Albul de nuntă din Ajun

Mi-e frică de cele patru ceasuri siberiene, prin care trebuie să trec, ca să pot ajunge la îndelung râvnita clipă a Euharistiei. Tuşesc aproape la moment… Dar poate această tuse este păcatul uitat sau nespus până la capăt, poate frigul în care voi asculta sfânta Liturghie, la bisericuţa unde m-a chemat părintele duhovnic, face parte din canon. N-am să mă înghesui înăuntru, căci vor veni toţi cei spovediţi în această săptămână, şi îmi dau seama că depăşim cu mult capacitatea bisericii. Voi rămâne afară, ascultând slujba în frigul de minus cinci grade, ca nu cumva să îmbrâncesc vreun frate şi să mă procopsesc cu mânia lui. Ar însemna să iau necuvenit sfânta împărtăşanie. Recunosc că am încercat în fel şi chip să fentez orele siberiene. Puteam merge în orice zi la Patriarhie să mă împărtăşesc, dar am tot amânat şi parcă Îngerul îmi spunea, fă această ascultare. Căci părintele a rostit, după spovedanie, cu glasul său dulce tărăgănat:

-Vii aici duminică să te împărtăşeşti.

Şi vocea sa prevestea o sărbătoare cerească, iar dacă eu aş schimba o singură literă, în fraza sa (trebuie să fie duminică şi trebuie să fie aici!), m-aş simţi un redactor nemernic, iar sărbătoarea aşteptată s-ar ofili. În frigul din preajma bisericii, inima mea s-ar albi mai mult, ca o perdea întinsă pe sfoara dintre doi copaci. Se teme perdeaua de frig? Visează doar la albul de nuntă pe care îl va agonisi…

Pentru câte suferinţe se pregăteşte Pruncul, pe care îl naşte Fecioara! El nu se teme de frisonul păcatului, în care îşi vede oile trăind, acel păcat pe care până la urmă îl va lua asupră-şi, plătindu-l cu sfânt Sângele Său. La întâlnirea cu acest Sânge izbăvitor voi alerga, prin fiecare clipă de frig, trăită în ascultarea Sfintei Liturghii.

Desigur, aş putea s-o ascult din fotoliu, la Trinitas. Dar ar mai fi canonul complet?

Îl rog pe soţul meu să nu plece la mănăstire astăzi cu prietenul său, ci să preia el jumătate de zi grija casei, ca să mă pot concentra de cu noapte numai la rugăciune. Da, el consimte, dar copilul vine după o vreme la mine plângând.

-Cu ce şi-a găsit tocmai acum să te certe?

– Mi-a spus că mama, după ce o să se mărite, mă va lua la ea. Eu nu ştiu dacă o să-mi placă, nu ştiu dacă nu va fi rea. Vreau să rămân cu tine…

-Sigur că rămâi cu mine. Dar azi, până la prânz, te rog să stai liniştită cu Bubul, fiindcă eu vreau să mă împărtăşesc.

-Eu nu stau singură cu el, că-mi spune lucruri triste din inima lui (ştiu, el se simte mai abandonat decât copilul, după plecarea fiicei favorite). Am să plâng tot timpul, până te întorci. Ia-mă cu tine.

Doamne, ce mă fac? Nu pot duce copilul în frig. O las la desene animate şi încep să citesc Paraclisul Maicii Domnului, în altă odaie. Încerc să-l avertizez pe soţul meu asupra conversaţiei cu fetiţa. El se jigneşte (a mai crescut copii, ştie să le vorbească!) şi cearta e gata. Doamne, cum să mă mai împărtăşesc?! Mă aşez la Trinitas şi, brusc, îmi amintesc ironia părintelui Marius :să nu fim credincioşi doar din fotoliu!

Îl caut pe soţul meu să-i cer iertare (nu pot renunţa la visul întâlnirii cu Iisus), dar el pune condiţii practice:

-Nu mergi să mi te îmbolnăveşti, la Paraclisul tău, vino la biserica sf.Gheorghe. E cald, e loc destul, e parohia noastră, de ce nu ne rugăm la aceeaşi biserică, de ce te trezeşti să umbli aiurea?! Aici avem şi locul de mormânt.

-Dar duhovnicul meu mi-a spus…

-Nu poate să-ţi pretindă nici măcar duhovnicul să te îmbolnăveşti. La mânăstirea lui poate că fraţii rezistă, ei se roagă tot timpul. Dar pentru tine e peste puteri să aştepţi în frigul ăsta!

N-am de ales, sunt nevoită să fac ascultare lumească, în locul celei îngereşti. Îmbrac copilul şi mergem amândouă la biserica Sfântul Gheorghe. Spovedesc fetiţa şi ascultăm liniştite Sfânta Liturghie. Mai vin patru-cinci copii cunoscuţi, toţi se aşază în jurul ei, dar pentru prima oară nu-i pasă. Visează doar la sfânta împărtăşanie, la întâlnirea ei cu Iisus cel preaiubit, chemat în fiecare zi în rugăciuni. El a ajutat-o să îndure uşor părăsirea. El este totul pentru ea, şi mamă şi tată, în locul celor pierduţi…

Da, acesta era sensul piedicilor. Să împart cu copilul până şi visul meu cel mai scump.

Acum, în Ajunul Naşterii Sale, Să-L împărţim pe Iisus cu toţi cei dragi!