feline, să ridicați cât mai sus coada la rugăciune, fluturând-o cu grație printre picioarele stăpânului.
– miaună și vei primi, zgârâie și te vei osândi.

În viața unui preot
e o mare bucurie să zidești o biserică,
să cununi pe cei care au fost botezați de mânuța ta,
să vezi la liturghie poporul cum se roagă cu inimi plânse,
dar…
cea mai mare împlinire
e să-ți ții femeia strâns în brațe,
în timp ce pruncii se prăpădesc de râs jucându-se cu mâțele,
și greierii cântă vecernia.
Din interiorul acestei îmbrățișări curge totul.

Nu căutați argumente biblice pentru cinstirea Maicii Domnului. E deja înscrisă în codul genetic.
🙂

La supermarket. Pă rampa dă lansare, numărând de la casă, e un domn, după el un băiețel de aproximativ opt ani, cu o punguță de fistic la vrac, și o familie, cu doi copii așezați simetric în interiorul căruciorului de cumpărături. Apoi eu. Observând că domnul nu îl lasă pe kinder să intre în față cu fisticu’, stimații soți au început să-și spună unul altuia, bătând șaua să priceapă macaraua:
– Uite, bre, vezi ce înseamnă să n-ai copii acasă. Bietul copil…
Domnul le-a aruncat o privire blândă, și și-a văzut de drum.
No, acuma’ aș dori să întreb ca tăt prostu’:
1. Dacă ai dat naștere la 1, 2, 10 sau 437 de copii, te introduce automat în barou? Îți dă un buton de avarie, pe care apăsându-l, ai liberă trecere oriunde și oricum, fără nicio dâră de politețe?
2. Îi cade glicerina de pe limbă puștiului dacă așteaptă 20 de secunde (că atât a durat să termine domnul)? Nu cumva e un mic exercițiu pentru marile cozi la care va avea de stat toată viața?
Nașterea de prunci trebuie să-l smerească pe om, nu să-i justifice toate idioțeniile.

Mini catehism pentru cei ce filmează la cununii și botezuri:
1. Îmbracă-te cuviincios. Chiar dacă natura meseriei presupune multă gimnastică, bunul simț trebuie să-ți fie tovarăș.
2. De ești creștin, poți face și cruciță la intrare, ba chiar pupă și o iconiță. Nu-ți va strica.
3. Nu băga blițu-n ochi «la popa», că după aia nu mai poate să deslușească sfintele slove.
4. Nu te interpune între slujitor și altar. Nu ești Stanley Kubrick în timpul filmărilor la The Shining.
5. Poți da mâna cu părintele înainte și după eveniment. Nu are joy buzzer în palmă.
6. Ai grijă cum umbli cu aparatura de înălțime. Nu de alta, dar să nu lași pe vreun sfânt lipsit de uleiul din căndeluță.
7. Trăiește și matale în duhul slujbei. La urma urmei, e o sfântă taină, adică nevăzutul intersectează văzutul, transfigurându-l. Asta nu te poate lăsa indiferent pe de-a-ntregul.

Cea mai vie amintire «bisericească» pe care o păstrez din copilăria mea este, pe lângă parfumul intens de tămâie+busuioc+ceară, faptul că atunci când oamenii veneau în casa Domnului, se îmbrățișau și se pupau pe GURĂ, bărbați cu bărbați, femei cu femei. Nu se temeau că vor încasa 750.000 de bacterii (de parcă pe periuța de dinți ar fi mai puține), și nici nu aveau aprehensiuni gay. Era ceva atât de sincer și de curat. Acum nu mai e așa. Se sărută mâna, obrajii, etc., dar e departe de sensul biblic al acestui gest distinctiv, fundamental în ceea ce privește apartenența la familia creștină.
Văd oameni însigurați chiar și în biserică, spațiul în care ar trebui ca «eu» să rămână în pridvor, și «noi» să devină adevărata identitate. Nimeni nu se mai îmbrățișează. Perimetrul rugăciunii nu depășește rudenia de sânge. Ce e de făcut?
Să-i redăm sărutului inocența, și îmbrățișării locul cuvenit în sinaxa duminicală. Fără sfială! Scriptura ne e făclie picioarelor:
«Îmbrăţişaţi-vă unii pe alţii cu sărutare sfântă. Vă îmbrăţişează pe voi toate Bisericile lui Hristos» (Romani 16:20)

Ti iubec, Doamni-Doamni!

Oamenii de știință au demonstrat că, statistic, femeile vorbesc 30.000 de cuvinte pe zi, în timp ce bărbații doar 15.000.
Păi mi se pare firesc, din moment ce ele trebuie să spună bărbaților același lucru de două ori.

Într-o zi, un tată a ieșit din supermarket, purtând o sacoșă plină până la refuz cu toate bunătățile. Fiul său de șase ani, a rămas câțiva pași mai în urmă. Părea obosit și bosumflat.
Tatăl a întrebat:
– De ce nu ești mulțumit, fiul meu? Ți-am luat plastilină, caiet de desenat, creioane colorate, radieră, bomboane, și multe, multe jucării. Ce să-ți mai iau?
Copilul a răspuns:
Ia-mă de mână!

De-aș posta mii de citate pe Facebook, dar nu citesc măcar două cărți pe lună, făcutu-m-am bec fără filament și clopotar făr-de-preot.

Având mereu tendința de a ne eschiva din fața adevăratelor provocări ale virtuții, am ajuns să o echivalăm pe aceasta din urmă doar cu o simplă faptă bună. Pe nedrept. Stricto sensu, virtutea este ceea ce se întâmplă când cineva a făcut o mie de alegeri mărunte, care au necesitat efort și concentrare, în vederea împlinirii unei acțiuni bune și drepte, dar care nu survine „în mod spontan”. Și, deodată, la ocazia o mie unu, atunci când e pe viață și pe moarte, îți vei da seama că alegerea potrivită pe care ai făcut-o s-a ivit instantaneu. Din reflex. Și totuși nu e de-a gata. Doar pare. Ea are în spate acele o mie de fapte mai mici, fără de care eșecul este inevitabil.
Gândiți-vă la evenimentul supranumit „miracolul de pe Hudson”, superb ecranizat de Clint Eastwood. Căpitanul zborului 1549, Chesley Sullenberger III, a pierdut ambele turboreactoare datorită coliziunii cu un stol de gâște canadiene. Singura soluție: aterizarea forțată pe râul newyorkez Hudson. Din momentul impactului, a avut la dispoziție doar trei minute să efectueze toate manevrele vitale, cum ar fi: oprirea motoarelor, setarea vitezei optime pentru planare, coborârea botului aeronavei, deconectarea auto-pilotului, activarea sistemului de etanșare a ventilației și a supapelor și, cel mai important, era necesară o întoarcere rapidă spre stânga, astfel încât să aterizeze cu fața spre sud, potrivit cursului râului, Manevra finală a constat în îndreptarea avionului astfel încât, la aterizare, acesta trebuia să fie la același nivel dintr-un capăt într-altul. A ridicat botul în poziția inițială, și a efectuat o aterizare perfectă pe Hudson, salvând toți pasagerii. Ba încă și-a dat cămășa de pe el (în plin ger de Ianuarie) unui pasager zgribulit.
Miracol? Cu siguranță. Dar fără miile de ore de studiu și pilotaj, avionul era prăbușit deja de 9 ani. Virutea ține de caracter. E ceea ce se întâmplă când fapte înțelepte și curajoase devin o a doua natură.

Cel mai frumos machiaj al femeii din toate timpurile și locurile? Există așa ceva? Da! Sunt cearcănele mamei care veghează nopțile la pătuțul lui bebe cu febră sau colici; sunt cearcănele femeii pentru care Psaltirea e surîsul și sănătatea pruncilor, iar Evangelia e îmbrățișarea și fidelitatea mirelui ei.

M-am tot întrebat: cum ar arăta, oare, un tratat de antropologie alcătuit de Amărel și Sfredelin? Am găsit răspunsul: intri în supermarketul Lidl și te uiți pe pereți. Vei vedea o reclamă în care produsele sunt colorate frumos, iar oamenii alb-negru. Carevasăzică, omu’i doar un prăpădit de background pentru marfă.
Voilà le homo consumericus!

În multe din parohiile noastre, se petrece următoarea secvență: Femeia iese din maternitate cu pruncul în brațe, singură, epuizată după travaliu și, adeseori, indiferența glacială cu care a fost tratată. Urcă în autobuz, călătorește mulți kilometri în praf și la +40 de grade, privind continuu fețișoara bebelului, și gîndind cu neliniștea-i firească: „Ce va fi, oare, acest copil?” (Lc. 1:66). Intră pe poarta casei, așteptînd ca toți apropiații să-i zîmbească, să o îmbrățișeze, să o felicite. Vise și vedenii! Prima mișcare pe care o face bărbatul iubăreț și grijuliu e păstrarea liniei de discreție. Biohazard. Risc de contaminare. După ce a luat notițe de la toate bătrînele teoloage și, în special, de la soacra omniscientă, îi înșiră femeii o listă interminabilă de interdicții, exilînd-o apoi într-un ungher al casei, să viețuiască într-o carantină mizerabilă a nepăsării celorlalți. După care, tăticul vine la preot și-i cere o rugăciune pentru ca biata mamă să scoată apă, să iasă din casă, să pună lemne pe foc, să atingă clanța ușii, etc.În acest caz, rînduiala ar fi cam așa: atunci când apare bărbățelul pentru o astfel de solicitare minunată, părintele ia un epitrahil, scîndura de toacă, Triodul și Evanghelia, prapurii, felinarele, două cutii de lumînări, și le pune pe capul solicitantului, rostind așa:
«Stăpâne, Hristoase Dumnezeul nostru, care ai grăit prin gura Apostolului Pavel că toate sunt curate pentru cei curați (Tit 1:15), Cel ce luminezi și sfințești pe tot omul ce vine în lume (Ioan 1:9), Cel care ai zis că durerea mamei la naștere se preface în bucurie la vederea rodului pântecelui ei (Ioan 16:21), Cel ce ai rînduit ca sînii femeii să privească spre bărbat, iar după naștere să se aplece spre copil (Clement Alex.), Cel ce faci din pruncii nou-născuți psalți ai slavei Tale, trimite harul și lumina Ta asupra robului Tău acesta (N), tatăl pruncului, și dăruiește-i lui și celor din casa lui – și tuturor acelora care nu înțeleg taina nașterii unui om, dar știu întotdeauna mai multe decât preoții – să priceapă o dată pentru totdeauna că femeia care aduce om în lume trece printr-o liturghie maternă, singura care se poate apropia în sens și profunzime de Liturghia euharistică. Deschide-i ochii minții să înțeleagă că femeia care a născut trebuie prețuită, mângîiată și încurajată. Îndeamnă-l cu harul Tău, ca atunci când își vede soția să o îmbrățișeze, să o sărute, să o strângă tare la piept, să se desfăteze împreună la vederea rodului iubirii lor, și să priceapă, pentru vecii vecilor, că frumusețea chipului mamei împreună cu pruncul în brațe e icoana cea mai scumpă a omenirii. Și, făcând așa, va pricepe că nu mai e nevoie ca mama să scoată apă sau alte treburi casnice, pentru că jertfa fizică și psihică pe care a depus-o la naștere, nu-i mai permite să facă altceva decât să-i surîdă continuu copilului și să-i asculte gânguritul suav, prin care micuțul om aduce doxologie Ție. Amin!»

Jilava.

Ușile împărătești ale României veacului XX. Conform rubricii tipiconale, niciun cleric nu are voie să intre sau să iasă prin ele fără să fie îmbrăcat cu felon. Mărturisitorii închisorilor comuniste nu-l aveau. Dar aripile Duhului le-au fost cel mai scump veșmînt țesut vreodată…

La maica Gabrielia (Papayannis) a venit odată un misionar de prin alte părți, și i-a zis:
– Poate că ești o femeie de treabă, dar o bună creștină… nici pe departe!
– De ce zici asta? a întrebat maica.
– Păi, uite, te afli aici de atîta amar de vreme, și nu vorbești decît englezește. Nu ai învățat nicio limbă de-a locului?
– Nu, nu am reușit să învăț nicio altă limbă deoarece sunt într-o continuă călătorie. Și chiar de ajung să deprind un nou dialect, oamenii încep să vorbească într-altul. În afară de «bună seara» și «bună dimineața», nu cunosc altceva.
– Bleah, nu ești o creștină! Cum poți evangheliza așa? Ia uite la catolici și la protestanți. Mai întîi învață temeinic limbile străine și apoi…
«Doamne, dă-mi un răspuns pentru acest om, te rog!» și-a zis maica în sine, străpunsă la inimă.
– Ah, am uitat să îți spun! Cunosc cinci limbi străine.
– Pe bune?! Care sunt acelea?
– Prima e limba surîsului; a doua e cea a lacrimilor; a treia e mîngîierea; a patra e rugăciunea, iar cea de-a cincea e limba iubirii. Cu aceste cinci limbi călătoresc pretutindeni.
Atunci misionarul s-a oprit și a zis:
– O clipă! Te rog mult să repeți… ca să pot nota aceste lucruri!
– Cu aceste cinci limbi poți străbate globul pămîntesc, și întreg universul e la picioarele tale. Iubește-i pe toți ca pe proprii frați, fără a face deosebire de rasă ori religie…
Fără nicio deosebire.

Cum, dom’le, se putea rîde cu gura pînă la urechi și fără să faci mișto de patriarh, biserici, icoane, cele sfinte?

E unu p’acilea, Ovidiu Eftimie, căruia i-ar plăcea să se metamorfozeze în tovarășu Vișinescu, și să bată popi într-o veselie. Păi, ce să-ți dorim noi ție, Ovidiule, așa creștinește? Să începi cu părintele Kolesnikov. E de leac.
Și acum o glumă:
Întreabă un romano-catolic: „De ce voi, ortodocșii, vă faceți cruce invers, de la dreapta spre stînga?”
Răspunde părintele: „Pentru că asta îmi permite să învîrt sabia cu măiestrie”.

Fără Duhul cel Sfânt
Dumnezeu este departe,
Hristos rămâne în trecut
Scriptura e literă moartă
Biserica – o simplă instituție
autoritatea – formă de dominație
misiunea, doar o biată propagandă
Liturghia e doar nostalgie, reminiscență a istoriei,
iar viața creștină – o moralitate a sclavilor.

Dar întru Duhul
Dumnezeu este cu noi,
Universul e părtaș la înviere
și geme cu durerile nașterii Împărăției.
Cel Înviat este în mijlocul nostru
Evanghelia e putere de viață
Biserica – comuniune întru viața Treimii,
trupul Hristosului Celui viu,
autoritatea e o slujire care eliberează,
misiunea – o Cincizecime
Liturghia, aducere aminte și pregustare,
iar strădania umană e lucrarea lui Dumnezeu în lume.

Ioan BĂDILIȚĂ

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *