LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Anorexia sau teama permanentă că ești prea grasă

Share

Nu sunt psiholog, doctor sau teolog, dar m-am gândit din experiența mea să încerc să ajut puțin persoanele care suferă de această boală dificilă , cum e Anorexia.

Eu când am suferit de anorexie nu eram așa de apropiată de Hristos. De aceea, cu ochii de acum, la cei 23 de ani, cred că Anorexia din punct de vedere creștin ortodox poate fi tratată mult mai încurajator. Evit să zic ușor pentru că anorexia nu se tratează deloc ușor.

Probabil știm cu toții câte puțin despre anorexie. Deși este greu de clarificat, de ce o persoană ajunge să sufere de anorexie, totuși s-a putut realiza o categorie de posibili factori:

Factori genetici

Gene care influențează în același timp reglarea alimentației, cât și personalitatea și emoțiile, pot reprezenta factori etiologici importanți.

Este interesant de specificat că s-a observat în aceste cazuri un risc genetic de depresie. Adică de exemplu la o mamă care suferă de depresie clinică și anorexie, va exista posibilitatea ca și fiica ei să aibe o predispoziție către anorexie și depresie. Cu toții știm că depresia reprezintă un păcat din punct de vedere creștin. Anorexicele și oricine în general trebuie să înțeleagă că un anumit mod de a fi și de a trăi va avea un efect asupra copiiilor acestora.

Factori neurobiologici

Este vorba despre corelațiile strânse între serotonina și diferite fenomene psihologice, ca starea de dispoziție, somnul, vomitarea, pofta de mâncare și funcția sexuală. Fiind vorba de o perturbare a sistemului serotonic, cu atât mai mult este nevoie de ajutorul unui doctor, alături de un duhovnic.

Factori nutriționali

Deficitul de zinc cauzează o scădere a apetitului, care poate degenera în anorexie nervoasă, în tulburări de apetit și mai ales într-o inadecvată nutriție. De asemenea și carența altor vitamine, cum ar fi de exemplu Vitamina B1, tirozina și traptofanul, pot contribui la acest fenomen de malnutriție. Așa că mare atenție chiar și în rândul tinerelor care țin post. Postul nu este o scuză pentru a ține o cură de slăbire, mai ales pentru cei slabi cu sănătatea fizică. Un post negru de asemenea este bine să fie făcut numai cu binecuvântarea duhovnicului.

Alimentele bogate în proteine conțin și cantități mari de zinc. Fructele și legumele NU sunt surse suficiente de zinc pentru organismul uman, proteinele din alimente precum cerealele, fructele și legumele sunt proteine incomplete, carnea fiind considerată în acest caz cea mai bună alegere.

Totuși, proteinele din vegetale pot fi combinate pentru a se ajunge la asigurarea necesarului de aminoacizi esențiali pentru organism (adică a proteinelor, respectiv zincului). Astfel de exemple ar fi: orez și fasole, grâu, porumb și fasole. De asemenea se găsesc surse importante de zinc în alune și untul de alune. Tirozina și triptofanul se pot găsi și în produse de post precum: algele marine (indeosebi spirulina), arahidele, peștele, semințele (de susan, de dovleac, de floarea-soarelui), curmale uscate, banane, alune de pădure.

Punctez așa de mult pe acest subiect pentru a face clar câteva lucruri. Tinerele care se joacă cu alimentația, și mai sunt supuse unor factori psihosociali sau ereditari, pot foarte ușor să alunece în timp în anorexie , fără măcar să dorească prea mult la început să slăbească!

Postul nu este o oportunitate de a ține cură de slăbire, iar postul, ținut corect de către persoanele mai sensibile fizic poate fi ținut, dacă se iau în considerare toate aceste alimente sănătoase, precum semințele, legumele, etc. Trebuie să existe o atentă supraveghere a medicului și a duhovnicului, dar dacă persoana respectivă dorește să țină post, poate să țină! Dacă de exemplu tu știi că ai predispoziție spre spasmofilie, dar ții post numai cu pâine și apă, nimic altceva sănătos, atunci nu te mira dacă vei avea probleme și nu da vina pe Ortodoxie că te-a adus la pat.

Factori psihologici.

În multe cazuri de anorexie întâlnim acești factori.

Printre cele mai dese tulburări sunt: tulburări de personalitate, precum perfecționismul, tulburare a imaginii corporale despre sine ca o problemă de percepție de sine, precum și alte tulburări care co-există cu anorexia împreună, precum depresia clinică, tulburarea obsesivă – compulsivă, tulburarea de personalitate de limită, abuzul de substanțe.

Punctez aici pe perfecționism, o problema majoră în societatea noastră, care ar merita singur a fi un subiect de dezbătut. Perfecționismul se naște dintr-o percepție deformată a ceea ce este frumos și normal, din lipsa unei stime și de multe ori, după părerea mea, dintr-o iubire extraordinară de sine, mândria. Perfecționismul și obsesivul sunt probleme dese în anorexie, iar în cazul meu au fost factori importanți.

Factori sociali și culturali

Cu toții știm că trăim într-o lume în care se promovează imaginea. Mass media a încurajat promovarea slăbirii ca formă ideală de frumusețe. Tinerele, din dorința de a fi iubite si acceptate de o societate deformată din păcate, își adună forțele și ambițiile pentru a răspunde acestor pretenții.

De ce este anorexia un păcat?

Haideți acum să analizăm puțin mai aproape problema anorexiei.

La mine anorexia a pornit de la complexul că am fost mereu un copil mai plinuț. Prin clasa a VII-a fusesem la o nuntă și mă uitam cu jind la toate fetele drăguțe și frumos îmbrăcate. Atunci am zis că trebuie să fac ceva. Am început inițial printr-o dietă relativ normală și înot.

Slăbeam. Cu cât slăbeam mai mult, cu atât lumea era mai uimită de aspectul meu fizic și mă admirau. Primeam o admirație sau o laudă, mă simțeam mai valoroasă ca un om. Dar eu nu știam că valoarea unui om nu stă în laudele oamenilor, în aprecierile lor, sau în a lua 10 pe linie (veșnicul perfecționism care îmbolnăvește oamenii).

Așa că am continuat în stilul acesta, ca să îmi alimentez impresia că în sfârșit sunt frumoasă. Problema e că am început să trec de limita normală. Slăbisem aproape 20 de kg în 3-4 luni. Ajunsesem să nu mai mănânc aproape nimic. Un biscuite era o adevărată amenințare. Trebuia să mă cântăresc apoi de vreo 20 de ori restul zilei. Au urmat certurile cu mama. Observați că deja devenisem obsedată, iar percepția mea asupra normalului era afectată.

Undeva în adâncul meu știam că nu e bine ce fac, știam că e rău. Cumva, eu nu mai vroiam să slăbesc. Dar mă speria așa de tare gândul că orice fărâmă de mâncare aș pune în gură ar distruge liniștea aceea care mi-o adusese faptul că acum sunt și eu o fată slabă, că mi-ar distruge lumea pe care mi-o creasem, încât eram de neoprit. Lumea nu mai râdea de mine.

În general, problema anorexiei se învârte în jurul lipsei stimei de sine și a dorinței de a fi apreciată, acceptată, iubită. Din experiența mea personală, am ajuns la concluzia că anorexia, săpată mult mai adânc și mai profund, izvorăște dintr-o lipsă de dragoste, din căutarea personală spre acceptare, iubire, spre eliberare a durerile din suflet.

Atunci când nu găsim această dragoste în Dumnezeu, rezultatul este mai mult decât clar. Căutăm aprecierea societății, căutăm o apreciere atât de absurdă, încât, așa cum e în cazul anorexicelor, niciodata nu va fi de ajuns cât au slăbit și se va ajunge la acțiuni de neînțeles. O anorexică sau un anorexic când se uită în oglindă sau când se cântărește, deși are o greutate mult sub normal, consideră că încă nu este de ajuns. Vorbim aici despre acea percepție deformată.

În această absurditate intră și perfecționismul și obsesiile, care își vor spune cuvântul fie de la început, fie mai târziu.

Perfecționismul, dus la extrem, este tot un păcat. El exprimă nemulțumirea noastră veșnică, frica de a greși, de a rata, de cădea. Dorința de a fii mereu apreciați, lăudați. De unde se nasc aceste frici? Din egoul nostru, ținut într-un lanț vicios, și uite așa, iarăși ajungem la păcatul primar, mândria.

Dacă ar fi acceptată și primită dragostea Lui Dumnezeu, atunci am înțelege, că nu avem nevoie să ne înfometăm ca să ne simțim utile, ca să simțim că facem prin asta ceea ce e corect.

Anorexia este un păcat și pentru că nu acceptăm corpul pe care ni l-a dat Dumnezeu, în frumusețea Lui. Este un păcat pentru că îl conducem voluntar spre o sinucidere lentă, prin înfometările făcute, care vor avea repercusiuni viitoare asupra sănătății, prin vomitatul voluntar, prin substanțele utilizate, prin exercițiul fizic făcut până la epuizare. Da, o sinucidere. 10% din anorexice au sfârșit prin moarte.

Anorexia de asemenea naște tulburări, depresii. Relațiile sociale se pierd, anorexica refuzând un ajutor venit din exterior și neacceptând în multe cazuri că are o problemă. Însingurarea ia naștere, iar lipsa hranei și bucuriei sufletești apar ca o proiecție sau o oglindă a lipsei hranei trupești.

Când această dragoste divină nu este acceptată, fie pentru că o refuzăm, fie pentru că, în cele mai multe cazuri ea nu a fost cunoscută, atunci începe calvarul.

Cum tratăm anorexia sau cum ne comportăm cu persoanele anorexice?

De multe ori, anorexia la început începe din ceva inofensiv. Uneori nici nu îți dai seama, cum ai dat in obsesia îngrășării prin un biscuite sau un ou.

Cu cât avansează anorexia, cu atât ea va fi mai greu de tratat. De cele mai multe ori persoanele anorexice sunt tratate în spitale, fiind forțate să se hrănească, ca mai apoi când iasă din spital să o ia de la capăt.

Părerea mea este că alături de ajutorul doctorilor, psihologilor, o anorexică are nevoie și de ajutorul unui duhovnic foarte iscusit. Probleme precum obsesia, perfecționismul, depresia, și alte tulburări de percepție și personalitate aduse într-un stadiu avansat nu pot fi tratate numai cu un duhovnic.

În același timp, doctorii și psihologii nu pot oferi anorexicei hrana sufletească după care ea tânjește de fapt cu ardoare, dar nu este conștientă. Lipsa hranei sufletești este cea care a creat un gol atât de mare, încât anorexica a trebuit să își caute dragostea într-o direcție greșită. O dragoste de sine. Cât de importantă este și Sfânta Împărtășanie, un alt aspect pe care nu il pot oferi doctorii.

În cazul familiei și a prietenilor este nevoie de multă răbdare. În primul rând nu trebuie să i se reproșeze unei anorexice cu duritate ceea ce face. Ea are nevoie de multă înțelegere, dragoste și blândețe. În al doilea rând este foarte greu să recunoască că are o problemă.

Pentru o anorexică care a realizat totuși că are o problemă mare, o pot sfătui să se roage. Mult. Rugăciunea este un remediu atât de benefic. Chiar dacă nu știi exact pentru ce să te rogi, pentru că percepția ta de sine și față de lume a suferit schimbări, roagă-te oricum. Să fii luminată și să aibă Dumnezeu și Maica Domnului grijă de tine. Și dacă tu îți dorești din tot sufletul să te ridici din drumul către moarte, rugăciunea ta va primi răspuns și vei primi putere .

În nici un caz să nu încerce anorexicii să scape de problema lor singuri. Chiar și dacă prin minune, va reuși să scape, pot exista mereu efecte, sau probleme care de fapt nu au fost rezolvate. Perfecționismul și obsesivul de care ai dat dovadă în viața anorexică, pot să își spună cuvântul în alte situații și probleme de viață. Aparent, ai zice că ai scăpat de anorexie, dar acel gol sufletesc, completat prin teama de a nu greși, de a fi totul perfect și calculat, ca atunci când îți calculai caloriile, și reflectat prin mici obsesii, încă va dăinui. După cum am zis, anorexia este o boală mult mai profundă și puțini înțeleg asta.

Cum am reușit eu să scap? Drumul e foarte diferit pentru fiecare. Deoarece aveam un profil în care aveam nevoie de mușchi sănătoși, oase puternice, minte puternică, dragostea de meserie și sentimentul de responsabilitate m-au făcut să iau decizia că trebuie să încetez.

Greșeala mea a fost că am făcut asta pe cont propriu. Adică încă vreo 2, 3 ani, până să scap definitiv. Încă 2,3 ani, unde m-am hrănit haotic. Iar acum mă gândesc că multe probleme de sănătate ce le am acum, sunt pentru că nu m-am hrănit adecvat în perioada cea mai importantă de asimilare a vitaminelor și mineralelor. Plus că diverse tulburări precum perfecționismul, s-au făcut simțite mai târziu în alte domenii, făcându-mă și acolo să clachez într-un final.

De aceea, acceptați ajutorul celor dragi și a specialiștilor. Refuzul de accepta un ajutor, este tot un soi de mândrie. Noi vrem să părem că suntem puternice și nu avem nevoie de ajutor. Succesul atins pe cont propriu ne alimentează încrederea, sentimentul utilității. Atitudinea aceasta e o falsă amăgire.

Mesajul meu pentru anorexice, de la o fostă anorexică, e unul direct și sincer. Există două drumuri. Unul spre moarte sigură, sau cel spre lumină, spre dragostea lui Hristos, care are o dragoste nemărginită și te iubește așa cum ești.

Drumul e greu. De aceea există oamenii din jurul nostru care să ne ajute. Dar cel mai important e dorința ta. Dorința să te lași iubită de Dumnezeu , să te lași în grija Lui. Gândește-te ce frumoasă e lumea în care nu mai trebuie să plângi pentru că nu scapi de obsesiile tale. O lume în care ești iubită și apreciată pur și simplu pentru ceea ce ești, pentru sufletul tău frumos care stă undeva prăfuit, pierdut. Sunt mulți oameni care te iubesc, te susțin și se roagă pentru tine, chiar dacă tu nu știi asta. Nu mai trebuie să schimbi nimic la corpul tău. Schimbările sunt in inima și ființa noastră.

Rugați-vă pentru oamenii care suferă de anorexie sau alte boli asemănătoare, căci au mare nevoie de rugăciunile noastre.

Doamne ajută!

„Dacă ai fi perfectă, ce merit am avea noi că te iubim!”

S.

Tinerii în societate Ispite feminine

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *