LOADING

Type to search

Agapis pe repede înainte

Ortodoxie si traire

Agapis pe repede înainte

Share

Mă gândesc la graba nejustificată de a fuşări viaţa. Mereu suntem grăbiţi, în întârziere, nervoşi în trafic, ne împingem la Bobotează sau la Paşti (“când se dă ceva”), ne îmbulzim în mall-uri, nu avem timp de psalmi… Învierea se trăieşte “moderato”, fără accelerare absurdă sau lentoare trândăvitoare. Şi călugării de la Athos se grăbeau într-o noapte la slujbă şi preotul a ieşi calm în faţa stranei: “Unde vă grăbiţi?” Adevărul nu este un produs fast-food, nici plug and play. Este ceva mult mai profund, mai dinamic, mai eliberator, mai înveşnicitor. Inocentizăm spre Vamă, fără să “poclăzim” ascultările.

0000028039_9229

Suntem cu toţii fraţi de îngenunchere, acceptăm bucuria lui Dumnezeu dintr-o dată şi fără echivoc. Nu ne mai pripim, nu pierdem Raiul din imprudenţă (ca Adam). Suntem copleşiti de iubirea lui Dumnezeu: E prea frumos ca să fie adevărat! Incredibil!!! Parcă nu ne vine să credem,… dar minunea deja s-a petrecut, nu mai este cale de întoarcere către cele vechi. Credinţa este un dar colosal, adevărul Învierii este pentru noi o certitudine. Credinţa este rodul întâlnirii noastre cu Dumnezeu: în clipa în care noi îl căutăm, Dumnezeu ne îmbie. Inimile noastre sunt deschise harului, ne zice IPS Bartolomeu Anania: roua nu poate umezi floarea dacă aceasta nu i se deschide. Credinţa noastră este calea cea mai curată spre cunoaşterea lui Dumnezeu. Unde există credinţă, există DIALOG. Unde credinţa lipseşte, locul dialogului e luat de îndoială şi ispită.

Sfântul sârb Nicolae Velimirovici este angelic: “Un străin nu are nici un fel de încredere în ALT STRĂIN. O rudenie are încredere doar într-o RUDENIE. Când între doi străini vine credinţa, ei se fac rudenii“. Nu ne grăbim în timp ce citim Psaltirea. Nu ne îndoim de Înviere. Doar ROBII MORŢII pun la îndoială că există un TĂRÂM AL LUI DUMNEZEU (fără moarte). Toţi iubim viaţa şi am vrea să fim nemuritori, dar, când Dumnezeu ne descoperă şi ne dăruieşte nemurirea, unii şovăie şi se îndoiesc. Hristos Dumnezeu S-a arătat apostolilor după Înviere, intrând PRIN UŞILE ÎNCUIATE, pentru a nu îi speria bătând la uşă (erau îngroziţi de iudei). Vroia să îi vindece de frică, nu să îi înfrice şi mai tare.

Domnul este, nu vă temeţi! Bucuraţi-vă! Luaţi pacea Lui! Luaţi Sfântul Duh! Apostolii L-au recunoscut şi s-au VESELIT (au uitat de îngrozirea iudeilor). Dumnezeu mângâie: “Acum sunteţi trişti, dar se va bucura inima voastră!” Şi s-a îndeplinit această profeţie, exact aşa cum a promis. Hristos Cuvântul se ţine totdeauna de cuvânt. Nu ne temem în necazuri, căci Tu eşti cu noi. Tu, Doamne al iubirii veşnice, eşti ZIDITORUL PĂCII în inimile noastre.

Fericiţi sunt toţi cei ce cred în Tine!
Fericiţi sunt toţi cei ce nu trec grăbiţi pe lângă cei căzuţi între tâlhari!
Fericiţi sunt toţi cei ce avuţie cerească şi-au agonisit!

Singura valoare adăugată este bunătatea voastră (cea mai preţioasă plus valoare în faţa lui Dumnezeu). Clar, există două împărăţii (a lui Dumnezeu şi a lui satan) şi nu puteţi fi neutri. În faţa adevărului veşnic, nu există negociere sau compromis. Nu uitaţi că slujiţi Celui mai bogat Stăpân, nu vă compromiteţi pentru 30 de arginţi contrafăcuţi. Voi nu sunteţi din lume, Dumnezeu v-a ales din lume să vestiţi Bucuria.

Nu aduceţi orice fel de mir lui Dumnezeu! Aruncaţi la coşul istoriei putregaiurile. Multe porţi ne sunt (încă) închise. Dar, atâta timp cât dorim să intrăm pe uşa veşniciei, aceasta va fi permanent deschisă pentru noi. Doar egoismul ar putea să ne obtureze accesul. Îngerul ne va prăvăli piatra de la uşa mormântului gol al lui Iisus, ca să fim martori ai Învierii. Mormântul este inima noastră, psalmodiază Sfântul Ignatie Briancianinov. Inima a fost cândva Biserică, dar acum s-a făcut mormânt. Prin Botez, Hristos a fost adus în suflet. Hristos continuă să rămână în noi, dar este rănit de purtarea noastră. Biserica inimii se preface în mormânt strâmt şi întunecos. La intrarea în Biserica inimii este prăvălită o piatră mare a egoismului, iar vrăjmaşii lui Dumnezeu pun strajă la mormânt (vor să împiedice propagarea Învierii). Sfinţii Părinţi numesc această boală nesimţire (moarte a simţurilor duhovniceşti) şi arată efectele: împrăştiere, superficialitate, înstrăinare de Dumnezeu. Credinţa voastră să nu fie moartă! Nu vă lipiţi sufletul de materie! Nu uitaţi de veşnicie! Biruitorul iadului ridică piatră de pe mormântul mentalităţii noastre pământeşti.

Când îngrop o rudenie, eu, cel viu, îngrop o parte din mine împreună cu mortul. Şi mă întorc acasă aducând în sufletul meu o parte din cel mort (Sfântul Nicolae Velimirovici). Ei bine, Hristos a vărsat toate lacrimile pentru noi, fraţii Săi, până la ultima picătură. Hristos a vărsat tot sângele pentru noi, fraţii Săi, până la ultima picătură. Nimeni nu vă plăti niciodată mai mult pentru noi decât a plătit Hristos. Morţii noştri sunt vii în Hristos şi vom cunoaşte asta când Hristos va intra în mormântul lumii acesteia pentru ultima oară.

Nu vă grăbiţi să renunţaţi, chiar dacă uneori vă este teamă! Dumnezeu alungă fricile noastre (Sfântul Grigore Palama). E nefolositoare candela voastră, câtă vreme este fără untdelemn. Este păgubitoare lipsa milosteniei. Daţi dovadă de mult mai multă chibzuinţă! Fugiţi de neorânduiala lăuntrică, nu fiţi pricini de sminteală şi evitaţi permanent prefăcătoria! Fiecare om este o frumoasă icoană bizantină, nu vă aruncaţi singuri la gunoi! (Cuviosul Paisie Aghiorâtul). Silicoanele rămân absurde mâzgăleli pe chipul lui Dumnezeu.

Pe 2 februarie 1928 apărea primul număr al revistei Bilete de papagal, sub direcția lui Tudor Arghezi. Aici puteau încondeia idei autori consacrați, dar erau acceptate și crâmpeiele tinerelor speranțe. Aș zice, un fel de Dilema veche pentru acea epocă. Fără can-can, fără poze deochiate. Acum sigur, nici nu erau prezenți doar Kant și Feurbach, Scleiermacher și Fichte (era să scriu Jean-Luc Marion, vorba lui Pleșu). Treabă serioasă, făcută magistral de oameni extrem de talentați, cu umor, cu satiră, cu de toate seriozitățile (doar conducea marele Arghezi, așa cum la Gândirea inspirația se numea Nichifor Crainic). Bilete culturale, salvatoare, emancipatoare, nu doar risipă forestieră (încep să agreez termenul părintelui Iustin), cum întâlnim în tabloidele babilonice.

Știți Psaltirea de buzunar? În format mic, de se poate pune ușor în buzunar, în geantă, oriunde, ca un acatist (sau controversatul Vis). Ei bine, așa apăreau și Biletele: ziarul era de foarte mici dimensiuni (precum lozurile pseudo-astrologice extrase de papagalii de carnaval). Ambalajul era, deci, încadrat perfect în cerințele pieței. Dar primează conținutul, nu doar captarea atenției prin fundițe și balonașe.

Tudor-Arghezi

Arghezi a scos primele numere în curtea casei sale. La început, Arghezi scria toate articolele, colaborările începând mai târziu. Printre primii colaboratori a fost Topârceanu. L-au urmat Otilia Cazimir și Felix Aderca. La început, cuvântul de pe bilețel vedea lumina tiparului zilnic, o performanță deosebită pentru epoca aceea. Cu pauze și reveniri, Arghezi nu a cedat. În seria a patra a Biletelor va scrie și Virgil Gheorghiu (proaspăt redescoperit). Deși costa doar 2 lei, publicația nu era una de 2 lei…

Era o bucățică de artă, servită cu candoare, fără nimic abject. Arghezi introduce tableta, un distonocalm cultural neexpirat nici azi. Bonus, Cântecul biletelor de papagal (un fel de horoscop stradal, neschimbat în iluzionism până azi), cu Nicu Alifantis: Ia planeta, ia planeta! Încercați-vă norocul! Câștigi enorm la loz în plic, însă deoparte nu pui nimic, îți toci toți banii cu cineva, cu pălărie de Panama. Pentru că ai avere prea mare, amanta și-a pus în gând să te omoare, nu mânca nimic din ce-ți dă și n-o vizita când e singură. Iubire mare de la-nceput, ea zăpăcită, el nepriceput, fără griji, orice s-ar întâmpla, o sută de ani împreună veți sta.

Cine ma va sustine in lupta cu patimile? Cine ma ajuta sa scap de pedeapsa? Cine ma iubeste neconditionat si nu ma tradeaza? Pentru Acesta voi posti, nu pentru a da doua kilograme jos. Daca am dat haina unui sarac, i’am dat’o lui Hristos, chiar daca saracul face pe neghiobul si vinde haina si’si cumpara bautura, cum zice parabola. Ajutam pe cei in nevoie, fara sa trambitam pe la TV. Sa nu’i uitam pe mozambicani. Nu sunt singurii in lipsa, desigur. Sa le redam demnitatea avuta pe vremea dinastiei Maravi, de dinainte de ocupatia portugheza. Nu putem cantari noi colonialismul: ibericii doreau sa controleze comertul pe Zambezi sau sa crestineze suflete ratacite? Sa ne rugam pentru bolnavii din Maputo, Quelimane, Beira, Pemba, Chibuto, Lichinga, Mabote si din orice asezare mozambicana. Sunt chipuri divine, nu cifre aranjate intr’un catastif. Sa ne rugam pentru ei, nu doar sa declaram asta.

Satul de manelele din tramvai, reascult Mozart cu frenezie. Linistea debordanta te urca spre Inaltimi. „Flautul fermecat” pastreaza magia nematerialismului. Oh, Salzburg edenic, aproape ca si eu as compune acolo! Am vazut o singura data acest colt minunat de Alb, dar a fost mai mult decat suficient. Mozart: puritate, eleganta, atingerea fericirii prin traversarea simplitatii si cautarea harului. Ama Deus: iubire de Dumnezeu. Am vazut filmul „Amadeus” in scoala generala si am ramas constant indragostit de muzica aceasta angelica. Dincolo de fantezie insa, transpare ironia si problematizarea unui suflet incitat de adevar.

Nu pot posti cu trufe, cata vreme saracia este universul inconjurator. Sciitorul polonez Slawomir Mrozek ne descopera in nuvela satirica „Elefantul” utilizarea grotescului pentru a arata tragismul conditiei umane. Omul cazut din har, care nu mai doreste Apa vietii, ci se infunda pana la epuizare doar cu mere putrede. Totul e desertaciune, de ce uit singurul proverb intelept? Cine’si mai aminteste azi e Brian Mulreney, prim-minstru canadian din anii ’80: slava lumii e data uitarii. Sa ne amintim mai mult de cei saraci, nu doar in Saptamana Mare. Asta sa fie politica noastra: spalarea picioarelor. Inca de acum un secol, Alfred de Mun era un aparator al legislatiei sociale avansate. Chiar cu unele erori, intentia e laudabila. De ce vrem sa furam aurul magilor si nu ascultam mesajul lor? De ce cautam uraniu in Mounana, Gabon, dar nu stim ce’nseamna bogatia sufleteasca?

Parinti

Avem Nadejde in Neatins. El are in grija Lui parinteasca pe toti oamenii, de la Buenos Aires la Murmansk, unde se agata harta’n cui. Civilizatia europeana se gaseste intr’o profunda criza sociala si spirituala. Asta zice de mult austriacul Robert von Musil: in „Omul fara calitati”, cauta mijloacele regasirii unitatii personale si a comunitatii umane. Un crestin nu se plafoneaza, nu se plictiseste, nu uraste, nu sminteste. Atunci va si posti cu adevarat. Nu se contrazice. Cum facea scriitorul francez de secol XIX, Alfred de Musset: pe de o parte era un poet al durerii si al sentimentelor exacerbate, pe de alta parte insa era prizonierul fanteziilor lejere. Vorba lui: trebuie ca o poarta sa fie fie inchisa, fie deschisa. Nu ne putem hrani nici din „Divanul poetic” al arabului Al-Mutanabbi: e prea condimentat. Tot la saraci ne’ntoarcem. Imbracarea si hranirea lor ramane trambulina ce ne zvarle’n Rai. Economistul suedez Karl Gunnar Myrdal studiaza aceste probleme. Un crestin nu doar studiaza. El este omul actiunii concrete: agapisul nu e o statuie morbida, ci o expresie a salvarii reciproce. Un crestin care posteste nu rade de urechile lui Dumbo de langa el.

Policarp al Smirnei. Desi a ramas orfan de mic, a fost adoptat de Cer. Vaduva Calista l-a ingrijit, sfatuita de un inger. Ajuns la maturitate, Policarp pune in aplicare povetele angelice, ingrijind infirmii si ducand o viata casta. „Eram foarte tânăr când te-am văzut la Policarp, în Asia Mica”, îi scria Sf. Irineu prietenului său Florinus, „dar tot îmi amintesc locul unde Binecuvântatul Policarp a şezut şi a vorbit, cum a păşit, cum a gândit în viaţă, cum era înfăţişarea lui, vorba lui, cum se plimba cu Ioan (apostolul) şi cum povestea el însuşi ceea ce a auzit de la alţi mărturisitori ai Domnului despre viaţa, învăţăturile şi minunile Sale. Prin mila Domnului am ascultat apoi cu atenţie cuvintele lui Policarp, scriindu-le nu pe table ci în adâncul inimii mele. De aceea, pot mărturisi în faţa lui Dumnezeu, că dacă acest sfânt şi binecuvântat părinte ar auzi ceva asemănător cu erezia ta, s-ar opri imediat şi şi-ar exprima indignarea prin expresia lui consacrată: Bunule Dumnezeu, cum m-ai lăsat să trăiesc aceste vremuri!”

11229691_1617463481863819_2767357909100405323_n (1)

Roduri cuvântătoare aducând Domnului, Policarpe înţelepte, prin fapte dumnezeieşti te-ai arătat după vrednicie dumnezeiesc ierarh, fericite. Pentru aceasta astăzi luminându-ne cu cuvintele tale, lăudăm a ta vrednică de laudă pomenire, preamărind pe Dumnezeu. Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţă răbdând până la sânge, sfinţite Mucenice Policarp, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. De fiecare data cand il praznuim pe martirul Policarp, avva Ioil imi aminteste si despre Alexie, omul lui Dumnezeu, sarbatorit in a saptesprezecea zi a lui Martisor. Avva Ioil slujeste de fiecare data constiind ca sfintii sunt vii, ii cadeste la slujba ca fiind prezenti, le cere indrumarea si se bucura se pacea lor, chiar daca numai in oglinda, deocamdata. De fiecare data ascult cu emotie viata sfantului Alexie. Ma bucur de credinciosia parintilor sai, Eufimian si Aglaida. Imi amintesc de Ioachim si Ana sau de Zaharia si Elisabeta. Vad ca se poate: Eufimian hranea saracii din toata dragostea lui, deschizand cerul. Iar Aglaida nu deznadajduia din cauza sterpiciunii ei, ci inmultea rugaciunea. Domnul a vazut credinta lor si le-a daruit un baiat, pe care l-au botezat Alexie.

Alexie se roaga: „Dumnezeule, Cel ce m-ai adus din pîntecele maicii mele, izbăveşte-mă şi acum de această deşartă viaţă lumească şi mă învredniceşte la judecată să stau de-a dreapta Ta, împreună cu toţi cei ce Ţi-au plăcut Ţie!” Pleaca la Edessa si traieste in rugaciune saptesprezece ani. Apoi eclesiarhul Bisericii Nascatoarei de Dumnezeu din Edessa are o revelatie cereasca: „Adă în biserica mea pe omul lui Dumnezeu, fiindcă este vrednic de cereasca împărăţie; căci rugăciunea lui se suie ca nişte tămîie cu bun miros înaintea lui Dumnezeu şi precum stă coroana pe capul împărătesc, aşa Duhul Sfînt se odihneşte peste dînsul”. Omul lui Dumnezeu era saracul ce statea la usa bisericii. O, Preabunule Parinte Alexie, cel ce ai lasat casa parinteasca pentru Hristos, nu ne lasa pe noi, cei cuprinsi de multe ispite, ci te roaga pentru noi si ne implineste cererile catre mantuire, ca impreuna cu tine sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia! Avva Ioil are cinstire si fata de Ipatie al Gangrei, cel ucis de novatieini, precum si fata de martirii Hrisant, Daria si Ilaria si fata de toti sfintii Cerului.

content-exr1cs6meo-ic_xc_cross-135x999

Calatorie, cautare, regasire. Initiere, cunoastere, fericire. Convocare, investire, lumina. Invat cum sa pescuiesc si ce sa fac cu surplusul de peste.

Prin har cred, prin adevar inteleg. Majoritatea nu inseamna normalitate. Daca majoritatea comite o prostie, nu aceasta este normalitatea. Citesc Noul Legamant, pentru a vedea raspunsurile din aceasta culegere de logica divina. Nu cred ca trebuie sa fim neaparat mai multi, ci mai rugatori. Ma fascineaza chinezul care a postit opt ani zi de zi, de frica sa nu incalce vinerea, el neavand calendar european. Nu trupurile sunt nimicite, ci moartea. Cred ca samanta e la fel de buna, doar solul e mai putin fertil. Daca vor rodi toate semintele, cu atat mai bine. Unele ar putea rodi, dar nu vor. Samanta incolteste prin purificarea tarinii.

Ceea ce poate fi spus, e spus direct. Iisus din Nazaret a inlaturat orice confuzie. Stim exact de avem de facut. Sigur, ne luptam si inainte cu ispitele, doar ca inainte mai mult pierdeam; acum incepem sa simtim gustul victoriei, suntem invingatori. Cautati-L pe Dumnezeu! Va veti bucura si veti fi fericiti! Iar Prezenta Divina va ramane in voi. Goliti-va de toate lucrurile, ca sa va umpleti de Dumnezeu! Adevarata voastra viata este o Intalnire, nicidecum singuratate. Dumnezeu S-a facut om ca nimeni sa nu se mai simta singur. Faceti saltul de la indoiala la credinta! Doriti sa aflati adevarul! Sunteti martori ai Invierii Lui, va aflati in prezenta Celui Inviat, alaturi de ceilalti apostoli! Dar trebuie sa va doriti schimbarea vietii. Sa va doriti loialitatea fata de un Eveniment fara precedent. Nici azi nu puteti crede fara a accepta o minune: cea din viata voastra. Scapati de moarte, iubind saracii si bolnavii! Nu lasati floarea credintei sa se ofileasca intr-o societate tot mai laica! Ziua de ieri este trecut doar pentru voi, nu si pentru El; iar mainele vostru este deja prezent pentru El. Fiind crestini, sunteti – fara indoiala – indragostiti! Dragostea este un principiu revigorant, este o dovada a creatiei, este o confederatie teocratica, este temeiul jertfei, este limbajul divin, este criteriul de judecata, este parola apostolica, este tranzactia iertarii. Frapati de frumusetea creatiei, este imposibil sa nu Ii multumiti Creatorului.

Cu totii ne grabim, alergam impacientati spre moarte. Forfotim, ne enervam, cumulam, dar ne departam tot mai mult de liniste, de fericire, de Dumnezeu. In lacomia noastra salbatica, calcam peste altii, nu ne pasa de nimeni. Doar noi contam, nevoia noastra, placerea noastra, confortul nostru. Nebuni ce suntem, cand ne vom trezi? De fapt, stim exact ce avem de facut. Programul este clar: Evanghelia. Numai ca evitam sa ne golim de lucruri, ca sa ne umplem de Dumnezeu, de Iubire, de Pace, de Liniste. Gandurile patimase ne stramtoreaza, ne mahnesc, ne provoaca o nervozitate absurda. Nu mai avem ravna, nici smerenie ca oamenii biblici. Suntem viermi, pacatosi foarte. Dar putem scapa, inca mai e timp. Dumnezeul lui Nicodim tismaneanul, al lui Ioan kronstadtianul si al lui Sofronie essexianul, ajuta-ne! In fiecare azi avem hrana ingereasca: modelele sfintilor (saptamana asta Martinian de la Lacul Alb, Alexie Carpatinul, Ignatie de Tarnovo, Lambert belgianul, Ambrozie de la Optina; urmeaza Macabeii nostri, Visarion, Sofronie si Oprea). Ne agitam dupa DINARI, dupa mamona, dupa Pilat, nu dupa virtute, nu dupa Golgota, nu dupa Fecioara Curata, cum ar trebui. Cu cat mai multa plata de la oameni, cu atat mai putina de la Dumnezeu.

405542_261778430557849_100001770829040_644168_1705253112_n

Ajutam pe altii? Ne rugam pentru ei? Ce ne motiveaza: interesele sau convingerile? Starea de bine este straduinta de a nu gresi (haina smereniei). Auzim glasul patimas din noi sau glasul plin de Iubire al Mantuitorului? Vesnicia nu poate fi mimata, nu mai merge. In Hristos vedem un urcus spre Golgota! Daca El poarta cununa de spini, noi de ce shoppingarim catifea? Hristos asteapta sa „repetam” viata Lui. El va milui pe tot omul care cheama numele Lui. Ne luptam pentru lucruri neinsemnate. Paradoxal, desi am trait bucuria, lucram tristetea. Acest Mesia nu vorbeste doar despre paini inmultite si vindecari de boli, ci mai ales despre pocainta, transformare, inminunare. Totusi, este umilit si parasit de toti, inexplicabil. Cu putin timp inainte, ucenicii manifestasera un entuziasm de-a dreptul copilaresc, exaltati de faptul ca demonii li se supun in numele Lui. Asteptau ei si invierea sau asta a fost maxima surpriza? Era prea de tot, prea frumos sa fie adevarat.

aaaaaa

Elementul esential este credinta. Aceasta nu poate fi inlocuita de nimic. Biblia relateaza convertirea carciumarilor, a finantistilor, a prostituatelor, a celor proscrisi, a celor cu boli incurabili. Acestia sunt cei din cluburi de azi: cei cu virusi sufletesti, cei ce stau mai mult in birt decat acasa, cei ce cauta placeri facile, cei ce tranzactioneaza la nesfarsit, fara sa se gandeasca ca maine vor muri. Biblia relateaza convertirea celor nebagati in seama pana atunci, a celor marginalizati. Azi, la fel: multi infometati sunt scuipati, multi degerati sunt umiliti, multi orfani sunt etichetati gresit. Iar Hristos ia suferinta lor pe Crucea Lui. Cei de azi au ales doar ce le place din mesaj: cei ce L-au tradat au scapat de arestare. Pana in secunda asta, Hristos ramane o victima nevinovata a unei proceduri precipitate. Pentru ca moare in locul MEU. Elitele se scandalizeaza, deranjate de amploarea miracolelor (dupa ce Lazar este inviat, isi dau seama ca ei pot pierde controlul donatiilor, daca nu iau masuri urgente).

Convertirea nu este schimbarea unei religii cu alta. Este cu mult mai mult: un pas memorabil de reconfigurare, devirusare, decontaminare, purificare, iluminare si indumnezeire. Este o calatorie in trecut (alaturi de Cel Vechi de Zile, de Fiul Omului si Duhul Puterii care ii pazea pe cei trei tineri in Babilon). Este o expeditie in viitor, in vesnicie (la fiecare Liturghie traim deja bucuria Parusiei). Asteptam cu nadejde, vino! Ne pregatim, impartaseste-ne pacea Ta! Dar cat de greu ne lasam convinsi sa lasam chestiile pagane (tintele false, riscante) si sa urmam Legii harului (tinta buna). Cat de greu i-a convins Pavel pe evreii din Calea de prima generatie sa nu isi mai taie-mprejur copiii. Faceau asta din rutina, din superstitie, nu din convingerea respectarii unui Juramant. E greu sa scoti scamatorismele din provincii… „Tu esti Mesia?” Tragem noi concluzia, daca stam in preajma Lui si observam ce se intampla langa El.

Ne-am fi dorit sa fim de fata cand Sfantul Pavel  vestea invierea! Sa ne aprindem inimile cu foc ceresc… Motivatia: si noi vom invia! Iar planul e clar: cum sa nu savarsim nici un pacat. Mai mult, sa purtam in noi imaginea Rascumpararii. Avem nevoie de pocainta sincera, nu de pretexte adamice de dezvinovatire. Sarcina poate fi dusa: sa ne smerim. Si tot ce nu e vesnic, cu siguranta nu are nici valoare. Dar oare traim IMPACTUL vesniciei in viata noastra? Ne inaltam catre Dumnezeu Nemarginit? Dorim sa fim alaturi de Hristos, Purtatorul celei mai inalte fericiri? Adevaratul Criteriu este desavarsirea (smerenia si rugaciunea). Hristos a biruit lumea, biruind energiile cosmice. A inviat tot cosmosul; deci, moarte nu mai exista.

Bucuria este de la Dumnezeu, placerea este de la cel rau, adesea le confundam. Nu este de saga: de ce traim ca si cum Hristos nu ar fi murit pentru noi? De simplu e extrem de simplu: ori ai ulei in candela, ori nu ai… Cat de multi suntem muscati de serpi, dar nu privim spre Cruce! Venim la Farmacie, privim afisele, vorbim cu farmacistul, dar plecam fara sa luam Medicamentul dupa care venisem de fapt. Ne crestem copiii pentru Rai, nu ii incarcam cu poveri inutile. Invatam cum sa ne luptam cu patimile, cum sa traim filocalic. Hristos a fost prezent la nunta din Cana, in mijlocul acelei familii, dar numai dupa ce in prealabil fusese chemat, invocat, rugat sa vina. Invredniceste-ne, Doamne, FARA DE PACAT sa ne pazim noi. La 1 metru sau la 1000 de km distanta de Dumnezeu, tot departe de El suntem, tot nu suntem cu El. Zicem ca murim si apoi intram in Rai… Fals!!! Daca nu intram in Rai inainte de a muri, nu intram nici dupa. Inca de ACUM Il cautam pe Purtatorul celei mai inalte fericiri, nu mizam pe o iertare last-minute. Sa fim cu luare-aminte! Virtutea nu poate fi simulata. Suntem slabi, neputinciosi, viermi, dar ne aliem cu Cine trebuie.

Dacă doresc Învierea, nu mă surprinde Crucea. Şi nu vreau să pierd veşnicia alături de Tine din vreo imprudenţă. Puterea vine doar de la Tine. Lumina vine de la Tine. Izbânda vine doar de la Tine. Toate vin de la Tine, mulţumesc! Şi pentru că dragostea Ta depăşeşte dragostea oricărui Tată, mulţumesc! Mulţumesc că vindeci inima mea cea îmbolnăvită de păcat. Nevindecată, inima nu poate deveni păstrătoarea validă a vieţii (pentru că păcatul înseamnă moarte). Mulţumesc pentru că eşti flacără şi nu mă laşi să rămân rece la inimă. Mulţumesc pentru că eşti lumină şi nu mă laşi să umblu în întuneric. Mulţumesc că i-ai dăruit sufletului odemnitate cerească, ajută-mă să respect demnitatea cerească a celorlalţi. Dacă şi aici fără Tine viata e un chin, cu cât mai mare ar fi chinul Dincolo! Mulţumesc că nu mă părăseşti niciodată, bucuria mea!

11229691_1617463481863819_2767357909100405323_n

Drumul spre Rai include pocăinţa. Pocăinţa ne umple de bucurie duhovnicească. Bucuria duhovnicească ne credibilizează. Intuim bucuria din spatele nepătimirii. Bucuria este comoara noastră. Plânsul după Raiul pierdut este dorul după Înviere. Tactica pentru recâştigarea Raiului este să investim în Dumnezeu. Dacă nu iertăm, rămânem blocaţi. Pornim în căutarea Dumnezeului pierdut. Rezultatul păcatului este dez-amăgirea. Nu ne mai lăsăm amăgiţi. Gingăşia iubirii divine alungă grosolănia. Înfrânarea ţine de iubire, iar iubirea cere o nevoinţă. Sarcina noastră este de a curăţa chipul lui Dumnezeu cel întunecat de păcat. Decizia: Aşteptăm învierea morţilor, pregătindu-ne. Ne va fi împărtăşită veşnicia. Reacţia păcătosului nu este ascunderea greşelii, ci implorarea iertării. Păcatul nu trebuie justificat, ci părăsit. Prin fiecare neascultare, pierdem harul.

Dacă pe vremea Domnului Iisus Hristos ar fi existat internet, cu siguranță ca Acesta nu ar fi postat zilnic „Am înviat-o pe Semida” sau „L-am vindecat pe Jar” sau „Azi merg cu Dismas în Rai„, dar apostolii, mai ales Pavel, ar fi profitat să vorbească despre Fericiri, despre Golgota sau despre Înviere. Martirii din Biserica primara nu se fereau de chinuri cumplite si de moarte: nu doreau sa apostazieze, nu se puteau lipsi de dragostea Domnului Hristos. Multi dintre cei care au suferit moarte muceniceasca erau parinti: si-au incredintat copiii lui Dumnezeu. Sunt convins ca fiii acestor martiri au fost ocrotiti de catre Dumnezeu: au ajuns buni crestini, sfinti, chiar martiri, la randul lor. Nu au fost orfani, nici o secunda: in familia lor, legatura cu sfintenia era atat de directa, incat sentimentul ca viata lor apartine lui Dumnezeu le hranea inima. Si le era suficient. Copiii martirilor nu doreau terenuri si case in exces: cautau Imparatia Tatalui lor si toate celelalte se adaugau lor. De fiecare data cand citesc vieti de sfinti, ma minunez de chinurile pe care le-au suferit martirii, de credinta lor atat de puternica, incat minunile abundau. Si cat de multi prunci au fost sfasiati de lei in arenele romane, doar pentru ca trecusera prin apa curatitoare a Tainei Botezului! Dar si cat de multi prunci erau ingeri in trup! Adoptia divina era traita: gratierea era acordata! Copiii primilor crestini nu ascultau muzica pagana, ci vorbeau cu ingerii in catacombele pline de sfinte moaste.

Si cred, cu toata durerea, ca daca ar veni Mesia a doua oara, am face orice ca sa Il mai omoram o data.

 

Marius MATEI

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *